Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
SPORT

Până la urmă jucăm cu alții !

Al cincilea test pentru Pandurii

Gorjenii au un meci relativ ușor cu letonii Pandurii Târgu Jiu joacă astăzi de la orele 15.00 la Ayia Napa cel de-al cincilea amical din cantonamentul cipriot. Adversara gorjenilor, FK Riga este prim- divizionară în Letonia, acolo unde a terminat campionatul pe locul cinci, asigurându-și biletele pentru a participa la vară în Cupa UEFA Inter-toto.

Au avut de ales
„Aveam trei variante de negocieri, pentru că și în astfel de cazuri se negociază. Totul se plătește, iar pentru a juca cu echipe mai puternice, trebuie să scoți bani din buzunare. În lumea fotbalului orice se negociază și mai ales un meci amical cu o echipă mare. Aveam de ales între FK Riga, Zalgiris Vilnius și Torpedo Moscova”, spune președintele pandurilor Marin Condescu. Acesta recunoaște că pentru a evita unele cheltuieli ar fi preferat ca echipa să joace cu adversari mai puțin redutabili pe care să-i plătească cu bani grei. „Eu ca președinte aș fi vrut o echipă mai comodă pentru că testul cel mai important va fi cel de duminică cu Dinamo Kiev, dar dacă domnul Hizo va dori două confruntări dificile la interval de două zile, așa vom face”, declară Condescu.
Într-un final, cei de la Pandurii au optat pentru un meci împotriva celor de la FK Riga. „La prima vedere nu sunt o echipă prea importantă în fotbalul european, însă sunt de valoarea noastră. Poate că cei de la FK sunt mai valoroși decât cei de la Zalgiris”, spunea ofițerul de presă al pandurilor, Bogdan Tudor.

Totul despre FK Riga
Adversara de astăzi a pandurilor, FK Riga a terminat campionatul în Letonia pe locul cinci, la două puncte de cea de-a treia clasată, însă la 35 de puncte în spatele campioanei. În toamnă, letonii au fost eliminați în primul tur al Cupei UEFA Inter-toto de CFR Cluj, după o dublă victorie pentru români 2-3 la Cluj și 1-4 la Riga. Această participare în cupele europene a fost singura pentru echipa din Riga, înființată pe data de 7 iulie 1997. Lotul echipei din Riga are în componență, pe lângă jucători de origine letonă, doar doi jucători străini, un nigerian și un bielorus. Echipa este antrenată de fostul internațional Eriks Grigjans.

COSMIN BRUJAN

Excursioniști în Cipru

Ieri dimineață, fotbaliștii de la Pandurii au avut liber, întreg lotul preferând să viziteze orașul Larnaca. „Am beneficiat și de o vreme frumoasă și am luat la pas magazinele de pe aici. Băieții au făcut și unele cumpărături pentru ei dar și pentru cei dragi lor. S-au cumpărat îndeosebi articole sportive, dar și unele cadouri pentru familiile din țară”, a spus ofițerul de presă al pandurilor, Bogdan Tudor. După ce au finalizat cumpărăturile, fotbaliștii de la Pandurii s-au plimbat pe plaja Mării Mediterane.

Amintirile președintelui

După meciul câștigat de Pandurii în fața rușilor de la Kursk, divizionari secunzi în țara lor, președintele gorjenilor și-a adus aminte de meciul din iarna trecută, când oltenii din B au reușit să învingă o fostă deținătoare a Cupei Campionilor, Steaua Roșie Belgrad. „Mi-am adus aminte cu prilejul acestui joc de meciul nostru cu Steaua Roșie Belgrad, de anul trecut, când noi ne luptam atunci la promovare și am avut ocazia să întâlnim o echipă puternică și să îi punem probleme. Parcă rușii au jucat rolul nostru de atunci”, a spus Condescu.

Condescu ferm:

„Suntem mult mai puternici”

Până la debutul returului de campionat au mai rămas mai puțin de trei săptămâni. În tot acest interval, gorjenii mai au posibilitatea de a se mai întări, însă oficialii echipei spun c㠄toată campania de achiziții a luat sfârșit”. Așadar, singurele nume noi în tabăra pandurilor față de turul campionatului sunt: Ionuț Dragomir, Vojislav Vranjkovic și Marius Sava. Totodată, Pandurii s-au întărit și cu un jucător de la echipa satelit, Adi Popescu.

Mulțumiți de campanie
Cu patru nume noi în lot, Pandurii abordează returul cu destulă încredere. „Suntem mult mai puternici decât am fost în tur. Atunci, am avut și acel trac al debutului, ne-a fost greu, eram o echipă foarte bună de Divizia B, însă nu eram buni de A. Dar, iată că, după 6 luni, roata se întoarce și afirm acum cu convingere că suntem mult mai puternici”, crede Condescu. Oficialul pandurilor mai crede c㠄pregătirea dură de la Rânca ne ajută, deja nu mai suntem o echipă care să facă rabat de la efort. Alergăm mult, echipa e în creștere iar rezultatele se vor vedea abia în retur”, continuă președintele care nu uită să-l laude și pe Viorel Hizo. „Antrenorul Hizo este garantul rămânerii în Divizia A. Și dumnealui s-a declarat mulțumit de lotul pe care îl avem la dispoziție, așa că nu șansele noastre de a rămâne în Divizia A au crescut foarte mult”, a încheiat Condescu.
Referitor la campania de achiziții, Condescu spune că pentru pandurii este ca și încheiată. „Nu cred că ne mai trebuie vreun jucător. Echipa noastră este acum completă. Cu Vranjkovic, Sava și Dragomir lucrurile sunt încheiate în privința transferurilor”, a concluzionat boss-ul pandurilor.

C. BRUJAN

Sâmbătă, în Bănie,

Amical puternic pentru Minerul Motru

Divizionara B gorjeană Minerul Motru va juca sâmbătă după-amiază în Bănie împotriva liderului din B2, Universitatea Craiova. După ce miercuri, minerii au reușit să se impună la limită, 1-0 în fața divizionarei C Armata Craiova, pentru echipa lui Silviu Lung urmează un nou test important.
„Echipa este pe drumul cel bun, stăm bine în teren, facem față jocului în viteză, însă mai avem momente moarte în joc când nu ne concentrăm și suferim. Totuși, sunt mulțumit de modul cum s-au mișcat băieții în amicale, nu am ce să le reproșez. Dacă jucăm la fel de bine ca în amicale, în retur nu vom avea probleme”, spune Silviu Lung despre echipa sa. În jocurile amicale din această iarnă, minerii nu au cunoscut gustul amar al înfrângerilor, fapt care îi dă încredere lui Silviu Lung. „Am jucat câteva meciuri amicale, nu m-au interesat în principal rezultatele, însă nu am pierdut. Este un aspect important pentru că victoriile îți dau încredere în propriile șanse”, spune Lung.
Sâmbătă, Minerul Motru va continua seria meciurilor amicale cu un meci pe Ion Oblemenco în fața Universității Craiova, un bun prilej al lui Silviu Lung de a-și lua revanșa după eșecul din tur de la Motru. În acest meci, antrenorul gorjenilor vrea să mizeze pe întreg lotul de jucători avut la dispoziție.

C. BRUJAN

S-a stabilit programul naționalei

Minerii se pregătesc de meciul cu liderii seriei Reprezentanții celor 7 țări care fac parte din grupa G a preliminariilor CE 2008, din care face parte și România, au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește programul meciurilor. Prima partidă a echipei naționale va fi pe teren propriu cu Bulgaria. Vom întâlni Olanda abia în primăvara anului 2007, pentru ca în toamna aceluiași an să ne duelăm din nou cu echipa lui Van Basten, de data aceasta la București.
Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, s-a declarat mulțumit de programul meciurilor echipei naționale din grupa G a preliminariilor EURO-2008, stabilit, joi, în localitatea olandeză Noordwijk Van Zee, se arată într-un comunicat al FRF. Oficialul federației a participat la întâlnirea de trei ore a reprezentanților echipelor din grupa G de calificare la Euro-2008, alături de selecționerul Victor Pițurcă, de directorul de relații internaționale Florin Prunea și de șeful Compartimentului Internațional, Liana Stoicescu.
Lupescu a menționat că s-a negociat mai întâi cu oficialii federațiilor din Olanda și Bulgaria și după aceea cu cei din Belarus, Slovenia, Albania și Luxemburg. „ Au fost pregătite câteva module, olandezii, noi și bulgarii fiind invitați mai întâi, de față cu celelalte federații din grupă, să ne înțelegem. Au fost câteva contre, dar, în cele din urmă, s-a rezolvat și, după aceea, au continuat discuțiile și cu restul delegațiilor. Una peste alta, după părerea mea, este un program bun ”, a afirmat directorul general FRF.
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat că este mulțumit de țintarul programului. „ Programul este bun. Se putea și mai bine și mai rău. Am reușit să avem duble echilibrate, ceea ce este important pentru noi... Cel mai probabil primul meci se va juca la Constanța. Este posibil să mergem și în alte locuri unde se asigură condiții normale, la Craiova sau Timișoara. Dacă se reface terenul din Ghencea s-ar putea ca echipa națională să revină la București” a spus Pițurcă.

Programul grupei G

2 septembrie 2006: România - Bulgaria, Belarus - Albania, Luxemburg - Olanda
6 septembrie 2006: Albania - România , Olanda - Belarus, Bulgaria - Slovenia
7 octombrie 2006: România - Belarus, Bulgaria - Olanda, Slovenia - Luxemburg
11 octombrie 2006: Belarus - Slovenia, Luxemburg - Bulgaria, Olanda - Albania
24 martie 2007: Olanda - România , Luxemburg - Belarus, Albania - Slovenia
28 martie 2007: România - Luxemburg, Slovenia - Olanda, Bulgaria - Albania
2 iunie 2007: Slovenia - România , Albania - Luxemburg, Belarus - Bulgaria
6 iunie 2007: România - Slovenia, Luxemburg - Albania, Bulgaria - Belarus
8 septembrie 2007: Belarus - România , Olanda - Bulgaria, Luxemburg - Slovenia
12 septembrie 2007: Slovenia - Belarus, Bulgaria - Luxemburg, Albania - Olanda
13 octombrie 2007: România - Olanda, Belarus - Luxemburg, Slovenia - Albania
17 octombrie 2007: Luxemburg - România , Olanda - Slovenia, Albania - Bulgaria
17 noiembrie 2007: Bulgaria - România , Olanda - Luxemburg, Albania - Belarus
21 noiembrie 2007: România - Albania, Belarus - Olanda, Slovenia – Bulgaria

 

Rezultatele primei etape a returului

UCM Reșița – Romvag Caracal 30-26; Dinamo București – CSM Medgidia 45 – 28; Minaur Baia Mare – Steaua București 32 – 30; Armătura Universitatea Cluj – HCM Constanța 34 – 34; Universitatea Poli Timișoara – Poli Iași 28 – 31; Leonardo Oradea – Energia Pandurii 29 – 31.

Etapa a XV-a, Liga Națională

CSM Leonardo Oradea – UCM Reșița; Energia Pandurii – Dinamo Brașov; Uztel Ploiești – Universitatea Poli Timișoara; Poli Iași – Universitatea Cluj; HCM Constanța – Minaur Baia Mare; Steaua București – Dinamo București; CSM Medgidia – Romvag Caracal.

 

Clasamentul Ligii Naționale la
handbal masculin

1. HCM Constanța
2. Dinamo București
3. Energia Pandurii
4. Steaua București
5. UCM Reșița
6. CSM Medgidia
7. Uztel Ploiești
8. Minaur Baia Mare
9. Armătura Cluj
10. Poli Timișoara
11. Leonardo Oradea
12. Romvag Caracal
13. Dinamo Brașov
14. Politehnica Iași

14
14
14
14
14
14
14
14
14
14
14
14
14
14

13
11
11
10
8
7
6
5
4
4
3
2
2
1

1
1
1
0
2
2
2
4
2
1
1
2
1
2

0
2
2
4
4
5
6
5
8
9
10
10
11
11

491 – 368
485 – 400
414 – 398
467 – 416
424 – 405
367 – 365
404 – 395
399 – 399
405 – 459
364 – 393
380 – 456
404 – 450
374 – 412
382 – 444

27p
23p
23p
20p
18p
16p
14p
13p
10p
9p
7p
6p
5p
4p

 

Clasamentul Diviziei A, la finalul turului

1. Dinamo
2. Steaua
3. FC Național
4. Poli Timișoara
5. CFR Cluj
6-7. Rapid
6-7. FC Argeș
8. Farul
9. Sportul Stud.
10. Poli Iași
11. Gloria
12. PANDURII
13. Jiul
14. FCM Bacău
15. Oțelul
16. FC Vaslui

15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15
15

1
9
8
7
7
7
7
7
6
6
5
3
2
3
1
0

2
4
3
5
5
4
4
2
4
2
4
4
6
3
6
6

3
2
4
3
3
4
4
6
5
7
6
8
7
9
8
9

36 – 13
27 – 10
17 – 17
19 – 9
19 – 12
19 – 14
19 – 14
21 – 20
20 – 17
12 – 16
13 – 19
11 – 20
10 – 20
10 – 22
9 – 25`
7 – 21

32p
31p
27p
26p
26p
25p
25p
23p
22p
20p
19p
13p
12p
12p
9p
6p

(+8)
(+10)
(+3)
(+2)
(+5)
(+4)
(+4)
(-1)
(+1)
(-4)
(-2)
(-11)
(-9)
(-12)
(-15)
(-15)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 



Imnul Pandurii (.mp3)

 

 

 

 

 

  
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.