Cetăţenia europeană - o nouă identitate

Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat în 1992 la Maastricht, reprezentând o inovaţie conceptuală majoră a Tratatului asupra Uniunii Europene. Incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană.
Articolul 17 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene (fostul articol 8) stipulează că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cetăţenia Uniunii Europene vine în completarea cetăţeniei naţionale (ea se suprapune, fără a se substitui, cetăţeniei naţionale), făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care locuieşte (şi nu numai în ţara din care provine, aşa cum se întâmpla înainte). De aici decurg două concluzii practice: este mai întâi necesar ca o persoană să aibă cetăţenia unui stat membru pentru a putea beneficia de cetăţenia Uniunii; cetăţenia europeană va completa şi se va adăuga la drepturile conferite de cetăţenia statală. O Declaraţie anexată Tratatului de la Maastricht subliniază că „problema dacă o persoană posedă cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai prin referire la legislaţia naţională a statului membru respectiv”. Aşadar, în ultimă instanţă, îi revine fiecărui stat membru să indice care persoane sunt cetăţenii săi. Tratatul de la Amsterdam: principiul libertăţii, principiul democraţiei, principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale şi principiul statului de drept, şi decurge din drepturile fundamentale ale omului şi drepturile specifice acordate cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie şi drepturi civice), descrise în Tratat. Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, întăreşte protecţia drepturilor fundamentale, condamnă orice formă de discriminare şi recunoaşte dreptul la informaţie şi protecţia consumatorilor. Cu privire la dreptul la informaţie, în Tratatul de la Amsterdam este specificat că orice cetăţean european şi orice persoană fizică sau juridică, având sediul într-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului european, ale Consiliului Uniunii Europene, în limita raţiunilor de interes. Cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale statelor membre, incluse în public sau privat. Informarea cetăţeanului este considerată o prioritate de către instituţiile europene. În anul 1998, Comisia europeană a lansat serviciul de informare „Europe direct”, în scopul de a informa cetăţenii asupra posibilităţilor şi drepturilor care le sunt oferite prin cetăţenia europeană. Drepturile fundamentale şi valorile democratice sunt respectate în statele membre ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte, precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950), Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), Carta Socială Europeană (1962) sau Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (1996). Uniunea şi statele sale membre sunt deci obligate să respecte aceste valori, organismele care veghează la respectarea lor fiind tribunalele naţionale şi Curtea Europeană de Justiţie. Dacă un stat membru încalcă drepturile fundamentale şi valorile democratice în mod flagrant şi sistematic, Uniunea poate să îi impună sancţiuni politice ori economice Una din condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeană este respectarea acestor drepturi fundamentale.
Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, în mod oficial, în decembrie 2000, când a fost proclamată Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document este structurat în 6 capitole - Demnitatea, Libertăţile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetăţenia şi Justiţia (existând şi un al VII-lea titlu: Dispoziţii generale care reglementează interpretarea şi aplicarea Cartei) - cuprinzând în total 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi drepturile civile, politice, economice şi sociale ale cetăţeanului european. Primele capitole ale Cartei sunt dedicate demnităţii umane, dreptului la viaţă, dreptului la integritatea persoanei, libertăţii de exprimare şi libertăţii de conştiinţă. În capitolul „Solidaritatea” sunt introduse drepturi sociale şi economice, precum: dreptul la grevă, dreptul salariaţilor la informaţie şi consultări, dreptul de a avea atât viaţă de familie, cât şi viaţă profesională, dreptul la protecţie socială şi la serviciile sociale din interiorul Uniunii Europene, protecţia sănătăţii. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene promovează, de asemenea, egalitatea între sexe şi introduce drepturi, precum protecţia datelor, interzicerea practicării eugeniei şi a clonării fiinţelor umane, dreptul la un mediu protejat, drepturile copilului şi ale persoanelor în vârstă sau dreptul la o bună administrare.

Un cadru de viaţă extins
Cetăţenia Uniunii Europene oferă drepturi cetăţenilor statelor membre şi consolidează protecţia intereselor acestora. Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii de drepturi supranaţionale, complementare cetăţeniei naţionale: dreptul la libera circulaţie, dreptul la sejur, de stabilire, dreptul la muncă şi studiu în celelalte state membre ale Uniunii. Legislaţia Uniunii stabileşte însă numeroase condiţii pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisă decât din raţiuni de securitate şi sănătate publică, iar interzicerea trebuie justificată (art.18 al TCE (fost articol 8A)); Dreptul de vot şi dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul european şi la alegerile locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv (art.19 al TCE (fost articol 8B)); Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecţie consulară din partea autorităţilor diplomatice ale unui alt stat membru, în cazul în care ţara din care provine nu are reprezentanţă diplomatică ori consulară în statul terţ respectiv (art.20 al TCE (fost articol 8C )); Dreptul de petiţie în faţa Parlamentului european (art.21 al TCE (fost articol 8D)); Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Avocatul Poporului) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare (atr.21 al TCE (fost articol 8D)). Comisia europeană, având rolul de a veghea la respectarea tratatelor (denumită în doctrină „Gardianul Tratatelor”), supraveghează aplicarea prevederilor legate de cetăţenia europeană şi elaborează rapoarte periodice asupra progreselor realizate şi asupra dificultăţilor întâlnite.

Angela ATANASIU

UE hotărăşte: fără ţevi ieftine !

În pragul integrării în Uniunea Europeană, România se confruntă cu încă o problemă: preţurile de dumping pentru ţevile de oţel. În aceste condiţii, UE sfătuieşte ţara noastră să termine cu aceste de practici. Săptămâna aceasta au adoptat un regulament pentru a proteja firmele europene de competiţia pe care o reprezintă companiile care practică preţuri foarte mici din România, Croaţia, Ucraina şi Rusia. Însă industria europeană este încrezătoare că piaţa îşi va rezolva singură problema.

Comisia Europeană a desfăşurat deja o investigaţie prin care a evaluat plângerile producătorilor europeni. Potrivit acestora, competitorii din est practică preţuri de dumping. Cu alte cuvinte, producătorilor din statele membre le este teamă ca vor fi scoşi de pe piaţă în momentul în care ţările estice vin cu preţuri mici. însă Uniunea nu va impune măsuri anti-dumping pentru ţevile provenite din Croaţia, Ucraina şi Rusia. În schimb, companiile vor avea de plătit taxe de până la 35% la graniţă.

România este, totuşi, ocrotită
În prezent, Uniunea Europeană importă din România aproximativ 5% de ţevi din oţel, preţurile româneşti fiind cu aproape 20% mai mici faţă de cele practicate în spaţiul european. Situaţia României se va schimba însă în momentul intrării în UE. Este posibil că ţara noastră să beneficieze, de la 1 ianuarie 2007

Tot străinii au grijă de străini
După ce au fost evaluaţi la sânge, producătorii români de ţevi au fost preluaţi de o cea mai mare companie de oţel din lume, Mittal Steel. În acel moment, noii proprietari au asigurat competitorii europeni că vor opri orice practici neloiale. La altă concluzie au ajuns, însă, surse din industria oţelului. Acestea spun că descoperirile comisiei reflectă situaţia din 2000, când producătorii de oţel românesc erau dependenţi de ajutorul de stat, piaţa fiind astfel îngrădită, ţinută departe de competitorii străini.

Mittal împacă şi capra şi varza
Firma indiană producătoare de oţel este implicată de ambele părţi în disputa anti-dumping, o situaţie de excepţie în acest domeniu. Centrul „Mittal Steel” din Cehia este parte a „Comitetului Apărării al Industriei Oţelului a UE” şi este cea care a formulat plângerea, dar în acelaşi timp compania din România este una din firmele acuzate de practici de dumping. O sursă din industrie a remarcat că este pentru prima dată când o companie din acelaşi sector este reprezentată în ambele părţi într-o dispută anti-dumping. Compania indiană producătoare de oţel, Mittal, a anunţat acum câteva zile o fuziune cu liderul european producător de oţel, firma Arcelor. România intră astfel pe harta operaţiunilor celui mai mare grup siderurgic din lume: Mittal Steel deţine, la noi, un combinat siderurgic şi doi producători de ţevi - Sidex Galaţi şi, respectiv, Petrotub Roman şi Tepro Iaşi. Plus operatorul portuar Romportmet Galaţi. Compania Mittal Steel are peste 20.000 de angajaţi în România şi învârte peste două miliarde de euro în afacerile de aici.

Alexandra IRIMIEA

Realitatea din 2006

Piaţa imobiliară din România -
înainte şi după integrare

Aderarea la Uniunea Europeană va presupune schimbări mari pe piaţa imobiliară şi a construcţiilor din România. Apropiata integrare în Uniunea Europeană are două tăişuri: pe de o parte atrage atenţia şi facilitează investiţiile străine în România, pe de altă parte va presupune o serie de noi măsuri legislative şi de procedură, la care piaţa va trebui să se adapteze. Concurenţa pe piaţa unică europeană este un alt factor decisiv în evoluţia preţurilor în construcţii şi imobiliare în România. La forumul Emerging Europa dedicat investiţiilor, preşedintele executiv al Băncii Comerciale Române (BCR), Nicolae Dănilă, a declarat recent că Europa Centrala şi de Est va atrage, în următorii ani, un volum important de investiţii străine care se vor îndrepta în special către sectorul financiar, piaţa imobiliară, sectorul auto, cercetare şi dezvoltare şi telecomunicaţii.
În ceea ce priveşte sectorul imobiliar, valoarea totală a investiţiilor în perioada 1998 - 2005 în zonă au depăşit 13 miliarde de euro, România fiind inclusă alături de Bulgaria şi Ucraina în segmentul ţărilor din regiune cu un potenţial uriaş de creştere. Piaţa regională este deosebit de atractivă pentru că oferă anumite avantaje precum: producţia destul de scăzută, costurile reduse, calificare ridicată, o piaţă de muncă flexibilă. Datorită lipsei de spaţiu locativ şi apariţiei creditelor ipotecare/imobiliare, începând cu anul 2003 s-a înregistrat o explozie a preţurilor, înregistrându-se creşteri de peste 50% anual. România este cotată ca fiind cea mai rentabilă zonă din Europa pentru investiţii imobiliare. Un raport arată că, în următorii 10 ani, preţurile vor creşte cu 414%. Analiştii consideră că excepţie vor face apartamentele vechi, unde se aşteaptă chiar o ieftinire. Un studiu realizat de PricewaterhouseCoopers arată că plasamentele în proprietăţile imobiliare din România s-ar putea dovedi cele mai rentabile investiţii pe termen lung din Europa în acest domeniu. În topul realizat, România depăşeşte ţări precum Polonia, Ungaria, Portugalia, în vreme ce Franţa şi Spania sunt în coada listei. Integrarea în Uniunea Europeană şi ritmul rapid de creştere a economiei ar fi principalele argumente ale specialiştilor în susţinerea acestei predicţii. Analiştii imobiliari din România consideră că acest ritm de creştere este valabil doar pentru anumite tipuri de proprietăţi. 2006 se aşteaptă a fi un an al marilor investiţii pe piaţa imobiliară din Europa, şi în special din Europa de Est, unde România şi Bulgaria se pregătesc să adere la UE. Din 2000, sectorul imobiliar din Europa a avut parte de o creştere continuă, volumul tranzacţiilor crescând de la aproximativ 10 miliarde de euro în 2000, la aproape 45 de miliarde de euro în 2005.
Predominantă, pe tot acest interval, a fost însă cererea de suprafeţe mari, potrivite pentru centre comerciale şi depozite. (În 2005, mai bine de 260 de tranzacţii s-au referit la locaţiile unor centre comerciale). Veniturile generate de investiţiile în sectorul imobiliar au crescut şi ele considerabil, fapt ce a contribuit substanţial la intensificarea apetitului investitorilor. Pentru viitorul apropiat, Credit Suisse prognozează o îmbunătăţire a nivelului investiţiilor în domeniul imobiliar din întreaga Europă. Să sperăm că pe piaţa din România se vor regla costurile exagerate la case şi terenuri şi va ţine pasul cu bugetul mediu al românului.

Lidia DUMITRU