PNG se prezintă la alegeri cu turme și Tarzani
Președintele Partidului Noua Generație Gorj, Nicolae Mischie, încearcă să promoveze micul său partid prin ridicolul declarațiilor pe care le face în conferințele de presă. Despre cum înțelege șeful Partidului Noua Generație Gorj să promoveze oamenii la apropiatele alegeri locale, vă prezentăm o mostră de strategie electorală marca Mischie: Vom încerca să consolidăm organizațiile locale de partid. Avem prezenți aici doi Tarzani de toată frumusețea (n.red. referire la Salomia Florian, candidatul PNG la Primăria Bumbești-Pițic, și Florin Deaconu, președinte PNG Bumbești-Pițic). Am fost plăcut impresionat de valoarea candidaților noștri și de modul în care încearcă să se implice în bătălia electorală. Avem elemente tinere, penetrante, și eu am certitudinea că vom avea mulți primari. Important este ca noi să putem să penetrăm la primării. Am reușit să capacităm candidații și să nu să meargă pe ideea de clan, adică primarul să își numească consilieri numai pe apropiații lui. Noi dorim o muncă eficientă, nu una de spoială.
După atâtea spoieli, penetrări, clanuri și Tarzani, Nicolae Mischie a trecut la activiști și turme, că doar PNG se știe că este partidul întâiului oier al țării Gigi Becali. Pe noi ne interesează numai ce se întâmplă în turma noastră pe care noi vrem să o păstorim așa cum se cuvine. Avem suficiente femei și tineret în interiorul partidului care pot să devină adevărați activiști. Totodată o să ne implicăm și noi mai mult în rezolvarea problemelor de partid, a spus Nicolae Mischie.
Ciocoiul vechi și nou
În încheiere, cu o tentă nostalgic comunistă, Mischie a căzut într-un veritabil delir de grandoare ce a atins cote paroxistice specifice politicienilor dependenți de putere și fără scrupule: Eu sunt acela care am înființat Universitatea Constantin Brâncuși; eu am luat inițiativa înființării Teatrului «Elvira Godeanu»; eu sunt acele care m-am implicat în reamenajarea Liceului Economic din casă de rendez-vous așa cum era înainte; eu am modernizat spitalele; eu am făcut stația de hemodializă; eu sunt cel care am adus apă și gaze pentru 40 de localități și tot eu am realizat o rețea de drumuri; eu sunt cel care am apărat interesele minerilor
., a spus Mischie, după ce a redus dezvoltarea întregului județ Gorj exclusiv la persoana sa. Știm și noi că lauda de sine, nu miroase a bine, dar nici să își ridici osanale de unul singur chiar în halul acesta, făcându-te apoi că uiți căruța de dosare penale în care te afli cercetat pentru matrapazlâcurile făcute pe spinarea gorjenilor.
Mischie și Fefeleaga
În încheiere, Mischie a povestit o snoavă din vremurile sale de glorie pentru a masca frustrarea politică din prezent. După ce și-a luat înfățișarea și tonul bombastic de mare povestitor, Mischie a spus că în perioada trecută, am întâlnit o bătrânică, într-un sat, ce lua apă de la o cișmea. Am întrebat-o pe cine votează, iar ea mi-a spus că pe Mischie, deși nu știa că tocmai eu stau în fața ei. Atunci am întrebat-o de ce mă votează pe mine deoarece eram acuzat în presă de fel de fel de lucruri, iar ea mi-a răspuns că atâta timp cât curge apă la cișmea i se datorează lui Mischie. Am fost impresionat. Așa că să nu uite oamenii ce le-a oferit Mischie cât a fost pe funcție. De regulă, politicienii mai fac promisiuni mincinoase în campania electorală, dar Mischie a dat atât de rău cu bâta în mocirlă încât a împroșcat cu noroiul demagogic întreaga organizație a Partidului Noua Generație Gorj.
LEONARD FILIP |