Ganbedini - Termpoane profil Gealan

            Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                     office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
DEZVĂLUIRI

 

Șefii Hidroelectrica Târgu-Jiu, înlocuiți

SC. Hidroelectrica SA, sucursala Hidrocentrale Târgu-Jiu, și-a schimbat conducerea. Mutările au avut la bază criterii politice, unul dintre cei afectați fiind chiar fiul liberalului Dan Ilie Morega, Dragoș, care a devenit, de ieri, din director, inginer. În cursul zilei de joi, șefii acestei societăți au primit deciziile de schimbare din funcție, pe multe dintre posturi făcându-se adevărate rocade.

Permutări de șefi


Astfel, directorul sucursalei este, începând de ieri, Cătălin Tilea, fost director tehnic, în timp ce managerul Adrian Miculescu a fost nevoit să ocupe postul actualului director general. Miculescu a devenit astfel, din director de sucursală, director tehnic. În conducerea societății a ajuns și pesedistul Andrei Maioreanu, care a demisionat, în prealabil, din funcția deținută la UVA Rovinari, societate aflată în subordinea SNLO.
Deși nu a ocupat noua funcție prin concurs, Maiorenu a devenit director de Dezvoltare, ocupând postul deținut, în ultimii patru ani, de Dragoș Morega. Liberalul Ion Navlea a rămas și el fără funcția de director adjunct economic, el devenind șeful Biroului Financiar. Locul lui Navlea a fost ocupat de Ion Negrea, colegul acestuia de birou, și aici făcându-se o rocadă pe posturi.

Directorul Maioreanu vrea rețea de relații

Cea mai discutată schimbare de la Hidroelectrica a fost de departe cea a lui Andrei Maioreanu, pus în locul lui Dragoș Morega. Deși cel din urmă nu este membru la vreun partid politic, se vehicula că a fost menținut pe post datorită influenței politice a tatălui său, Dan Ilie Morega. Dragoș va rămâne însă inginer în cadrul societății deși și-a cedat biroul lui Maioreanu, cel care a primit oferte pentru un post de conducere și în cadrul SNLO. Pesedistul Maioreanu, inginer de profesie, declară însă că a venit cu forțe noi în unitate, motiv pentru care vrea să asigure în societate ,,o rețea de relații necesară dezvoltării societății. Vreau să avem o societate eficientă ce oferă pe piață cea mai ieftină energie”. Locul lui Maioreanu la UVA Rovinari nu a fost deocamdată ocupat de nimeni.

A. STOICA

 

 

Consilier local PDL- condamnat la pușcărie dar susținut de partid

Alesul local al PDL de la Târgu-Cărbunești, Romulus Novac, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fals în declarații, se bucură se susținerea organizației politice a PDL Gorj. În ciuda faptului că magistrații Curții de Apel din Craiova l-au condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, consilierul Novac rămâne pe mai departe pe același post ca și cum absolut nimic nu s-ar fi întâmplat. Ședința de Consiliu Local de la Târgu-Cărbunești, ce a avut loc joi după-amiaza, a confirmat susținerea politică a consilierului.
În cadrul întrunirii a fost prezentată o informare vizavi de situația juridică a alesului local care a fost judecat și condamnat penal pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații. Infracțiunea de care a fost găsit vinovat Romulus Novac nu a deranjat însă pe nimeni, conducerea PDL Gorj trimițând Consiliului Local Târgu-Cărbunești o adresă prin care și-a exprimat susținerea politică pe care o acordă pedelistului condamnat. Prin urmare, consilierii cărbuneșteni nu au mai avut nimic de comentat, Novac rămânând în continuare să-i reprezinte pe cetățeni chiar dacă a încălcat Codul Penal.

(I.C.)

 

 


 

© Impact in Gorj 2004 - 2009. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.