| | Impact întreabă |
Credeți că aleșii județeni au nevoie de telefoane performante pentru a munci mai eficient în folosul comunității?
.:: raspunde ::.
|
|
| | |
|
 
Consilierii județeni ai Gorjului, aleși în urmă cu scurtă vreme, s-au și pricopsit cu un cadou din partea statului. Un telefon mobil performant a fost darul primit de fiecare ales județean, indiferent de culoarea sa politică. Așa se face că un Nokia E51 a revenit fiecărui consilier, aceștia uitându-se la telefon ca la un dar al zeilor. Cei mai mulți și-au privit telefonul ca pe o icoană, l-au întors pe toate părțile, l-au sucit, l-au învârtit și, în final, l-au băgat în buzunar mulțumindu-i Celui de Sus că i-a făcut consilieri județeni. Este drept că deținerea unui telefon este imperios necesară, iar absența acestuia în zilele noastre este de neacceptat. Dar, cu toate acestea, consilierii județeni au primit telefoane mult prea performante, mobilele având o mulțime de funcții pe care aleșii locali nu le pot folosi ca să muncească în avantajul comunității. La fel de bine s-ar fi descurcat consilierii și cu un telefon de 100 de lei, de exemplu
[...]
|
| |
|
|
Titlurile zilei: |
| |
Și la noi ca la străini!
 
Un Mercedes, un Ford și un Volkswagen sunt autoturismele pe care gorjenii pot face cursurile pentru a deveni șoferi. Ideea introducerii acestor mașini pentru cursanți le aparține celor de la Școala de șoferi SC Copilot Auto SRL, o nouă școală ce a fost inaugurată zilele trecute, în zona Lido, din vecinătatea Clubului Boema. Spre deosebire de celelalte școli deja existente, Școala de șoferi SC Copilot Auto SRL oferă cursanților o alternativă mult mai avantajoasă. Potrivit lui Aristică Racoceanu, administratorul acestei societăți, noua școală pune accent pe preț, calitate, mașini și seriozitate față de clienți.[...] |
|
|
 
Un bărbat de 30 de ani din Rovinari a fost la un pas să-și piardă viața după ce a fost lovit de un tren. Tânărul a ajuns, vineri dimineața, desfigurat la Spitalul de Urgență din Târgu-Jiu după ce a fost agățat și târât mai bine de 50 de metri de un marfar care circula pe ruta Târgu-Cărbunești-Albeni.[...] |
| |
|
|
Un autocar în care se vor îmbarca 23 de consilieri județeni va pleca în străinătate în prima parte a lunii septembrie. Scopul călătoriei nu este unul turistic, ci educațional, aleșii județului urmând să participe la seminarul de perfecționare intitulat Principii politice și cadrul instituțional al Uniunii Europene. Un lucru de normalitate, cum îl numea Ion Călinoiu, seminarul își propune creșterea capacității și probității profesionale a aleșilor locali. Tocmai de aceea, 23 de consilieri județeni dintr-un total de 33 vor traversa Belgia și Franța în perioada 6-12 septembrie a.c. [...]
|
|
|
Tot mai multe primării din Gorj înregistrează deficite bugetare severe care nu le mai permit nicio lucrare. Întors din concediu, primarul din Motru n-a primit de la Consiliul Județean decât 100.000 lei, bani pe care i-a virat constructorilor noului sediu al Impozitelor și Taxelor Locale. Suntem aproape blocați cu banii. Am datorii la constructorul străzii Mărului, la diverși furnizori, am de rezolvat situația SC UATAA SA Motru. dar am preferat să plătesc niște bani către constructorul noului sediu al Impozitelor și Taxelor locale deoarece suntem presați de timp și am întârziat foarte mult protocolul de realizare a schimburilor între noi și CEC, a declarat primarul Dorin Hanu.[...]
|
|
|
|

Antrenorul pandurilor a împlinit ieri 41 de ani. Deși era o zi însemnată pentru Eugen Neagoe, acesta nu a părut prea entuziasmat, rezultatele din ultima perioadă punându-și serios amprenta pe starea de spirit a tehnicianului. Nu este nimic greu sau ușor. La fotbal este frumos atunci când ai rezultate, când echipa câștigă. Este mai greu la eșecuri pentru că sunt foarte mulți oameni care, în momentele bune ale echipei, își atribuie merite, iar la înfrângeri nu prea spun nimic, a fost afirmația lui Neagoe. [...]
|
|
|
|
|
|
|
|
| |