| ACTUALITATE
|
Criminalii poștăriței chefuiau
cu soțul victimei
Cei trei asasini ai poștăriței Ioana Petrișor se întâlneau periodic cu soțul acesteia în timpul desfășurării anchetei. Daniel Petrișor era invitat de aceștia să participe la chefurile organizate de autori, în scopul de a afla informații legate de desfășurarea anchetei.
Doi dintre polițiștii care s-au ocupat de ancheta penală a dispariției poștăriței au dezvăluit faptul că cei trei autori, Gabriel Marghitu de 37 de ani, Grigore Burlan de 38 ani și Iulian Pană de 27 ani, toți din Târgu Jiu, s-au întâlnit cu soțul poștăriței imediat ce au aflat că a fost găsit cadavrul femeii în Mehedinți. Polițiștii Cosmin Honcioiu și Alexandru Prejbeanu de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IJP Gorj au declarat că, la o lună după descoperirea cadavrului Ioanei Petrișor, toți cei trei autori au mers la hramul Sfintei Mării în localitatea Săcelu, organizat de unul dintre autorii omorului. A fost o ocazie bună să-l invite la chef și pe Daniel Petrișor, soțul poștăriței. Cel care l-a invitat a fost Marghitu, însă la masă Daniel Petrișor a stat cu toți cei care îi omorâseră soția, care, speriați de descoperirea cadavrului, au încercat să-l tragă de limbă despre ancheta polițiștilor.
Cei doi polițiști au spus că informațiile pe care le prezenta Daniel Petrișor în anchetă i-au încurcat foarte mult, iar ele veneau de la cei trei care nu doreau altceva decât intoxicarea polițiștilor cu informații false.
Polițiștii criminaliști au mai spus că cel care i-a dus la descoperirea autorilor omorului poștăriței a fost telefonul mobil al victimei. Anchetatorii au găsit la Grigore Burlan doar aparatul, pentru că sim-ul fusese distrus. În fața polițiștilor, Burlan a spus că mobilul îl cumpărase de la o persoană necunoscută din Târgu Jiu, în urmă cu o lună. Când l-au pus să descrie persoana pentru întocmirea portretului robot, autorul a descris o persoană imaginară, polițiștii dându-și seama de acest lucru în momentul în care Burlan a descris o persoană îmbrăcată gros de iarnă. El spusese, însă, că telefonul l-a cumpărat vara de la respectiva persoană. Văzând comportamentul nesincer, polițiștii l-au supus la poligraf, unde rezultatul a fost cel așteptat de polițiști. Burlan mințise. Ulterior și ceilalți doi autori au fost supuși detectorului de minciuni, iar rezultatul a fost același. Toți mințeau.
La reconstituirea crimei poștăriței, autorii au recunoscut fapta și au oferit amănunte despre modul în care au acționat. Au șocat până și polițiștii.
GABRIELA MLADIN |
| |
Pentru admiterea ilegală a sute de studenți,
Moroianu și Căruntu, dați în
judecată de conducerea UCB
Fostul rector al Universității Constantin Brâncuși, Emil Moroianu și fostul decan al Facultății de Științe Economice, Constantin Căruntu vor fi acționați în instanță de către actuala conducere a universității, pentru faptul că au admis studenți la zi și pe cei care erau pentru locurile la distanță. Actualul rector, Adrian Gorun, a declarat ieri că aceasta este singura soluție pe care a putut să o găsească, pentru a-i obliga pe cei doi responsabili de această încurcătură să îndrepte ceea ce au făcut.
În toamna anului trecut, Universitatea din Târgu Jiu a admis 600 de studenți la Facultatea de Științe Economice, cu mult peste ceea ce aprobase Ministerul Educației pentru anul universitar 2005/2006. Studenții admiși în plus la cursurile de zi trebuiau, de fapt, admiși la cursurile de învățământ la distanță, însă decanul Constantin Căruntu și rectorul Emil Moroianu au semnat lista cu candidații admiși, toți fiind trecuți la învățământul de zi. Numai că aceștia nu au putut fi înmatriculați, locurile neexistând. Odată cu schimbarea conducerii universității, acest lucru a fost descoperit și a fost întocmit un dosar penal care se află încă în cercetări.
Adrian Gorun a mai precizat că din cei peste 600 de studenți admiși astfel, 240 nu au participat la cursuri și nu au plătit taxele, astfel că au fost scoși din evidențe. Mai rămân cei aproximativ 400 de studenți care au fost la cursuri, au susținut examene și au plătit taxe, aceștia având posibilitatea să dea în judecată și ei fosta conducere a universității, pentru a obține o hotărâre judecătorească pentru a putea fi înmatriculați. Numai că această hotărâre nu va putea fi dată decât cu încălcarea legii, deoarece decizia Ministerului Educației nu a fost decât pentru un anumit număr de locuri, iar cei în plus vor fi înmatriculați puțin ilegal, adică trecându-se peste actul care stabilește componența anului universitar respectiv. Adrian Gorun recunoaște acest lucru, dar spune că altă posibilitate nu există și că numai o hotărâre judecătorească poate trece peste decizia ministerului și poate ajuta studenții respectivi să fie înmatriculați legal și să poată exista și în acte ca studenți ai Universității Constantin Brâncuși. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Emil Moța, a spus că, într-adevăr, aceasta este singura posibilitate a studenților, dar și că se poate crea un precedent periculos.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Primarii gorjeni s-au aflat
la muncă de Ziua Muncii
Edilii județului Gorj nu s-au înghesuit să ia cu asalt malul mării sau pajiștile înverzite, ieri de 1 Mai. Ziua Muncii a fost sărbătorită la nivelul administrațiilor locale prin muncă, primarii preferând să mai facă una alta prin comunele pe care le conduc. Așa s-a întâmplat în cazul edililor din mai multe comune printre care și Cătunele unde primarul Florinel Țuilă supraveghea un excavator și era singurul salariat al instituției prezent la muncă. La fel proceda și primarul Dragoteștiului, Vili Pasăre, care remedia un pod ce face legătura satului Corobăi cu un cătun numit Valea Gardului. Tot la datorie s-au aflat și edilii-șefi Emil Cătănoiu (Căpreni), Petre Gușiță (Jupânești), Maria Dumitrașcu (Berlești), Ștefan Făsuescu (Polovragi) și Constantin Rada (Ionești).
La pus porumbul pe luncă Însă nu toți șefii de administrații locale s-au aflat însă la datorie. Unii au preferat să sărbătorească așa cum au dorit Ziua Muncii și să își mai rezolve oarece treburi prin propria gospodărie. De pildă, ieri, de 1 Mai, primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu, putea fi găsit pe câmp la pus porumbul pe luncă. Tot în propria gospodărie se afla și primarul din Văgiulești, Constantin Pârjol spunând că măcar în această zi să mai reușim să mai facem câte ceva și pe la noi p-acasă. De aceeași părere a fost și primarul Maria Vasilescu, edilul comunei Țânțăreni spunând că ne odihnim de Ziua Muncii pentru că nu m-am simțit prea bine.
Alți primari nu au fost de găsit de 1 Mai, unii dintre aceștia neobosindu-se nici măcar să răspundă la telefon. În schimb, alții, pentru a nu fi deranjați, au preferat să închidă mobilul și să se bucure de ziua liberă acordată prin lege. Așa au procedat primarii din Plopșoru (Petre Grigorie), Borăscu (Constantin Țucu), Crușeț (Viorel Drăgușin), Târgu-Logrești (Ion Băluță), Glogova (Ion Șalapa), Bărbătești (Constantin Pătrașcu), Lelești (Marian Rotaru) și lista ar putea continua. Așadar, un 1 Mai muncitoresc pentru unii dintre primarii gorjeni dar și o primă zi de mai în care alții au întors spatele primăriei și s-au rupt de lumea reală, închizând telefoanele.
IRINEL CEURANU |
| |
Nașă până la capăt
Maria Moța și-a botezat finuța
Ultima zi din aprilie a fost ziua în care eleva de clasa a 8-a din Dragotești și-a creștinat fiica adusă pe lume în urmă cu aproape trei luni. Evenimentul a avut loc la o biserică din Târgu Jiu, mama Aurelia fiind însoțită de părinții săi, dar și de nașa Maria Moța, șefa organizației de femei a PD Gorj. Moța a fost însoțită de colege și prietene din organizație, onorându-și o promisiune făcută cu ceva timp în urmă, când a citit despre întâmplările prin care a trecut micuța Maria Gabriela, fina purtând numele nașei. Maria Moța, cu finuța sa în brațe, s-a lepădat în fața preotului de trei ori de Satana, așa cum face orice nașă, și a promis că va fi în continuare alături de eleva din Dragotești care a devenit mămică înainte de simularea examenului de capacitate. Aurelia a fost printre elevii care au obținut cele mai mari note la examenul respectiv, aceasta declarându-se acum să înfrunte capacitatea și să urmeze liceul mai departe, mai ales că este susținută și de părinții săi.
Masa și dansul organizate în cinstea finuței Maria Gabriela au avut loc la restaurantul chinezesc, unde patron este Costel Liao, un tânăr din China botezat la ortodoxie tot de Maria Moța.
GIGI CIUNCANU |
| |
Festival de umor la Turceni
Sâmbătă, 29 aprilie, a avut loc la Casa de Cultură a orașului Turceni, festivitatea de premiere a concursului de creație umoristică Alexandru Calotescu-Neicu. Personajul omagiat a fost un boier care a avut moșii în zona Turceniului, fiind și cel mai mare epigramist oltean din perioada interbelică. În debutul festivității a avut loc o savurată expoziție de caricatură, prezentată și avându-l ca autor pe maestrul Iulian Pena-Pai. Artistul a fost cooptat și în juriul care a decernat premiile. Tot din juriu a mai făcut parte Constantin Păsărin, director de revistă președintele juriului, directorul Centrului Județean pentru Conservarea Patrimoniului Cultural Tradițional (CJCPCT) Gorj, Ion Cepoi, primarul orașului Ion Dumitrașcu, Constantin Popescu și alții. A fost prezentă și presa, printre care și Titus Stoichițoiu, fost câștigător al festivalului. În preambulul decernării premiilor au avut loc discuții, dueluri între epigramiști, comentarii înțepătoare și haz. În debut au fost premiați tinerii concurenți din cadrul Liceului Industrial Turceni, care s-au prezentat cu niște creații apreciate și pline de spirit. Cele trei premii, respectiv locul I, II și III la categoria seniori, au fost împărțite pe doi concurenți la fiecare loc. Din cei șase premiați, cinci au fost absenți. Singurul prezent, unul din câștigătorii locului I, a fost maestrul Valentin Groza din Târgu Jiu. Premiile au fost sponsorizate de Consiliul Local Turceni, de CJCPCT Gorj și de Casa de Cultură a orașului. La final a avut loc o masă festivă, la care au participat, într-o atmosferă specifică festivalului, concurenții, membrii juriului, reprezentanții primăriei, presa și alți invitați. Festivalul care a avut caracter interjudețean a fost încheiat prin discursul primarului Ion Dumitrașcu, care a mulțumit participanților, lansând o invitație și pentru anul viitor.
NELU POCHEA |
| |
|
EPIGRAME
Vitregiile naturii
Spre consiliu, cumva mă filez
Și văd ce vitregă a fost natura
În vine să-mi dau palme, să turbez,
Că nu pot stăpânii CARICATURA
!
Nod în papură
Dacă tot au scornit fumul
Că Manțog ar fi pătat,
Spuneți-ne măcar unul
Care este mai curat!?!
Dilemă geometrică
Și-a făcut efectul țoiu',
Sau este adevărat!?!
Dar îi văd pe Stoichițoiu,
Cât de lung, așa de lat!
Conserve în garanție
Cașcavalul l-a luat Manta
Goe, mărunțișul (restul).
I-a zis unu-n față poanta,
C-o să piardă și MINPREST-ul
Orelistul către cei 4000 de pacienți:
Văd că v-ați spart beregata,
Timpanele, cerul gurii,
Tot strigând în cor degeaba:
Hai Pandurii, hai Pandurii!
NELU POCHEA |
| |
| |