Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
NAŢIONALE

Președintele și premierul s-au întâlnit pe podul din localitatea Târlișua

Președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit, marți, pe podul din localitatea bistrițeană Târlișua, grav afectată de inundații în urmă cu o săptămână, s-au salutat, după care au discutat timp de câteva minute cu localnicii și au plecat în direcții diferite.

Elicopterul cu care premierul Călin Popescu Tăriceanu a survolat, marți, Valea Țibleșului, a aterizat în jurul orei 12.45 la Târlișua, lângă biserică, iar președintele venea din partea opusă, astfel că cei doi s-au întâlnit pe podul din localitate, grav afectat în urma viiturii. Președintele și premierul au avut o discuție comună cu oamenii, preț de câteva minute. Primul-ministru a promis că Guvernul îi va ajuta pe cetățeni, în timp ce șeful statului le-a spus localnicilor că nu sunt singuri. De asemenea, cei doi demnitari au înaintat ideea amenajării unei popote la Târlișua, unde oamenii să beneficieze de o masă caldă. Președintele și premierul au plecat apoi în direcții diferite - Băsescu s-a îndreptat cu coloana oficială înspre valea de pe care a pornit potopul, spre satul Cireaș, însă s-a oprit la un moment dat din cauza drumului impracticabil, iar premierul a mers în direcția opusă, pe jos, spre primăria din Târlișua.

„Am văzut un dezastru!”
Președintele Băsescu a remarcat că oamenii din localitate "nu se lasă învinși" și a declarat că Guvernul și societatea vor trebui să sprijine reconstrucția zonei, miercuri urmând să fie aprobat ajutorul de 30 de milioane de lei pentru familiile cu decese cauzate de inundații. Întrebat ce a văzut în Târlișua, președintele a răspuns: „Am văzut un dezastru!” El a remarcat însă că oamenii din localitate, care „au fost întăriți de viața la munte”, nu vor să se lase învinși de necaz, precum și faptul că deja s-a creat o solidaritate cu cei din Târlișua. „Există firme care deja au intervenit, fără să mai aștepte contracte. Drumurile au fost deschise, accesul s-a putut face”, a remarcat Băsescu. Președintele a adăugat că Guvernul și întreaga societate vor trebui să sprijine eforturile de reconstrucție a zonei, urmând ca miercuri, Guvernul să aprobe ajutorul de 30 de milioane de lei acordat familiilor în care au avut loc decese cauzate de inundații. Întrebat care este situația defrișărilor ilegale care ar fi fost făcute în zonă și care ar fi putut conduce la inundațiile din Târlișua, Băsescu a răspuns: „Am survolat zona de două ori, odată săptămâna trecută și odată azi. Se vede cum s-a infiltrat apa în deal și terenul a alunecat cu pădure cu tot. În acest caz, oamenii nu sunt de blamat”.

Tăriceanu vrea controale
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că va cere Corpului de Control al Guvernului să verifice dacă la exploatarea silvică de aici au fost respectate normele în vigoare, apreciind că una dintre cauzele inundațiilor este cantitatea mare de material lemnos ce a blocat zona. El s-a declarat surprins de cantitatea mare de masă lemnoasă care a blocat poduri și podețe de pe Valea Țibleșului și a afirmat că aceasta este una dintre cauzele producerii inundațiilor. „De câte ori se face o exploatare în afara regulilor, consecințele nu întârzie să apară”, a mai spus premierul. La întâlnirea cu autoritățile locale și județene, Tăriceanu a precizat că Guvernul are în vedere constituirea unei grupe de monitorizare și analiză pentru situațiile de urgență, după modelul țărilor din UE, care să asigure o informare rapidă a autorităților centrale. La discuții a luat parte și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, generalul Vladimir Secară. Premierul susține că este necesară constituirea unei grupe de monitorizare pentru situațiile de urgență, întrucât în ultima perioadă s-au produs calamități ca urmare a schimbărilor de climă, situații care nu pot fi prevăzute. El a mai spus că în cazul în care există zone mari neîmpădurite sau defrișate îi va cere ministrului Agriculturii să acționeze pentru reîmpădurirea lor. Tăriceanu a aprins câte a lumânare și a ținut un moment de reculegere la mormintele unora dintre localnicii care și-au pierdut viața în urma viiturilor produse săptămâna trecută pe Valea Țibleșului. La cimitirul din Târlișua, premierul a stat de vorbă cu Ieronim Bolbos, localnic căruia i-au murit, luate de viitură, și soția și fiica. Bărbatul i-a cerut primului-ministru sprijinul pentru reconstrucția satului și și-a cerut scuze pentru modul în care s-a purtat cu autoritățile după ce a aflat de decesul celor doi membri ai familiei sale. Înainte de a pleca, primul-ministru s-a oprit să discute cu un grup de membri ai organizației județene Bistrița-Năsăud a PNL, aflați la fața locului, printre care liderul filialei, Sabin Ilieși. Premierul a părăsit localitatea Târlișua în jurul orei 14.00, la bordul elicopterului cu care a survolat Valea Țibleșului, în cursul dimineții. În urmă cu o săptămână, un torent format pe Valea Țibleșului a ucis zece oameni, alți trei sunt în continuare dați dispăruți. Apele au distrus 26 de case și au afectat ale circa 900 de gospodării. Pagubele sunt de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi.

MEDIAFAX

 

Strategia de politică energetică, prezentată Guvernului peste o săptămână

Strategia de politică energetică elaborată de Ministerul Economiei și Comerțului (MEC) va fi prezentată Guvernului peste cel mult o săptămână, a declarat ieri ministrul de resort, Codruț Șereș. Concepută pentru anii 2006-2009, Strategia de politică energetică a României prevede, printre altele, continuarea procesului de reformă în sistemul energetic, prin privatizarea unităților de producție și distribuție a energiei. Ministrul Economiei a declarat, de altfel, că de definitivarea acestui document depinde privatizarea complexului energetic Turceni. „Strategia pentru privatizarea Turceni e gata din iunie 2005, dar s-a pierdut de trei ori pe lanțul interministerial de avizare. Ultima oară am trimis-o în octombrie, iar răspunsul pe care l-am primit a fost că nu se poate aproba fără politica energetică”, a afirmat Șereș. El a precizat că acesta este unul dintre cazurile în care s-a „pus bețe în roate” activității ministerului.

(M.F.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.