Constantin Crețan a fost pus în libertate
Unul dintre locotenenți lui Miron Cozma, Constantin Crețan condamnat pentru subminarea puterii de stat se bucură de mai bine de o lună de libertate. Fostul lider de sindicat din Gorj a fost pus în libertate de instanța Curții de Apel din Craiova pe motive medicale și în termen de două luni Crețan trebuie să-și rezolve problemele medicale. Mai are, însă, la dispoziție aproape 30 de zile după care se va întoarce din nou după gratii dacă expertiza medicală nu va arăta faptul că nu poate suporta regimul de detenție.
Fostul lider de sindicat al minerilor din Gorj, Constantin Crețan, unul dintre cei cinci locotenenți ai luceafărului huilei, Miron Cozma, a fost pus în libertate pe motive medicale. Constantin Crețan a fost arestat în septembrie 2005 împreună cu Romeo Beja, Dorin Loiș, Ionel Ciontu și Vasile Lupu, după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au pronunțat decizia definitivă în dosarul mineriadei de la Costești. Atunci, Miron Cozma a primit 10 ani de închisoare pentru instigare la subminarea puterii de stat, în timp ce locotenenții luceafărului huilei au fost condamnați la 5 ani închisoare pentru subminarea puterii de stat. După ce au fost arestați, Constantin Crețan a fost încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Târgu Jiu, însă la câteva luni a depus în instanță cerere de întrerupere a pedepsei din motive de sănătate. Luna trecută, judecătorii Curții de Apel Craiova au decis întreruperea pedepsei pentru Crețan pe o perioadă de două luni, timp în care acesta are posibilitatea să efectueze o expertiză medicală pentru a arăta dacă boala de care suferă poate fi tratată în rețeaua penitenciarelor.
Constantin Crețan s-a aflat în penitenciarul nostru și apoi a fost transferat la Craiova. Acolo s-a decis întreruperea pedepsei. Din câte știu eu, Constantin Crețan suferă de o boală a ficatului, a declarat directorul Penitenciarului din Târgu Jiu, Eugen Simescu.
Fostul lider al minerilor se va întoarce în pușcărie peste o lună, asta dacă nu va solicita din nou întreruperea pedepsei, în baza unui raport de expertiză medicală.
Potrivit actului de acuzare în 1999, Constantin Crețan împreună cu ceilalți cinci lideri sindicali acționau împreună, determinând, înlesnind sau ajutând ca mase de oameni, înarmați cu bâte, răngi și topoare să comită fapte cu consecințe deosebit de grave.
GABRIELA MLADIN |