Transparență în Parlament
Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, și-a exprimat dorința ca, în cel mai scurt timp, ședințele Camerei să fie transmise în direct. Olteanu a insistat că un astfel de demers i-ar ajuta pe români să înțeleagă rolul Parlamentului și, implicit, le-ar crește încrederea în aleși. Vreau ca într-un timp cât mai scurt, într-un parteneriat cu televiziunea română, să reușim să transmitem în direct lucrările Camerei Deputaților. Televiziunea publică este un serviciu public și poate organiza un canal special așa cum există și în alte țări, a declarat președintele Camerei. El a explicat că transmisiile către televiziune se vor face prin internet, pentru a nu face o investiție uriașă într-un studio propriu de televiziune. În opinia sa, transmisiunile în direct îi vor responsabiliza pe deputați, iar aceștia nu vor mai absenta de la ședințe. Referitor la imaginea Parlamentului, Bogdan Olteanu a recunoscut că îmbunătățirea acesteia este o misiune extrem de grea. Trebuie să explicăm cu multă răbdare care este rolul Parlamentului, de dezbatere. Atunci când ne vom obișnui că rolul Parlamentului, după cum îi spune și denumirea, este un rol de vorbire, de dezbatere, și abia apoi de decizie, atunci o să avem și mai multă încredere în el, a spus președintele Camerei Deputaților.
Potrivit acestuia, deocamdată nivelul de așteptare de la Parlament nu se potrivește cu rostul lui. Nivelul de așteptare vizează exclusiv adoptarea de legi și mai puțin dezbaterea și găsirea de soluții înțelepte asupra lor. Mie mi-e teamă că din Parlament ies prea multe legi și nu prea puține. E anormal. Anul trecut, din Parlamentul României au ieșit peste 500 de legi, a afirmat Olteanu. Președintele Camerei Deputaților a mai spus că va introduce un filtru de oportunitate în ceea ce privește deplasările colegilor săi în străinătate. Conform lui Bogdan Olteanu, vor avea prioritate deplasările în țări ale Uniunii Europene și state membre NATO.
(R.T.) |