|
I-a făcut casa praf !
Lovită de o Dacie Papuc în timp
ce servea masa
Un accident rutier produs ieri la Bârsești în intersecția cu drumul spre Stănești a făcut ca o tânără de 30 de ani să ajungă la spital cu răni grave. Alți doi bărbați au ajuns și ei la mâna doctorilor pentru că mașinile cu care circulau s-au tamponat, deși una dintre ele avea prioritate.
Alina Mornea are 30 de ani și ieri la prânz venise acasă să mănânce. Fiind credincioasă și ținând postul, femeia și-a fiert niște cartofi și tocmai se pregătea să îi mănânce. O înghițitură a fost cam toată masa de prânz a femeii pentru că în clipa următoare spatele unei Dacii Papuc a intrat prin geamul de la stradă și s-a oprit exact pe locul în care stătea femeia. Cărămizi căzute, un tavan semicurbat și o spaimă trasă de tot cartierul în urma impactului. Asta s-a întâmplat în casă, pentru că pe stradă, la vreo 35 de grade Celsius la umbră, să mergi cu mașina părea a fi totuși un lucru ușor, chiar și în lipsa aerului condiționat. În faimoasa intersecție, devenită așa din cauza numărului mare de accidente, Dacia ce aparține Apelor Române venea regulamentar dinspre Tismana pe drum cu prioritate. Un Nissan înmatriculat în Olanda venea și el dinspre Stănești și, în intersecție, fără nici o jenă, șoferul și.a continuat drumul, fără să se asigure și să oprească. Olandezul zburător a intrat direct în papuc, trimițându-l în camera în care Alina Mornea își mînca puținii cartofi de pârnz și post.
A fost o bubuitură mare
Casa femeii este situată direct in intersecție, neavând un gard sau altceva de protecție. Bătrâna Viorica Mornea, bunica victimei, era în curte când a auzit impactul. A fost o bubuitură mare. Nici nu am putut să intru să văd ce este acolo pentru că ușa era blocată de moloz. Până am ieșit eu pe drum să ocolesc casa deja intraseră niște oameni care o ajutau pe fată. Era lovită aici după cap, era plină de sânge. Nu vă mai spun ce praf era acolo. Nenorocitu, să mă omoare în casă. Nu îl las fără două miliarde. Eu sunt singură și nu are cine să mă ajute acum. El să îmi plătească tot!, declara proprietara imobilului avariat.
Șoferii celor două mașini au fost duși și ei la spital. Marian Drondoe, de 40 de ani, este șoferul de pe Dacie, colegul său din dreapta, Mihai Popescu, rămânând la fața locului, fără nici o zgârietură. Nici nu știu cum am ajuns acolo. Aveam ochii deschiși și nu-mi dau seama cum am ajuns în poziția asta. S-a petrecut așa de repede că nu îmi vine să cred că am fost în mașină, declara bărbatul. Despre olandez nu se știau ieri prea multe date. Polițiștii au inventariat bunurile acestuia din mașină eurocent cu eurocent și card cu card, ca să nu spunem pașaport cu pașaport, pentru că existau două astfel de documente. Cornel Corcodel este cetățean român și olandez și, în consecință, avea documente și de-ale noastre și olandeze. Câteva sute de euro, niște carduri și o serie de documente scrise în olandeză figurează în procesul-verbal întocmit de polițiștii care anchetează cazul. Primarul Florin Cârciumaru s-a nimerit ieri și el la locul accidentului. Aflat în drum spre rezolvarea unor probleme la Polata, acesta a rămas în soarele torid zeci de minute pentru a discuta cu oamenii și a afla ce s-a întâmplat. Cam toată lumea de prin zonă i-a cerut edilului șef montarea unui semafor, dar, realist și curajos, acesta a menționat că nu se justifică o asemenea instalație doar pentru că la câteva luni câte un șofer ignoră toate semnele de circulație din zonă și intră în mașina de pe drum cu prioritate.
GIGI CIUNCANU |
| |
Teatru și muzică populară
pentru deținuți
Deținuții din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță (PRMS) Târgu Jiu au beneficiat, cu prilejul zilei de 29 iunie, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii penitenciarelor, de un spectacol de câteva ore, aceștia putându-se delecta cu piese de teatru și muzică populară. Acțiunile au fost organizate de către Serviciul de Reintegrare Socială din cadrul PRMS Târgu Jiu. Ieri, cinci deținuți au prezentat colegilor lor o scenetă după piesa Justiție, de I.L. Caragiale și un moment umoristic de pantomimă, sub îndrumarea actorului Ion Alexandrescu de la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu. Acesta s-a întâlnit aproximativ la fiecare două zile, în ultimele trei luni, cu deținuții care au interpretat rolurile, punând la dispoziția acestora costumele și perucile necesare. Rolul principal, cel al văduvei Leanca, i-a revenit deținutului Valentin Grigore, din Ploiești, condamnat la 13 ani închisoare pentru tâlhărie. Alături de el a mai jucat, în rolul grefierului, Ion Gâscă, din București, arestat pentru complicitate la furt, pentru care a primit patru ani închisoare. Ambii se vor libera condiționat în luna august. După piesa de teatru a urmat un program folcloric prezentat de Ansamblul Profesionist Doina Gorjului, în curtea interioară a PRMS Târgu Jiu, în prezența celor 100 de deținuți arătându-și măiestria mai mulți interpreți de muzică populară. Ileana Lăceanu a fost aceea care a captat cel mai mult atenția auditoriului, în momentul în care a dedicat câteva melodii tuturor țiganilor din penitenciar, după cum a spus aceasta. Spectacolul a putut fi urmărit prin televiziunea cu circuit închis și de către ceilalți 650 de deținuți care nu au putut fi scoși, din lipsă de spațiu. Astăzi va fi oficiată o slujbă religioasă de către un sobor de preoți.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Minori puși pe furat,
întrerupți de polițiști
Patru minori care intenționau să fure dintr-un bar au fost întrerupți din activitatea lor plină de adrenalină de către polițiștii din Târgu Jiu, care nu au fost deloc de acord cu ceea ce voiau să facă adolescenții. Ieri, 27 iunie, a genții de siguranță publică din cadrul Poliției Târgu Jiu, în timp ce patrulau pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiu, i-au depistat pe cei patru minori, doi în vârstă de 17 ani, unul în vârstă de 15 ani și altul de 13 ani, toți din Târgu Jiu, fără ocupație, care intenționau să sustragă bunuri dintr-un bar. Cei patru, cunoscuți cu antecedente penale, au fost conduși la sediul Poliției Târgu Jiu, fiind cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt.
(A.M.I.) |
| |
| |