Drogurile, flagel european

De Mădălina Floria

În Europa, consumul de droguri rămâne în mare măsură un fenomen specific tinereţii, şi mai ales bărbaţilor tineri. Sondajele realizate la nivelul populaţiei şi în şcoli arată în mod clar că există diferenţe considerabile de la o ţară la alta în ceea ce priveşte consumul de droguri. În cazul consumului de canabis, după mijlocul anilor 1990, tendinţa predominantă din Europa a fost de creştere, în ţări precum Regatul Unit, dar există şi ţări precum Suedia, Finlanda, Grecia sau Malta care prezintă un nivel stabil. Majoritatea creşterilor consumului de canabis înregistrate de ESPAD după 1999 au survenit în noile state membre ale Uniunii Europene. Analiza datelor din şcoli şi rezultatele sondajelor de la nivelul populaţiei generale sugerează că, sub majoritatea aspectelor, Republica Cehă, România, Spania şi Franţa s-au alăturat Regatului Unit formând un grup al ţărilor cu un consum ridicat de canabis. În Europa se intensifică preocupările legate de impactul negativ al consumului de canabis, deşi există puţine informaţii privind gradul în care consumul acestui drog produce probleme de sănătate publică. Canabisul reprezintă în continuare numai 12 % din totalul cererilor de tratament. S-a constatat faptul că până la trei milioane de persoane, în majoritate bărbaţi tineri, consumă zilnic canabis în Europa. În majoritatea ţărilor, heroina rămâne principalul drog pentru care clienţii solicită tratament. În unele ţări europene, în special în statele membre ale Uniunii Europene, numărul consumatorilor prin injectare este în scădere în ultimul timp. În România însă, în anul 2002, din 2070 de persoane depistate de consum de droguri, 1343 folosesc heroina. Însă în multe privinţe, situaţia din prezent pare mai pozitivă – în ceea ce priveşte recrutarea în vederea consumului de heroină şi a consumului prin injectare – decât cea de la începutul anilor 1990 din statele membre ale Uniunii Europene. Dovezile arată că în prezent situaţia este relativ stabilă în multe ţări, existând chiar semne de populaţie în curs de îmbătrânire. Cu toate acestea, în unele dintre noile state membre, în care soluţionarea problemelor legate de heroină constituie evoluţii mai recente, injectarea rămâne în continuare modul predominant de administrare a opiaceelor. Europa rămâne o piaţă importantă a drogurilor stimulatoare, iar indicatorii sugerează că în ansamblu, în Europa tendinţa în consumul de amfetamină, Ecstasy şi cocaină este în continuare una în creştere. Ecstasy a depăşit, în multe privinţe, amfetaminele, ca cel de-al doilea drog consumat în Europa, după canabis. Cu toate acestea, în Regatul Unit, care, începând din anii 1990, a avut sub majoritatea aspectelor, cele mai ridicate rate de prevalenţă a consumului de Ecstasy şi de amfetamine, datele din sondajele efectuate atât în rândul populaţiei generale cât şi în şcoli sugerează că este posibil ca rata consumului ambelor droguri să fie în scădere, foarte importantă în cazul amfetaminelor şi mai limitată pentru Ecstasy.
Prevalenţa consumului de cocaină variază considerabil în Europa, iar tendinţa pare în general să fie tot una crescătoare. Datele din sondaje sugerează că, în special în Spania şi în Regatul Unit, consumul de cocaină a înregistrat o creştere considerabilă la sfârşitul anilor 1990, iar recent au existat creşteri suplimentare, deşi mai reduse. În ambele ţări, estimările privind consumul recent de cocaină în rândul adulţilor tineri sunt mai mari decât cele privind consumul de Ecstasy şi de amfetamină.
Şi totuşi în România, consumul de cocaină a înregistrat o stagnare, probabil datorită preţului ridicat al acesteia. Serviciile pentru persoanele cu probleme legate de droguri pot provoca o schimbare în bine atât pentru persoanele care consumă droguri cât şi pentru comunităţile în care trăiesc acestea. Natura şi amploarea diferitelor tipuri de servicii diferă considerabil de la o ţară la alta şi totuşi acestea s-au diversificat şi înmulţit considerabil în ultimii ani. Un domeniu de servicii care s-a extins în mod evident în ultimul deceniu este cel al terapiei de substituţie pentru opiacee, în special în ţările cu niveluri relativ ridicate ale consumului de heroină prin injectare. În prezent se estimează că numărul persoanelor care beneficiază de terapie de substituţie în Europa este de peste 500 000, ceea ce sugerează că este posibil ca între un sfert şi jumătate dintre persoanele care au probleme cu opiaceele să fie incluse în terapia de substituţie. Şi totuşi România, ţară în care numărul consumatorilor de droguri a crescut cu 95% în ultimul an, nu beneficiază decât foarte puţin de acest tip de servicii existând prea puţine organizaţii cu acest profil (ARAS şi „Open Doors”) şi numai în câteva oraşe mari (Bucureşti, unde s-a constatat cea mai mare rată a consumului de droguri, Constanţa, Timişoara şi Iaşi). Mai e ceva până se va gândi şi România mai mult la aceste probleme reale şi majore pe care le întâmpină de câţiva ani. Şi acest tip de probleme provin mai ales din dorinţa de a prelua anumite modele occidentale, însă nu neapărat mai bune. Şi cel mai „prost” model la acest capitol este Olanda, care cere chiar legalizarea consumului de droguri, alături de alte “grozăvii”. În schimb au apărut numeroase campanii împotriva consumului de droguri, prin care se încearcă sensibilizarea populaţiei şi a consumatorilor.

Ajutorul umanitar în Uniunea Europeană

De Angela Atanasiu

Conform Reglementării Consiliului European, nr. 1257/96 din 20 iunie 1996, ajutorul umanitar furnizat de Comunitate va cuprinde asistenţă, ajutor şi operaţii de protecţie nediscriminatorie, în sprijinul populaţiilor din ţările terţe, în special cele mai vulnerabile, prioritar pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare, victime ale dezastrelor naturale, crizelor provocate de factori umani, precum războaie şi conflicte sau situaţii excepţionale, or circumstanţe comparabile dezastrelor naturale sau celor cauzate de factori umani. Principalele obiective ale operaţiilor de ajutor umanitar trebuie să fie:
- salvarea şi conservarea vieţii în timpul crizelor şi urmărilor lor, dezastrele naturale;
- asigurarea asistenţei şi ajutorului necesare oamenilor afectaţi de izbucnirea crizelor de durată, în particular, de către ciocnirile armate sau războaie;
- sprijinirea operaţiilor de protecţie civilă, a victimelor luptelor sau situaţii de urgenţă comparabile, în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare.
- susţinerea finanţării transportului ajutorului şi efortul asigurării accesibilităţii celor cărora le este destinat;
- realizarea unor lucrări de reabilitare pe termen scurt şi de reconstrucţie, în special infrastructura şi livrare de echipament, cu scopul de a uşura livrarea ajutorului;
- rezolvarea consecinţelor mişcărilor de populaţie (refugiaţi, strămutaţi şi repatriaţi) cauzate de dezastrele naturale şi cele datorate factorului uman;
- asigurarea pregătirii pentru riscurile dezastrelor naturale sau circumstanţelor excepţionale şi folosirea unui sistem potrivit de alertă timpurie şi intervenţie;

Realizări
Comunitatea a fost implicată în operaţiunile de ajutor umanitar, încă de la sfârşitul anilor '60. Nivelul semnificativ al asistenţei acordate de la sfârşitul anilor '80, a devenit un element cheie al politicii internaţionale a Comunităţii. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare furnizor de asistenţă umanitară, din lume. ECHO (Oficiul European pentru Asistenţa Umanitară de Urgenţă) a fost instituit în 1992 cu scopul de a coordona ajutorul umanitar comunitar în scopul organizării sale mai eficiente. A devenit în ultimii ani, cel mai important donator de ajutor umanitar.

Estonia şi familia europeană

De Adrian Kanovici

Estonia este un stat localizat în inima regiunii Mării Baltice, la sud de Golful Finlandei şi la nord de Letonia. Independenţa definitivă şi-a câştigat-o ca urmare a dezintegrării Uniunii Sovietice, fiind proclamată la data de 20 august 1991. Din acel moment, Estonia a început să se aproprie de Europa Occidentală, de care o leagă atât cultura cât şi istoria. Eforturile sale au avut ca punct final aderarea la Uniunea Europeană la data de 1 mai 2004.
Începând cu anul 1991, în Estonia reformele economice au avut un ritm mult mai accentuat decât în alte state fost-comuniste. Ca urmare a hotărârii întregii clase politice şi a liniei sigure adoptate de către aceasta, procese absolut necesare precum trecerea la economia de piaţă sau privatizarea s-au realizat fără a sacrifica populaţia.
Pentru o ţară ca Estonia, aflată după 1991, într-un proces de tranziţie, păstrarea relaţiilor comerciale cu statele vecine mai dezvoltate a reprezentat o necesitate. Astfel, statele nordice, Norvegia, Suedia şi Finlanda au reprezentat partenerii de bază în ceea ce priveşte exportul şi importul, dar şi un model de urmat din punct de vedere economic şi politic.
Un alt factor care a favorizat dezvoltarea economiei estone a fost amplasarea ţării la contactul dintre pieţele puternic dezvoltate ale Germaniei de Nord şi ale Scandinaviei cu pieţele în curs rapid de dezvoltare ale Poloniei si ţărilor baltice, dar şi cu puternice pieţe din nord-vestul Federaţiei Ruse.

Limba oficială: estona
Capitala: Tallin
Populaţie: 1.341.664
PIB/cap locuitor: 17.672 $
Monedă: Kroon (EEK)

Economia Estoniei după integrare
Estonia este cea mai bogată ţară baltică şi printre cele mai sănătoase economii ale noilor state membre ale Uniunii Europene, la care a aderat în 2004, lucru demonstrat de valoarea Produsului Intern Brut de 17.672 $ pe cap de locuitor. Cu toate acestea, PIB-ul este la aproximativ 60% din media Uniunii Europene. Economia estonă creşte mult mai repede şi decât economia ţărilor din Europa Centrală, având o puternică dezvoltare tehnologică, cu un sector puternic în informatică.
Unul dintre factorii cheie ce a stat în spatele dezvoltării rapide a economiei estone l-a reprezentat sistemul fiscal şi facilităţile oferite de acesta. Acest sistem fiscal a câştigat numeroase laude de la investitorii străini cât şi din partea a numeroase organizaţii economice internaţionale.
Cea mai importantă facilitate oferită de Guvernul eston a reprezentat-o reducerea Taxei pe Profitul Reinvestit la 0%, ceea ce înseamnă că atât timp cât profitul câştigat de o companie rămâne în cadrul acesteia nicio taxă nu îi va fi aplicată.
Guvernul Estoniei este convins de faptul că apartenenţa la Uniunea Europeană va reprezenta un impact pozitiv asupra economiei estone, aducând prosperitate populaţiei, dar şi companiilor. Dintre factorii macroeconomici, evoluţia valorii inflaţiei arată cel mai bine direcţia pe care s-a înscris economia estonă. Astfel, inflaţia a scăzut constant, ajungând de la 4,1% în anul 2005, la 3,7% în anul 2006, prognoza pentru anul 2007 fiind de 3,2%. Pe termen scurt este de aşteptat o reducere a ratei de scădere a inflaţiei ca urmare a creşterii preţurilor pe piaţa imobiliară şi pe cea energetică.
Din punct de vedere al creşterii economice, valoarea estimată pentru anul 2006 a fost de 8,2%, în timp ce pentru anul 2007 este de 7,7%. Pentru următorii ani, Estonia şi-a propus să menţină creşterea economică la cel puţin 6 – 6,5 %, pentru a realiza acest obiectiv având nevoie să rămână o piaţă cât mai atractivă pentru investiţii cât şi de a-şi eficientiza productivitatea.
În anul 2006 rata şomajului ar trebui sa scadă la 7,2%, urmând, conform previziunilor pentru anul 2010, să ajungă la 6,2%. Această scădere a şomajului se datorează în primul rând dezvoltării unor ramuri precum turismul şi construcţiile.
Cu toate acestea, populaţia Estoniei rămâne în mare măsură nemulţumită de faptul că ritmul creşterii preţurilor, în scopul alinierii acestora la cele europene, este mult mai ridicat decât cel al creşterii salariilor.
De faptul că statul eston a reuşit o transformare structurală extrem de puternică a economiei într-o perioadă de timp scurtă are însă de profitat întreaga regiune a Mării Baltice şi în special state precum Letonia sau Lituania care se confruntă cu probleme asemănătoare şi pentru care Estonia reprezintă un exemplu demn de urmat.