Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                           office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202

 

EVENIMENT


 

Șoferi amendați că nu purtau centura


Un număr de 20 de conducători auto au fost sancționați contravențional deoarece nu purtau centurile de siguranță. Agenții Serviciului Poliției Rutiere Gorj au aplicat în aceeași zi aproape 90 de amenzi, în valoare totală de mai bine de 21.000 de lei, susținea inspectorul principal Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Gorj. Totodată, rutieriștii au mai reținut, în vederea suspendării, zece permise de conducere, dintre care cinci pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 kilometri pe oră, trei pentru conducerea unor autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, unul pentru nerespectarea culorii semaforului, iar un altul pentru circulația pe sensul opus.

(I.C.)

 

 

Negrea, numit astăzi director la APIA

Pesedistul Constantin Negrea, viitorul director al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Gorj, va fi numit oficial astăzi în noua sa funcție. Evenimentul va avea loc la ora 12.00, la sediul APIA Gorj din municipiul Târgu Jiu. Pe lângă alte oficialități locale, la eveniment va fi prezent și Cătălin Aurelian Roșculete, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Noul director al APIA Gorj este membru PSD din anul 1997. În anul 2000, acesta a candidat pe listele PDSR pentru ocuparea unui post de consilier local, iar în perioada 2000-2004 a fost director al Direcției Agricole Gorj. În prezent, Negrea ocupă funcția de consilier în cadrul Compartimentului de Inspecții al APIA. Acesta va ocupa locul fostului director Mihai Versin, care a coborât cu treaptă mai jos, fiind numit director adjunct în cadrul aceleiași unități.

(I.B.)

 

 
 

Sătenii din Pojogeni, lăsați
fără curent

O parte dintre locuitorii satului Pojogeni, ce aparține de orașul Târgu-Cărbunești, a rămas de miercuri seara fără energie electrică. Totul s-a datorat unui incendiu de vegetație uscată ce a fost provocat de persoane necunoscute. ,,Un copac a căzut peste linia de medie tensiune LEA 20 Kv. Oraș 1 Cărbunești, derivație Pojogeni, a rupt trei conductoare și a deteriorat izolatorii de la un stâlp”, a explicat motivul incidentului Dan Popescu, specialist în comunicare și relații publice al CEZ România.

Echipa de intervenție CEZ Distribuție, care s-a deplasat la fața locului, a constatat că din cauza incendierii vegetației uscate, o plută a luat foc, s-a rupt și a căzut peste liniile electrice, lăsând fără curent o mare parte din satul Pojogeni. 80 de abonați au fost astfel afectați, iar ieri încă o mare parte din localitate a rămas fără curent electric. Nu este însă pentru prima dată când se dă foc vegetației uscate în apropierea liniilor electrice. Reprezentanții CEZ Distribuție au dorit astfel să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului la care se expun persoanele care dau foc vegetației uscate aflate în apropierea liniilor electrice și asupra consecințelor faptelor lor. ,,Sute de case pot rămâne fără energie electrică, există pericolul accidentării grave a persoanelor în cauză precum și producerea unor pagube de zeci de mii lei”, a mai declarat Dan Popescu.

(A.S.)

     

Banii bunicului, furați de nepot

Un bătrân din Roșiuța, Motru, avea să fie jefuit chiar de către propriul nepot. Nicolae O. nu știa că ultima oară când nepotul său Valentin O. (24 ani) a venit pe la el pe-acasă nu a plecat cu mâna goală. Fără a mai ține cont că bunicul său a adunat cu greu banii din pensie, tânărul a luat cei 2200 de lei ai lui tataie și a plecat, nu înainte de a-i zice sărut-mâna. Agenții de la Poliția municipiului Motru au răspuns sesizării bătrânului și au dat curs cercetării, având surpriza să afle că hoțul era de fapt una dintre rude. Nepotul este acum cercetat „sub aspectul comiterii infracțiunii de furt între rude”, după cum afirma inspectorul principal Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

Furt între rude și la Godinești

Un alt furt între rude se producea, zilele trecute, și în comuna Godinești. Aici, Alin G. (19 ani) a mers acasă la una dintre rudele sale apropiate și i-a furat 1600 de lei. În primă fază, păgubitul a reclamat furtul, netrecându-i prin minte că hoțul ar putea fi chiar o rudă de-a sa. Acest lucru avea să-l afle însă mai târziu când polițiștii l-au identificat pe tânărul ce era legat de păgubit printr-un grad de rudenie. Banii au fost recuperați în întregime și restituiți victimei, în timp ce tânărul de 19 ani s-a ales cu dosar penal fiind cercetat în stare de libertate, după cum mai preciza reprezentantul IPJ Gorj.

(I.C.)

 
     
 

Târgujiancă accidentată
pe strada Mioriței

O târgujiancă de 29 de ani a fost accidentată de către un șofer ce băuse înainte de a se urca la volan. Femeia de 29 de ani se deplasa, miercuri seara, ca pieton pe partea carosabilă a străzii Miorița din municipiul Târgu-Jiu când șoferul Ion Ș. (24 ani) nu a adaptat viteza de deplasare și a accidentat-o ușor pe târgujiancă. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru investigații, în timp ce șoferul a fost condus la aceeași unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât acesta, cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a prezentat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum susținea inspectorul principal Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj. Mai mult decât atât, tânărul șofer a rămas fără permis, totodată fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

(I.C.)

     

A sunat la 112 de o mie de ori

Un gorjean a fost amendat de către polițiști pentru că a sunat la Serviciul Unic de Urgență 112 de mai bine de o mie de ori, într-o singură zi, după cum afirmă colonelul Felix Stamp, șeful Serviciului de Telecomunicații Speciale Gorj. În ciuda faptului că i-au fost trimise SMS-uri de avertizare pentru a înceta să mai apeleze acest serviciu de telefonie, tânărul Grigore C. din satul Gârbovu, Turceni, nu s-a astâmpărat. În consecință, s-a trecut la depistarea acestuia, fiind identificat și sancționat de polițiști. Acestuia i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale a câte 500 de lei într-o singură zi, după cum declara inspectorul principal Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj. Legat de obiceiul localnicului din Turceni, ofițerul de la IPJ susține că bărbatul suna la 112 mai ales după ce bea câte ceva, fiind însă lecuit de amenzile luate ca urmare a gesturilor sale necugetate.

(I.C.)

 
     
 

Un copil a furat o secure și o coasă

Un minor de 13 ani este cercetat de polițiști pentru un furt de toată jena. Puștiul n-a avut altceva mai bun de făcut decât să meargă în gospodăria lui Constantin C. (65 ani) din Aninoasa și să-i fure securea, o coasă și o bormașină electrică, toate bunurile valorând cam 400 de lei. Minorul nu a mai apucat însă să scoată bani de pe furăciuni întrucât polițiștii din Cărbunești i-au dat de urmă, găsind la domiciliul acestuia bunurile sustrase. În consecință, „cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a suspecților, la finalizare, dosarele penale întocmite urmând a fi înaintate unităților de parchet competente cu propuneri legale”, declara inspectorul principal Daniel Tică, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

(I.C.)

     

Scandalagii într-o cârciumă
din Târgu-Jiu

Doi gorjeni care l-au luat la bătaie pe un pensionar au fost amendați de către jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu”. Evenimentul se petrecea, în urmă cu două zile, în fața unui local public din municipiul Târgu-Jiu, când T.G. (24 ani) din Scoarța și S.G. (30 ani) din Târgu-Jiu au provocat un scandal în urma căruia l-au agresat fizic pe târgujianul D.C. (53 ani), după cum afirmă locotenentul Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al jandarmilor din Gorj. Cei doi au primit o amendă cumulată de 1200 de lei „pentru participare la scandal și agresiuni fizice”, menționa ofițerul de presă.

(I.C.)

 
 

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.