|
| |
Rovinăreanul acuzat de viol - victimă a prostiei francezo-române
Tânărul de 26 de ani din Rovinari care, luna trecută, era arestat de polițiștii gorjeni deoarece era acuzat de un viol săvârșit în Franța, a revenit în țară. Vineri seara, Adrian Apostol a răsuflat ușurat, ajungând la el acasă, departe de pușcăria franceză și de ignoranța polițiștilor băștinași. După ce și-a dovedit nevinovăția și a demonstrat că nu este autorul nici unui viol, rovinăreanul este hotărât să își câștige cinstea mânjită și să dea în judecată statul francez pentru a cere daune întrucât i-au lezat demnitatea umană.

Un mandat european conținând numele lui Adrian Apostol ajungea în România din partea Franței. Polițiștii au dat repede o căutare pe harta țării, dând de urma unui tânăr din Rovinari care figura ca având cazier pentru câteva furturi minore. Atât le-a trebuit polițiștilor care n-au stat prea mult pe gânduri și l-au săltat pe rovinărean. În ziua aia, polițiștii mi-au spus să-mi iau actele firmei că cică am o problemă la firmă, așa a început calvarul lui Adrian Apostol, chin ce a luat sfârșit săptămâna trecută când acesta a fost repatriat. Actele de la firmă au fost însă doar o prosteală folosită de către oamenii legii pentru a-l ridica pe tânăr și a-l duce în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj pentru a pune în executare așa-zisul mandat european de arestare a sa.
M-au lăsat ca pe un câine în drum!
Aflat între ciocanul polițienesc din România și nicovala acuzațiilor franceze, Adrian Apostol a ales să fie extrădat și dus în fața magistraților francofoni pentru a-și dovedi nevinovăția. M-a dus pe arest două zile (
); m-a dus apoi la un procuror și cică eram vinovat că m-a recunoscut cineva din poză. Am cerut ADN-ul. Mi-au luat ADN din gură și pe urmă m-au dus la procurorul dreptății și libertății, își amintește Adrian clipele de groază prin care a trecut. Rezultatul ADN-ului avea să-i aducă însă libertatea, testele dovedind că nu el a fost cel care a violat-o pe franțuzoaică. Astfel, după ce a fost purtat în lanțuri și a stat pe arest mai bine de o săptămână, rovinăreanul a fost eliberat. M-au lăsat ca pe un câine în drum și mi-au dat două bonuri de masă de la cantina săracilor. A trebuit să dorm în boscheți și să rabd de foame pentru că nu știam nici să cerșesc în franceză, istorisește tânărul din Rovinari. Nici acum nu-i vine să creadă că a scăpat. Mă gândeam că mă omoară pe acolo; m-au legat cu lanțuri ca pe un câine și mă trăgeau după ei, mai lipsea un colț de pâine și să-mi zică cu-țu, cu-țu, sunt alte câteva momente ce i-au marcat viața pentru totdeauna.
Mă judec cu toți!
Trecut prin rușinea de a fi dus în lanțuri și de a fi acuzat că a violat o femeie, Adrian Apostol vrea să-și spele mizeria legată de numele său. Mă judec cu toți! E dreptatea mea! Mi-a stricat imaginea! Cică sunt violator. Din cauza lor am pierdut examenul la școala de șoferi, trebuia să mi se închidă semestrul doi, la fără frecvență, și eu n-am fost în țară, l-am pierdut. Trebuia să ajung prin Germania, la Cupa Europeană, la arte marțiale. Am pierdut și banii pe care i-aș fi câștigat la serviciu. Pot să vină cu 20 de tunuri în față și tot nu mă las bătut!, susținea, mai hotărât ca niciodată, tânărul violator prin telepatie din Rovinari.
IRINEL CEURANU |
| |
|
| |
Începe construirea locuințelor sociale
Din această săptămână, reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu încep lucrările de construcție a unor noi locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați din casele naționalizate restituite proprietarilor sau moștenitorilor acestora. Primele 24 de garsoniere din acest program vor fi construite în Zona Iezureni, urmând să fie puse în funcțiune în luna august. Alături de ele se vor realiza opt pavilioane cu 48 de unități locative în Zona Narciselor și două blocuri cu parter și trei etaje fiecare, cu un total de 64 unități locative în Zona Ciocârlău. Valoarea totală a unităților locative sociale ce vor fi ridicate în prima etapă a programului de construcții anunțat se ridică la 13.500.000 de lei.
Primăria Târgu-Jiu a obținut, de la ministerul de resort, finanțarea pentru alte trei blocuri ce vor fi construite tot în Zona Ciocârlău, locul unde se vor pune bazele unui nou cartier, pentru început cu 160 de unități locative. Primăria Târgu-Jiu va onora astfel cererile tuturor chiriașilor din casele naționalizate din județul Gorj.
(A.S.) |
| |
|
| |
Sute de locuri bugetate la UCB
Absolvenții de liceu care vor să aleagă din această toamnă specializările Universității Constantin Brâncuși (UCB) din Târgu Jiu vor fi întâmpinați cu același număr de locuri bugetate, precum și în anul trecut. În schimb, reprezentanții UCB promit specializări și mastere noi la Facultatea de Drept, la Facultatea de Litere și la Facultatea de Inginerie. Pentru anul 2009 avem o ofertă educațională îmbogățită. Este vorba despre specializarea «Ordine și siguranță publică», care va funcționa începând cu anul școlar 2009 2010 la Facultatea de Drept, despre mastere noi la Facultatea de Litere și la Inginerie, a declarat Dorel Chirițescu, prorectorul UCB. Astfel, la Inginerie vor fi introduse opt mastere noi pe continuare de studii Bologna, la toate specializările acreditate. La Facultatea de Educație Fizică și Sport sperăm să avem o nouă specializare ce este în curs de autorizare de Agenția Română de Asigurare a Calității pentru Învățământul Preuniversitar, kinetoterapia. Aceasta va întregi panoplia și preocupările Facultății de Educație Fizică și Sport, de extindere și de a răspunde necesităților de pe piață, mai afirmă Chirițescu. Spre deosebire de ceilalți ani, cei care doresc să urmeze un master postuniversitar începând din această toamnă vor trebui să achite taxe. Pentru master postuniversitar nu s-au mai primit locuri bugetate, acestea urmând să funcționeze numai în regim de locuri cu taxă. Metodologiile pentru admitere au fost aprobate. În curând acestea vor fi afișate pe site-ul UCB, astfel încât toți studenții interesați să ia cunoștință de ele, a mai declarat Chirițescu.
(A.A.) |
| |
|
| |
 |
Grupurile
sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa
ar trebui numai că proprietarii acestora preferă să tragă
apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul
în care arată WC-urile.
Gândacul, un simbol al mizeriei,
va fi steaua acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul
de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare. |
| |
| |
|
| |
    - mediu toxic
   -
ca în fundu' grădinii
  -
daca nu ai de ales
-
acceptabil
-
modelul occidental și în Gorj |
| |
|
| |
|
|