|
| |
Baba Ioana, vraciul din Stănești
Localnicii din Stănești au o vedetă în localitate. Este vorba despre o septuagenară care a devenit, între timp, un fel de vraci al comunei. Femeia vindecă oamenii de boli, dă în boabe ca să afle cauzele maladiilor și recită permanent poezii, fiind deținătoarea unei memorii de elefant. Femeia locuiește singură la marginea satului Curpen, dar primește călduros vizita clienților care o caută periodic. Oamenii din sat o privesc însă ciudat pe Ioana și unii chiar se tem de ea.
Tanti Ioana de la Stănești are 70 de ani și a prins gustul descântatului după ce, spune ea, a văzut că și tatăl ei se pricepea la leacuri și deslușea înțelesul boabelor. Dau în boabe și spun oricui de ce boală suferă și ce analize trebuie să facă. Am învățat de la tatăl meu. Dar până să moară tata nu am putut să dau în boabe, stăteam pe lângă el, învățam, dar nu mi se arăta nimic. După ce a murit el parcă îmi șoptea cineva ce spun boabele, explică bătrâna. Femeia își știe clienții și nu îi uită și asta deoarece memoria nu îi joacă feste, ea cunoscând și acum la perfecție descântece vechi de sute de ani. Bătrâna rostește tot timpul incantațiile pe care spune le știe încă de când era o copilă, chiar dacă acestea nu sunt știute de nimeni din partea locului.
Legenda aurului
,,Toate poeziile, obiceiurile și descântecele, în care credea lumea satului, le-am învățat de la mama și de la mătușa mea și sunt vechi de sute de ani, spune Ioana. De asemenea, legendele cu românii care se ascundeau de cotropitorii turci sau de aurul dosit prin acele zone, numai de Ioana Sânziana sunt știute. Era o carte, «Farmecele românilor în comparație cu ale altor țări», unde spunea și despre aur că dacă îl găsești și dacă se depistează să nu spui că nu se mai arată. E pe aici pe la noi aur mult. Nu cred eu să nu fie, mai ales de pe timpul războiului. Când eram eu mică am găsit când eram mică doi bani de argint într-o tufă de mărăcini. Pe la noi prin zonă s-au îngropat multe bijuterii și bani de aur și de argint pentru că această zonă a fost de graniță pe timpul războiului, spune bătrâna Ioana. Tot tanti Ioana susține că astfel de legende circulau cu mulți ani în urmă și erau povestite de bătrânele satului când se întâlneau la șezători, la nunți sau la hramuri. Pe multe le-am învățat de la mama mea. Și tatăl meu știa multe, dar le spunea doar când bea ceva. Atunci era mai glumeț, povestește zâmbind baba Ioana.
Scoate argintul din oameni
Dar descântecele și cunoștințele pe care le are i-au atras numai invidie din partea vecinilor. Aceștia nu o privesc cu ochi buni deoarece știe să descânte și să ajute oamenilor. Iar cele cunoscute au făcut-o faimoasă și în alte județe, de unde vin cu zecile să se vindece. Chiar din Vâlcea au venit într-un an oameni pentru că știa să scoată argintul, despre care spune că se plimbă și pe drum când plouă. Au venit la mine și din Vâlcea oameni pentru că erau bolnavi. Am recitat atunci descântecul argintului și s-a făcut bine. Descântecul l-am învățat și eu la 30 de ani, atunci când cineva mi-a dat și mie argintul, explică bătrâna.
Tanti Ioana spune că de nenumărate ori a văzut chiar ielele care dansau în zonele pustii ale Curpenului. Ielele trec pe unde sunt locuri pustii, pe unde sunt zăvoaie și pe la streșinile caselor. Iar ca să se apere de zmeii care trec pe acolo, pe unde sunt pomi frânți, Ioana Sânziana a așezat în fiecare pomișor din curte oase de cai morți pentru a ține departe spiritele rele.
ANA ANDREI |
| |
|
| |
Program redus pentru fântânile arteziene
Fântânile arteziene din Piața Prefecturii au fost puse vineri în funcțiune. La primele probe a fost prezent și arhitectul care a realizat proiectul de modernizare al Centrului Civic al municipiului Târgu-Jiu, Dumitru Florescu. Acesta a declarat că, în timp, fântânile ar putea să își schimbe culoarea. Pe timpul nopții, apa va fi oprită timp de câteva ore.

Arhitectul Dumitru Florescu, cel care a prevăzut în proiectul de modernizare al centrului orașului existența a 13 fântâni arteziene, a spus că este în cea mai mare parte mulțumit de felul în care s-a conturat proiectul său. ,,Sincer și foarte sincer, culorile astea nu îmi plac, dar o să găsim și alte posibilități să le colorăm. Am impresia că dacă vrei să faci albastru să le faci doar albastru, dar asta oricum sunt niște încercări. Îmi place și partea care le înconjoară, deși acum la fiecare lucru găsești câte un mic defect pentru că nu poți fi mulțumit în totalitate de cum arată. Dar îmi place suprafața nouă lăcuită, dar sunt sigur că trebuie să găsim și niște instrumente de curățat. Să nu mai existe gumă de mestecat de jos, să nu mai existe mucuri de țigări și dâre de cauciuc pentru că aici au intrat și bicicliști și motocicliști și camioane de 40 de tone. Mai e mult de făcut, dar din ce vrem să oferim, am arătat doar 25-27%, a declarat arhitectul Florescu.
Mobilier stradal
Directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu, Marius Ionescu, a anunțat că noile fântâni nu vor funcționa non stop. ,,Fântânile au fost puse în funcțiune dar se găsesc încă în perioada de probe pentru că echipamentul este nou și trebuie testat. Începe programul de funcționare la 6 dimineața și se finalizează la ora 2 noaptea, cu o pauză de oprire de patru ore deoarece pompele trebuie să se răcească. Luna viitoare noile fântâni vor intra însă într-un program mai amplu de funcționare, a declarat directorul tehnic. O altă fântână arteziană, cea aflată lângă biserica din Piața Prefecturii, va fi și ea pusă în funcțiune luna viitoare, iar după Paște vor deveni funcționale și cele aflate lângă clădirea instituției publice.
În Piața Prefecturii, mai precis pe partea deja modernizată, va fi amplasat mobilier stradal și coșuri speciale de gunoi.
ANAMARIA STOICA |
| |
|
| |
,,Marea Debarasare de primăvară
Gorjenii au ocazia să scape și în acest weekend de frigiderele, televizoarele, mașinile de spălat și uscătoarele de păr stricate din gospodării, fără a plăti vreo taxă către firmele de salubrizare. O nouă ediție a campaniei ,,Marea Debarasare, organizată de reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Gorj, se derulează sâmbătă, 4 aprilie, în trei comune și două orașe ale județului. Cetățenii din Târgu Jiu, Târgu Cărbunești, Telești, Ciuperceni și Drăguțești pot scăpa de deșeurile electrocasnice, adunându-le în fața locuinței sau a blocului. Deșeurile vor fi ridicate de autoritățile locale și vor fi transportate la depozitul ecologic de la Bârsești.
Potrivit directorului APM Gorj, Gheorghe Fometescu, acțiunile de acest gen vor avea loc în prima sâmbătă a fiecărei luni, pe parcursul unui an calendaristic, întrucât, potrivit normelor europene în domeniu, țara noastră trebuie să colecteze cel puțin patru kilograme de DEEE- uri pe cap de locuitor și în anul 2009. ,,Am luat legătura cu toți primarii din zonele unde se va derula campania, pentru a veni în sprijinul nostru și pentru a contacta operatorii de salubritate de care aparțin. Dorim o derulare cât mai bună și în acest an a campaniei «Marea Debarasare», a declarat directorul Fometescu.
Anul trecut, în cadrul celei de-a patra ediții a campaniei, reprezentanții APM Gorj au colectat o cantitate dublă față de ediția din 2007. Cantitatea cea mai mare de deșeuri a fost adunată de la cetățenii din Târgu Jiu, Bălești, Drăguțești, Scoarța și Turburea. La prima ediție din acest an, derulată în 14 martie, cele mai multe deșeuri de echipamente electrice și electronice au fost colectate din județele Bihor (75 tone), Constanța (22 tone) și Gorj (17 tone), potrivit datelor Ministerului Mediului.
(I.B.) |
| |
|
| |
Fără paranghelie de Ziua Romilor
Chefurile cu mese tradiționale țigănești vor lipsi în acest an de pe Insulița de pe Jiu. De ziua lor, 8 aprilie, romii vor renunța la parade și la mieii fripți la proțap și vor petrece prin activități cultural-educative. Cel puțin așa susțin reprezentanții etniei rome care au plănuit pentru acest an activități restrânse deoarece și bugetul este de criză. Romii nu vor renunța însă la un bal romanes dedicat unui număr de 40 de persoane.
Consilierul județean Nelu Pavel a declarat că romii sunt supărați pe parlamentarii PSD cărora le-au acordat votul. Când au venit și au cerut sprijin la noi pentru alegeri, noi i-am votat, dar acum ei nu vin să stea de vorbă cu noi. Am putea să fim și noi sprijiniți măcar cu indemnizația parlamentarilor pe un an de zile. Ei au ajuns acolo datorită romilor, noi ne-am dat cuvântul în fața alegătorilor, iar ei nu sunt aproape de oameni, declară Nelu Pavel, consilier județean de etnie romă din partea PSD. În paralel cu manifestările din Târgu Jiu, se vor mai organiza activități specifice și în comunele Țânțăreni, Scoarța sau Bărbătești.
ANA ANDREI |
| |
|
| |
Donații pentru nevăzători
Nevăzătorii gorjeni contribuie la construirea unui centru de reabilitare în București pentru persoanele care și-au pierdut vederea în urma maladiilor și a diverselor accidente. Din partea Asociației Nevăzătorilor Gorj au fost donate peste 50 de milioane de lei vechi, iar persoanele fizice din județ au oferit puțin peste 25 de milioane de lei vechi. Campania pentru strângere de fonduri pentru construirea centrului care i-ar putea reintegra pe nevăzătorii tardivi în mediul înconjurător a început pe 2 aprilie și va continua până pe 17 mai. La nivel național, nevăzătorii au donat până acum, din puținul lor, peste 225 de mii de euro pentru construirea la București a centrului de reabilitare pentru nevăzătorii tardivi. Deja s-a turnat fundația acestui centru și sper să ne ajute și Guvernul în demersul nostru, a declarat Victoria Saioc, președinta Asociației Nevăzătorilor, filiala Gorj.
Prin intermediul acestui centru construit în București, pe strada Vatra Luminoasă, nevăzătorii tardivi ar putea primi sprijin, cursuri specializate de orientare în spațiu și formare profesională în domenii care valorifică simțurile și abilitățile acestor persoane. Aici nevăzătorii vor putea beneficia de ședințe de reflexoterapie și masaj.
(A.A.) |
| |
|
| |
Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită la Târgu Jiu
Reprezentanții Autorității de Sănătate Publică (ASP) Gorj vor sărbători luni, 6 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății. Sub sloganul ,,Salvăm vieți: Pregătim spitalele pentru situații de urgență va fi organizat la biblioteca Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu un seminar prin care se urmărește depistarea soluțiilor care pot fi implementate în orice unitate de îngrijiri medicale pentru ca spitalele să fie în siguranță în timpul dezastrelor. La eveniment vor fi invitați și reprezentanți ai autorităților locale și județene. Potrivit purtătorului de cuvânt al ASP Gorj, Marius Boeriu, prin aceste manifestări se urmărește evaluarea situației spitalelor, pregătirea personalului sanitar pentru situații de urgență și implicarea tuturor partenerilor în planificarea răspunsului în cazul situațiilor de urgență.
(I.B.) |
| |
|
| |
 |
Grupurile
sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa
ar trebui numai că proprietarii acestora preferă să tragă
apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul
în care arată WC-urile.
Gândacul, un simbol al mizeriei,
va fi steaua acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul
de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare. |
| |
| |
|
| |
    - mediu toxic
   -
ca în fundu' grădinii
  -
daca nu ai de ales
-
acceptabil
-
modelul occidental și în Gorj |
| |
|
| |
|
|