Zic şi eu nu dau cu paru' !

După ce ieri îl înfieram pe primul procuror Emil Moţa şi astăzi se impune să fac acelaşi lucru. Dosarul ce privea aşa-zisele şpăgi de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” a fost un bluf. Trebuie spus de la început că nu există în România universitate în care să nu fie profesori care iau şpagă. Se ştie clar pentru că mulţi au fost studenţi sau au copii ce sunt studenţi. Vorbim aici de un fenomen la scară naţională ce trebuie combătut. Până atunci trebuie să conştientizăm că la Târgu-Jiu nu este cea mai coruptă Universitate din România.
Este adevărat că în anumite momente au fost interese conform cărora trebuia demonstrat că suntem ultimii oameni. Interese la care au achiesat şi procurorii gorjeni. Iar aceştia au fost penibili. În primul rând chiar ei au dat şpăgi consistente să-şi termine facultăţile sau copiii lor au făcut acest gest. Unii au terminat chiar la Târgu-Jiu. Dar de aici până la a discuta despre dosarul „şpaga de la Universitate” este cale lungă.
Vrând, nevrând, ajung tot la Emil Moţa. Principalul vinovat pentru etichetarea UCB în una de cea mai joasă speţă este chiar primul procuror de la Gorj. Acesta a ieşit în public şi a declarat că a început urmărirea penală împotriva mai multor cadre didactice. Pentru orice cititor trebuie spus că între cercetarea şi urmărirea penală este o foarte mare diferenţă. Cercetarea este atunci când oricine depune o plângere penală împotriva lui X, probată sau neprobată, adică o simplă înregistrarea a plângerii, iar urmărirea penală este atunci când se constată că există probe de vinovăţie.
În cadrul acestui dosar totul s-a realizat pe informări SRI de doi bani, trimise la Parchet din interese, acestea fiind transcrise într-un proces-verbal de autosesizare în care se copiază informarea cuvânt cu cuvânt. În rest nu exista nici o probă. Ba, mai mult, studenţii de care se făcea vorbire în vestita sesizare a SRI nici nu existau, nu erau înmatriculaţi la UCB. Concluzia? Jenant. Oare acel sau acei ofiţeri de informaţii au fost sancţionaţi? Mă îndoiesc. A fost vorba doar de plătirea unor poliţie, ofiţerii de informaţii nefiind străini de interesele din jurul universităţii.
Totuşi, este de neînţeles cum primul procuror are atâta tupeu încât crede că poate împroşca, cu noroi pe oricine, de fiecare dată când îi vine pe chelie. De mult mă întreb care ar fi acel procuror care ar putea fi în locul lui Moţa. Până acum nu am găsit unu mai bun, dar, totuşi, nici aşa nu se mai poate. Vorbim de o bătaie de joc în care Moţa, în căutare de imagine, o căutare disperată, îşi bate joc de orice cetăţean ce beneficiază, conform Constituţiei, de prezumţia de vinovăţie.
Comportamentul anchetatorului Moţa devine, deja, similară cu cea a Gestapoului. În acele vremuri era ca şi acum. Nici nu te întreba nimeni nimic, nu ţi se lua declaraţie, dar se începea urmărirea penală sau erai împuşcat. Dacă Moţa ar avea pistol ar fi în stare să şi împuşte, ca după aceea, să-şi ceară scuze că a greşit. Poate anchetatorii îşi vor cere scuze de fiecare dată când mai spun că cineva este urmărit penal, după care să mai şi răspundă, pentru că suntem egali toţi şi nu ne putem bate joc de oameni, familii după cum ne dictează X sau Y sau conştiinţa greu încercată. Hai să mai lucrăm şi după lege, nu numai după ureche. Avizul se adresează şi altor procurori cu vile şi limuzine.