Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
POLITICĂ

Consilierii din Motru, lăsați fără indemnizație

Primarul Hanu joacă tare Întors ieri din concediu, primarul municipiului Motru, Dorin Hanu a anunțat clar că nu va reconvoca ședința ordinară a Consiliului Local Motru pentru luna iunie, iar aleșii locali nu-și vor încasa indemnizația. De reamintit că în ședința din 24 iunie, unul dintre consilieri a solicitat suspendarea ședinței pe motiv că e nestatutară, deoarece aleșii locali n-au primit mapele la timp. „Această ședință a fost pregătită conform legii și nu are rost să comentez reacția consilierilor locali. În consecință, pe luna iunie, nu se va încasa de către nici un consilier indemnizația pentru această ședință. Voi verifica și modul în care s-au ținut ședințele de comisie, ca să pot aproba un ștat de plată. Referitor la administrarea municipiului Motru, vom face tot ce ține de noi să funcționăm normal. Nu am de gând să intru în jocuri politice și nici nu mă sperie atitudinea domnilor consilieri. Să fie sănătoși și să-și facă fiecare treaba lui”, a motivat Hanu. Programată sau nu, întâmplarea de la sfârșitul lunii iunie va genera nu o stare de conflict ci o stare de implicare, atâta vreme cât Hanu are curajul să umble la banii consilierilor. În mod normal, toate acțiunile tandemului primar-viceprimar vor căpăta și un aspect de autocenzură, cei doi ferindu-se de a greși ceva sau de a face vreo inițiativă, care să poată fi contestată politic.

Vasile Râbu„Consilierii PSD au greșit”
Președintele organizației municipale a PSD Motru, consilierul județean Vasile Râbu a rămas surprins, în mod neplăcut, de atitudinea consilierilor locali ai formațiunii sale politice, de a se coaliza cu reprezentanții Alianței DA. „Consilierii noștri au făcut o greșeală! Dacă primarul Hanu a convocat ședința ordinară și a făcut publică ordinea de zi, datoria consilierilor era să se ducă să-și ridice mapele ca să se poată prezenta onorabil la ședință”, a spus președintele Râbu. Acesta a precizat că nici un consilier județean nu primește mapa la domiciliu, fiecare dintre ei îngrijindu-se să și-o ridice personal. „Noi ne ducem și la ședințele de comisie și la cele de plen pregătiți. Nu înțeleg ce s-a întâmplat la Motru și voi avea o discuție serioasă, pe această temă, cu consilierii PSD. Ei trebuie să facă administrație, conform Legii 215, pentru că se află în exercițiu de mandat timp de 4 ani de zile. Primarul nu trebuie încurcat să conducă municipiul, indiferent de la ce partid ar provenii el”, a mai spus Vasile Râbu. Liderul social-democrat motrean știe că va fi greu de recâștigat puterea pierdută în anul 2004, mai ales că, acest partid, nu și-a definitivat încă opțiunea pentru candidatul de primar și nominalizările pentru lista de consilieri locali. Vasile Râbu intervine însă într-un moment în care tensiunile politice pot să ia amploare la Motru. El nu este de acord cu poziția senatorului Petrescu de a se trece la dizolvarea Consiliului Local pentru un eventual comportament de rea credință. Consilierii motreni pot să-și revizuiască pozițiile și să reia dialogul cu administrația chiar dacă pierd banii cuveniți pentru luna iunie.

C. BUNILĂ

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.