Polonia şi provocarea integrării

Anul 2004 avea să aducă cea mai mare provocare din istoria UE, zece state, în marea lor majoritate fost comuniste, devenind membre cu drepturi depline ale uniunii. Ce s-a întâmplat de atunci, cum au reuşit ele să se adapteze normelor comunitare, care sunt condiţiile economice actuale din aceste state vom încerca să analizăm în următoarele apariţii ale Europaginii.

Polonia şi UE
În 1999, Polonia devine membru al NATO, începând oficial drumul spre integrarea europeană. Trei ani mai târziu au fost finalizate negocierile de aderare cu cele zece state candidate din estul Europei, printre care şi Polonia. Din 1 mai 2004, Polonia devine în mod oficial membru al UE cu toate drepturile dar şi obligaţiile pe care le implică acest nou statut.
O analiză competentă asupra evoluţiei Poloniei după integrare ne-a fost oferită de domnul Tomasz Suprowicz, prim-consilierul secţiei economico-financiare a ambasadei Republicii Poloneze, într-o reuniune a Alianţei pentru Dezvoltarea Economică a României. Acesta făcea o declaraţie foarte interesantă comparând drumul parcurs de România cu cel polonez: „Polonia a început drumul pentru aderarea în UE mai bine pregătită decât România. Reformele au început din 1990. În momentul pregătirii ţării pentru aderarea la UE s-a asigurat un foarte bun sistem de informare pentru pregătirea mediului de afaceri pentru a putea fi competitiv pe piaţa UE”.

Economia după integrare
Economia poloneză s-a asimilat perfect cu piaţa Uniunii Europene, unele domenii înregistrând creşteri importante. Principalele ramuri care s-au dezvoltat sunt industria alimentară (alimentele poloneze sunt de calitate bună şi la preţuri mici), industria mobilei, agricultura, activităţile din domeniul serviciilor financiare-bancare, precum şi turismul balnear (Polonia este pe locul şapte în Europa). De asemenea, pe piaţa poloneză a avut loc o redresare importantă a situaţiei întreprinderilor, coeficientul financiar net al acestora înregistrând o creştere de 3,5 ori.
În Polonia s-au făcut în ultimii ani cele mai mari investiţii din regiune, în valoare de peste 70 miliarde dolari, în condiţiile în care inflaţia a fost adusă, in 2004, la nivelul de 2,1 la sută. În opinia lui Suprowicz, „au funcţionat foarte bine programele destinate cetăţenilor şi mediului de afaceri, dar şi atractivitatea ţării pentru investitorii străini, care a căror prezenţă a întrecut toate ţările din regiune”.

Factorul principal al creşterii economice îl reprezintă comerţul exterior. 80% din exporturile poloneze se îndreaptă către ţările din Uniunea Europeană, iar principalii beneficiari sunt Germania (31% din întreg exportul Poloniei), urmată de Italia (6,2%) şi Franţa (6,2%). Valoarea exporturilor poloneze a atins 48 miliarde euro, fiind cu 22% mai mare fata de aceeaşi perioadă a anului trecut; iar valoarea importurilor a crescut, în 2004, cu 18,6% faţă de 2003, atingând valoarea de 51 miliarde euro.
Schimburile comerciale cu România vor fi în 2005, în opinia lui Suprowicz de 1,5 miliarde dolari după ce, în 2004 exporturile româneşti către Polonia au crescut cu peste 70% faţă de 2003, iar importurile cu 40%.
În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, Polonia a introdus, după data de 1 mai 2004, măsuri de restricţionare pe piaţa muncii poloneze a forţei de muncă vest-europene, în baza „clauzei de reciprocitate”. Potrivit declaraţiilor Guvernului polonez, vor fi aplicate restricţii similare tuturor lucrătorilor din Europa de Vest, piaţa forţei de muncă poloneză rămânând totuşi deschisă lucrătorilor din celelalte noi State Membre.

(Angela Atanasiu)
(Damiana Pârvu)

Europa şi TVA-ul diferenţiat

Numeroasele discuţii asupra noului cod fiscal au generat o polemică naţională asupra valorii TVA, reprezentanţii puterii acompaniaţi de specialişti în finanţe sau jurnalişti susţinând valoarea actuală şi cota unică prin prisma modelului european.

Nivelul TVA
Cu o cotă de 19% considerată relativ mică, România se situează la acelaşi nivel cu Cehia, Grecia, Slovacia şi Olanda, fiind depăşită de marea majoritate a statelor din UE. Cote mai mici ale TVA sunt în Cipru, Luxemburg (15%), Germania (16%), Marea Britanie (17,5%), Estonia, Lituania şi Malta (18%), la acestea adăugându-se insulele portugheze Madeira şi Azore. Cum se susţin în faţa realităţii unele articole sau declaraţii conform cărora UE impune o cotă unică a TVA sau că noul cod corelează aceste cote cu normele comunitare? Care norme? Unde se specifică în legislaţia europeană că există vreo cotă de TVA pentru statele membre?

TVA-ul diferenţiat
Când au pornit discuţiile privind necesitatea diferenţierii cotei TVA în funcţie de servicii sau produse primul care a atacat acest fapt a fost chiar ministrul Vlădescu, acesta susţinând sus şi tare că o cotă mai mică pentru anumite produse, în special cele alimentare, nu ar duce la o scădere a preţurilor aşa cum s-ar crede. Din păcate specialiştii în finanţe fie au uitat să se documenteze, fie „uită” să specifice anumite lucruri şi anume că aproape jumătate din statele UE practică o cotă TVA diferenţiată cu rezultate vizibile în preţuri mici la anumite produse.
Exemplul cel mai interesant este Irlanda unde nu există TVA pe haine şi încălţăminte pentru copii. Nici cotele de 4% în Italia, pentru pâine, sau 5% din Cehia pentru anumite produse alimentare, 5% din Lituania sau Portugalia, pe medicamente, cărţi sau ziare, sau cei 6% din Olanda pentru mâncare, sau cei 6% din Suedia pentru cărţi şi călătoriile cu avionul şi trenul, nu sunt exemple mai puţin demne de urmat.
Există în Europa şi cote ale TVA-ului foarte interesante, una fiind cea de 10% pentru operele de artă şi plante, aplicată în Austria şi alta de 12%, din Portugalia, aplicată produselor servite în restaurante. Despre ce spun aceste cote diferenţiate este mai bine ca fiecare în parte să concluzioneze.

(Cristian Hăţiş)
(Florina Ilie)

NEWSFLASH

• Cipru a blocat tratativele UE cu Turcia, Nicosia cerând ca Turcia să recunoască şi să normalizeze relaţiile diplomatice cu Ciprul divizat. Din 1974 micuţa insulă din Mediterana este împărţită în două de Turcia şi Cipru, doar Nicosia fiind recunoscută de comunitatea internaţională.

• Parlamentul European a fost acuzat vehement pentru banii cheltuiţi inutil pe sediul din Bruxelles, în ultimul număr al revistei germane Stern. Autorii articolului arată că s-au cheltuit 6 milioane de euro între 1998 şi 2004 pentru spaţii de birouri care nu au fost folosite niciodată.

• Statele membre nu se înţeleg asupra extinderii, săptămâna trecută existând dezbateri aprinse asupra unui text comun privind capacitatea de absorbţie a UE, propunerea Austriei de a limita accesul fiind dezaprobată vehement de majoritatea membrilor.