Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202

Zic și eu, nu dau cu paru'

Editorial de Cosmin PIGUI

 

Răzbunări prostești

Schimbarea unui director de liceu din Roșia de Amaradia, Ion Ișfan, a creat multe discuții la nivel politic, fiind implicate în discuții chiar formațiunile politice PD și PSD. Directorul Ișfan a fost schimbat după ce o comisie numită de Ministerul Educației și Cercetării susține că a găsit nereguli. Inspectorii Andrei și Mitescu se fac că nu știu despre ce este vorba sau afirmă că nu divulgă ceea ce se află în procesul verbal de control. Cert este că cei doi se simt puțin cu musca pe căciulă, dar nu au curajul să spună adevărul. La rândul său, Ionel Manțog sare calul în discuțiile cu presa și face aceleași greșeli pe care le-a făcut și până acum sau chiar mai mari, exprimările sale lăsând de dorit și dovedind că președintele PD este destul de nervos în ultimul timp, o nervozitate alimentată de trecerea la AVAS a complexelor energetice.
Cu toate acestea, trebuie să ajungem acolo unde-i buba. Adică la Rectoratul Universității „Constantin Brâncuși” sau la Ministerul Educației și Cercetării, cel care a avut o poliță de plătit directorului Ișfan fiind chiar rectorul Adrian Gorun. Poate pare aberant ca un secretar general de minister să se coboare la astfel de gesturi, dar, din păcate, este adevărat. În ultimul timp, Adrian Gorun face tot mai multe greșeli, atitudinea sa devenind, în unele cazuri, despotică. Nu este vorba aici de Ișfan, unde nu-s vinovați nici Andrei și nici Mitescu, ei fiind obligați să-l pună la zid pe director, ci vorbesc despre întreaga atitudine din ultima perioadă a rectorului.
Într-un timp foarte scurt acesta a reușit să-și pună foarte mulți oameni în cap. Este OK și eu am foarte mulți care-mi poartă sâmbetele. Problema lui Gorun este că nu vede măsura și a ajuns să creadă că i se cuvine orice gest, față de oricine, intrând în conflicte prostești cu oameni importanți care ar putea să ajute instituția de învățământ superior. Mă refer în special la Victor Ponta care, în mare parte, a spus adevăruri referitor la rector.
Mai trebuie atinse și alte aspecte ale comportamentului rectorului, unul fiind acela al refuzului de a-l repune pe funcția de decan pe Constantin Căruntu. Acesta din urmă este fraier că a solicitat, dar, conform legii, după demisia lui Morega, Facultatea de Științe Economice îl are ca decan pe Constantin Căruntu, acesta fiind legal ales pentru patru ani. Numai că fostul decan i-a zis, la un moment dat, vreo câteva rectorului și l-a atins în amorul propriu. De la atingerea amorului, Gorun a înțeles că răzbunarea sa nu se poate concretiza decât atunci când îl distruge pe oponentul său.
Cu alte cuvinte, Adrian Gorun trebuie să coboare de pe acel loc în care se împăunează că a salvat Universitatea și să nu uite că este cel mult egalul tuturor oamenilor cu care lucrează. Ba mai mult, trebuie să lucreze și el pentru Universitate, nu numai suplinitorii. Tonul dur și atitudinea dictatorială nu au cum să-i asigure un trai lung la conducerea UCB, mai ales că este subiectiv. Exemplu: George Niculescu, fostul director a OJT este ca și băgat în pușcărie și de ani de zile urmărit penal. Situația sa este cel puțin la fel de gravă ca și a lui Caralicea. Atunci de ce este suspendat doar Caralicea? Așteptăm răspunsuri legale din partea rectorului, deși mă aștept să considere că aceste rânduri sunt un atac și trebuie luate măsuri de represiune.

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

 

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.