Integrabilu' mioritic
Un german, aflând că are străvechi rădăcini latine,
A-nvățat limba română cât a putut el de bine.
A aflat cum că străbunii i-ar fi fost cândva români
Ș-au migrat când România fu călcată de păgâni.
Un sentiment ancestral, un fior, o nostalgie
L-a-ndemnat pe neamțu' nostru spre vestita Românie!
Se exprimă cum ajunse: - Bună-ziua! Sunt german,
Dar bunicii, străbunicii cic-ar fi de-aici, de neam!
Rom : - Bonjur her gotule! Servus! Văd că știi să le parlești,
Fă-te-n coa să bag la tet, nu-nțeleg ce urmărești!?
Germ : - Cum spuneam de-aici mi-e vița, dumneata nu ești român?
După felul cum vorbești, cam nedumerit rămân!
Rom: - Ies, mon-șer, eu sunt d'acilea, dar obișnuit cu gașca,
Dacă parlesc ca la carte, mi se pare totu' nașpa
Germ : - Cum, tu te ferești de limbă? De vorba ce se grăiește?
Măi române, nu e bine! Nu-i normal, nu-i omenește!
Rom: - Șarap bă! Nu știi mișcarea! În curând ne integrăm
Și ciordim la greu cuvinte să știm să comunicăm.
Germ: - Române, ascultă-mi sfatu'! Noi de mult ne-am integrat,
Și graiul care-l grăim, a rămas nealterat!
Iară voi nici nu intrarăți și-ncepurăți să știrbiți
Graiul vostru strămoșesc, limba voastră ce-o grăiți
Rom: - Sanchi, bă, vorbești aiurea! Ești un fraier de german!
Io sono șmecher bariu, io mi chiamo Paraipan!
Germ: - Plec române! Nu mai caut
dar s-o iei în serios:
Nu mai loviți în tradiții și în graiul vost' frumos!
NELU POCHEA |