Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
DEZVĂLUIRI

Doi directori din minerit, scoși
de sub urmărire penală

Cosmin PopescuFostul director general al SNLO Tiberiu Trotea și directorul de resurse umane, Cosmin Popescu, au fost scoși de sub urmărire penală într-un dosar în care au fost cercetați pentru înșelăciune și neglijență în serviciu. Pentru ultima faptă, procurorii gorjeni i-au pedepsit pe cei doi cu amendă administrativă.

Asociația Disponibilizaților din SNLO, înființată în anul 2005, imediat ce s-a aflat că 500 de mineri din cadrul societății urmează să-și piardă locurile de muncă, a înaintat procurorilor o plângere împotriva fostului director al SNLO, Tiberiu Trotea și directorul de resurse umane, Tiberiu TroteaCosmin Popescu, pentru înșelăciune și neglijență în serviciu. În urma cercetărilor, împotriva celor doi s-a început urmărirea penală la data de 10 mai 2006, dar doar pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, pentru acuzația de înșelăciune dispunându-se neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta nu există. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, procurorul Gheorghe Peștișanu, a precizat că pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu cei doi directori au fost scoși de sub urmărire penală deoarece s-a constatat că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, că au o comportare bună și sunt văzuți bine în societate. „Pe parcursul cercetărilor s-a ajuns la concluzia că cei doi directori nu au săvârșit fapta de înșelăciune și s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru această infracțiune. Aici s-a reținut că planul de disponibilizări a fost întocmit cu acordul sindicatelor. S-a constatat că doar neglijența în serviciu a fost săvârșită, pentru care s-a aplicat o amendă administrativă de câte zece milioane de lei vechi pentru fiecare”, a declarat Gheorghe Peștișanu.

Amenda va fi contestată de disponibilizați
În fapt, plângerea disponibilizaților se referea la faptul că la momentul disponibilizării au primit bani mai puțin decât ar fi avut dreptul și aceasta din cauza celor doi directori. Mai precis, în momentul în care a fost publicată OUG nr.8/2003, în care se specificau toate condițiile în care urma să se facă disponibilizarea, cei doi directori au purtat mai multe discuții cu sindicatele și muncitorii în care le explicau facilitățile bănești și a fost afișată și o notă cu faptul că se acordă 150 de milioane lei vechi și două salarii medii nete pentru fiecare disponibilizat. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Târgu Jiu a mai spus că, din greșeală, pe nota respectivă a fost trecută valoarea salariului net cu un milion de lei mai puțin (5.875.094 în loc de 6.875.094 lei), iar drepturile disponibilizaților au fost calculate cu această valoare mai mică, greșeala celor doi directori fiind aceea că nu au verificat ceea ce au semnat, actele fiind întocmite de către subordonații lor. „A fost o greșeală internă pe care și-au reparat-o și disponibilizații au primit diferențele de bani care li se cuveneau”, a mai spus Gheorghe Peștișanu. În urmă cu câteva zile, procurorii au pronunțat soluția de sancționare a celor doi cu amendă administrativă, măsură care va fi contestată de Asociația Disponibilizaților SNLO. Același lucru spune că va face și actualul director de resurse umane din SNLO, Cosmin Popescu. „Am câteva zile în care trebuie să mă gândesc ce voi face. Este posibil că contest și eu soluția. Cu disponibilizații ne-am judecat și în civil, iar instanțele ne-au dat câștig de cauză nouă. Cei din această asociație s-au ținut mult de capul nostru și probabil că se vor mai ține”, a declarat Cosmin Popescu.

ANA-MARIA ILINCA
GABRIELA MLADIN

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.