E…mil a lui Traian

Pentru nişte miniştri siniştri, care s-au trezit vistiernici ai naţiunii, criza seamănă cu briza, pentru că ei dau cu banii după cum bate vântul. Nu vorbim de vreo răspundere guvernamentală de 20 de ani încoace, dar nici de vreo intervenţie mai acătării din partea vreunui şef de stat, indiferent cum s-a numit el – Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Fiecare dintre aceşti trei preşedinţi nu se situează nici la degetul cel mic al lui Nicolae Ceauşescu, care şi-a pierdut puterea atunci când a devenit darnic. Dărnicia ultimului şef de stat asasinat în secolul trecut nu avea de a face cu bâlbele actuale, deşi după declaraţii toate guvernele postdecembriste au dat în bâlbâieli când a fost vorba să guverneze. România nu este neguvernabilă din cauza poporului sau a clasei politice, ci din cauza celor care ajung să aibă funcţii executive şi nu ştiu ce să facă cu ele. Unul dintre oamenii care nu ştie ce să facă şi cu funcţia executivă este Emil al lui Traian, omul care a căzut în direct ca să se ridice până la rangul de preşedinte de partid, şi care a ajuns să fie soluţia salvatoare în condiţia în care Theodor Stolojan ne-a mai trişat o dată, făcându-ne să credem că dacă dăm voturile unei echipe o să poată opri criza dar şi căderea liberă în care ne-am aflat atunci când economia… duduia. Avem de-a face cu un exerciţiu de nerezolvat, întrucât nu suntem în stare nici să gospodărim banii altora. Pentru ce s-o fi împrumutat România, dacă un ministru şi-o ministresă, unul roşu, altul portocaliu, s-au întrecut precum găinile în curătură la risipit grăunţele. Îmi aduc aminte de o poveste veche a lui Ion Creangă, Punguţa cu doi bani, şi în acelaşi timp mai ştiu că în Ardeal circulă o legendă, aceea cu cocoşul roşu, despre care scria inspirat regretatul Fănuş Neagu, şi nu înţeleg de ce vorbitorii de limba română din guvernul de alianţă n(era)aţională nu se pun de comun acord în legătură cu declaraţiile pe care le fac. Asumarea răspunderii pe Coduri, sau pe o lege a salariilor, nu are cum să fie o problemă reuşită atâta vreme cât fiecare cuvântă într-un fel sau altul. Foarte curând se vor lansa candidaturile pentru preşedinţia României, şi se va intra în campanie electorală. Este normal ca într-un asemenea moment primul ministru al României să fie un om independent, chiar dacă el va conduce guvernul unei alianţe. De aceea cred că liderii politici trebuie să se îngrijească să producă o asemenea modificare la timp. Premierul care i-ar putea succeda lui Emil Boc ar putea fi un om de afaceri, o persoană obişnuită cu managementul economic, pentru că de pe urma managementului politic nu ne-am ales cu foarte multe lucruri. Astăzi puţini dintre noi ştiu cât vom plăti mâine şi câte generaţii ne vor blestema pentru că Emil al lui Traian s-a comportat precum Nică a lui Ştefan a Petrei la furat de cireşe. Avem de a face cu o asemănare teribilă între Guvernul României şi guvernarea de maidan, cu deosebirea că poporul, obişnuit să rabde, va putea strânge din dinţi şi în urma acestui eşec, probabil ultimul al lui Traian Băsescu. Nu-i mai puţin important faptul că până acum nimeni nu poate să se socotească contracandidat cu şanse în competiţia cu actualul preşedinte al României. Sunt încântat de faptul că politicienii Gorjului, cu deosebire parlamentarii PSD, reuşesc să apară mai des pe sticlă, mulţi dintre ei destul de bine ancoraţi în realitate, dar poporul trebuie să ştie că nici un parlamentar nu poate conta prea mult în afara parlamentului, acolo unde îşi exercită dreptul de vot. Atribuţiile legislative ale parlamentarilor le dau şansa să modifice un ansamblu extrem de complicat al legislaţiei, însă faptul că nu pot interveni direct în mecanismul de execuţie guvernamentală le conferă o mai redusă referinţă socială. Populaţia nu ştie în totalitate care sunt regulile constituţionale şi nici nu înţelege de ce parlamentul nu sancţionează guvernul pentru bâlbele nesfârşite pe care le comite. Am făcut paralela primului ministru cu Nică a lui Ştefan a Petrei tocmai pentru a reliefa un amănunt necesar, acela că guvernarea nu trebuie să fie o simplă poveste, mai ales acum, în vremuri de criză, când principalul bun care ne lipseşte tuturor este banul. Guvernul este responsabil, între altele, şi cu încrederea în valuta naţională, sau chiar cu încrederea într-un împrumut extern, mai ales că fiecare dintre noi îşi aduce aminte câte s-au făcut pe vremea aceea de tristă amintire dintr-un împrumut care s-a situat la jumătatea celui de acum.