|
MONDEN
|
| |
Spectacolul Cupei |
| |
Dansul mingilor

Spectatorii nu au ce regreta pentru că s-au încumetat să vină la un adevărat show regizat de o sută de oameni din spatele scenei și alți 70 care au stat la vedere. Coregrafia a fost adecvată unei finale. Totul a început cu 32 de mingi uriașe, fiecare reprezentând sigla uneia din cele 32 de echipe care au luat startul în 16-imi, aceste mingi uriașe dansând pe tot terenul. La mijloc a fost montată o semisferă uriașă, simbol al unității și perfecțiunii, iar în momentul pătrunderii echipelor pe teren au fost lansate în aer mii de baloane albastre. În momentul intonării imnului de stat al României, patru tenori și-au etalat vocea într-o reprezentație live pe stadion. Alături de cei patru, întreg stadionul a murmurat imnul național, dovadă că nu toți românii știu versurile cântecului de căpătâi al oricărei nații. |
Fumigene de Timișoara

Suporterii veniți de la Timișoara au avut un arsenal bogat de fumigene. Fanii plasați la peluza dinspre Sala Sporturilor au trimis în teren multe fumigene, ceea ce l-a determinat pe arbitrul Cristi Balaj să oprească meciul timp de două minute.
|
Cea mai frumoasă pauză

La pauza dintre reprize, pe terenul de joc au pătruns alte mingi uriașe care au continuat dansul dinaintea startului de meci. Dar totul s-a făcut pe un joc de lumini foarte spectaculos. Astfel, cu ajutorul laserului, aceste mingi își schimbau culoarea, iar pe marginea terenului artificiile făceau tot tacâmul. O imagine care nu se poate descrie în cuvinte. Totul a durat 13 minute, dar a fost o senzație unică.
|
În sutien la meci
Dragostea pentru CFR e mare. Probabil echipa ardeleană are cele mai multe simpatizante în rândul suporterilor, așa că și la Târgu Jiu multe doamne sau domnișoare au venit în galeria CFR-ului. O fană a acestei echipe și-a etalat sutienul în culorile clubului. La goluri, aceasta a urcat pe gardul ce împrejmuia terenul pentru a-și manifesta bucuria.
|
Doar Boc la meci

Dintre oamenii politici importanți, până la urmă a ajuns, la Târgu Jiu, doar premierul Emil Boc. Acesta a sosit la stadion cu 28 minute înainte de startul meciului, într-o limuzină, alături de gărzile de corp. De primirea primului-ministru s-a ocupat prefectul de Gorj, alături de unul dintre subprefecți, Liviu Andrei. În același comitet de primire s-au aflat și oamenii importanți ai FRF-ului, Mircea Sandu și Ionuț Lupescu. La meci nu au fost prezenți Traian Băsescu sau Mitică Dragomir. |
Poză unică
Pentru primarul Florin Cârciumaru, faptul că finala Cupei României s-a disputat la Târgu Jiu nu poate fi decât o onoare. Edilul șef a stat în permanență lângă oaspeții săi, însă la finalul meciului a coborât pe pista de atletism unde l-a însoțit pe cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor, Mircea Lucescu. Până când Il Luce a acordat trofeul, Cârciumaru s-a întreținut momente bune alături de oaspetele său. Mircea Lucescu a luat loc la una din loje alături de staff-ul Federației, tot acolo regăsindu-se și Răzvan Lucescu. |
Gratis de la fereastra Poliției

Câțiva polițiști au făcut economii la bugetul familiei. Microbiști fiind, polițiștii au găsit o portiță pentru a vedea meciul fără să plătească: au urmărit partida de la fereastra instituției.
|
Organizatorii finalei Cupei României Timișoreana s-au ținut de cuvânt. Show total pe Stadionul Municipal, ceva ce nu s-a mai văzut și cu siguranță nu se va mai vedea în următorii ani la Târgu Jiu. Artificiile și jocurile de lumini au dat o culoare specială acestei finale. Totul va rămâne în memoria microbiștilor gorjeni.

|
| |
|
| |
|

Stimați gorjeni, priviți ce făcea un polițist în timp ce huliganismul vuia pe stadionul din Târgu-Jiu. Este evident că luptătorul de la Detașamentul de Poliție pentru Intervenție Rapidă (DPIR) lupta împotriva suporterilor, privind liniștit partida de fotbal la televizor într-un bar gorjean. Mamă și ce lupte s-au mai dat
|
| |
|
| |
| |
Pamflet |
| |
DN 66 Drumul tuturor posibilităților
Constructoru:
- Sigur c-o tragem de gâlci, păi dacă vi-l terminăm
Cine dracu ne mai ia, unde o să mai lucrăm?!
Beneficiaru:
- Ne convine-ncetineala, le reziliem contractu,
Se lasă cu cașcaval
(pleacă unu, vine altu
)!
Șoferu:
- Sincer, nouă ne convine, deși drumu este jaf,
Nu-i al dracu polițai; cică s-ar umple de praf
Polițaiu:
- Trecem doar așa, în foaie, că mergem spre Filiași
De fapt, în realitate, stăm la umbră prin oraș
Primaru:
- Cu cât este mai mult haos în comuna ce-o conduc
Cu atât pot să mă scuz de gunoiu ce nu-l duc!
Ministru:
- Ce șosea bă, ce asfalt? Mai tăceți dracu din gură,
Că doar nu v-ați fi născut cu asfaltu-n bătătură!
NEPO TUNELU |
|
| |
| |
|
| |
|
|
|
|
|