| ACTUALITATE
|
Ieri o casă, mâine un copac
Seciuri va fi un sat complet împădurit
Soarta satului Seciuri din Roșia de Amaradia este deja pecetluită după alunecările de teren, autoritățile stabilind acum că întreaga zonă va fi supusă unui amplu proces de împădurire. Localnicii au avut ieri ocazia să se întâlnească cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Vasile Lupu, care a venit în mijlocul sinistraților nu doar pentru a vedea casele dărâmate, ci pentru a găsi la fața locului o soluție pentru a împiedica pe viitor alunecări de teren asemănătoare.
Însoțit de prefectul Ștefan Popescu Bejat și de președintele Consiliului Județean Ion Călinoiu, dar și de mai vechiul său coleg de facultate Gheorghe Novac, șeful Direcției Silvice Târgu Jiu, Vasile Lupu a avut ocazia să vadă cum pământul s-a scufundat cu câțiva metri sau a luat-o la vale pe suprafețe întinse, inclusiv în alte localități văzute pe traseul până la Seciuri. Secretarul de stat și-a încheiat vizita cu promisiunea că statul va împăduri gratuit nu doar zona respectivă, ci și alte terenuri din județ afectate de alunecările de teren.
Am dorit să evaluez la fața locului pagubele din fondul forestier și să vedem ce măsuri putem lua pentru a stabiliza solul. Este evident acum că, după ce nu vor mai fi casele, zona trebuie urgent împădurită, iar acest lucru nu trebuie făcut doar aici, ci și la haldele de steril din zonă și nu numai. Voi avea o întâlnire și cu secretarul de stat din ministerul economiei Ionel Manțog pe această temă și, împreună că autoritățile județene cu care am discutat, sper să mobilizăm și primarii pentru a ne ajuta ca statul să împădurească gratuit toate suprafețele din județ afectate de alunecările de teren. Actualii proprietari vor rămâne în posesia viitoarelor păduri pentru că doar așa putem stopa eroziunea solului și producerea unor noi alunecări, ne-a precizat Vasile Lupu.
Secretarul de stat spune că un teren precum cel din Seciuri poate deveni stabil dacă are copaci pe el. Apa nu mai intră direct în sol și, în plus, o mare cantitate este reținută de coronament și de litieră. Direcția Silvică se va implica la modul cel mai serios în această problemă, așa cum s-a implicat și în ajutorarea oamenilor de aici de la Seciuri. Vreau să vă spun că Direcția Silvică Târgu Jiu și cea din Vâlcea au strâns suma de 230 de milioane de lei vechi și au pus-o la dispoziția autorităților pentru cumpărarea de alimente pentru când consideră acestea că este cazul. Cu masă lemnoasă pentru construirea caselor noi o să ajute statul, pentru că asta este treaba Guvernului, nu neapărat a unui agent economic, a mai spus Lupu.
Primarul Cristinel Faităr s-a declarat mulțumit de sprijinul oferit de autoritățile județene și centrale pentru sinistrații din Roșia. Doar vremea pară să nu mai țină cu cei loviți de necazuri. Ieri după-amiază o ploaie a destabilizat drumul provizoriu amenajat la ieșirea din sat, fără ca circulația să fie complet oprită. Acesta pare însă să fie doar începutul. Au fost câteva minute de ploaie și am oprit circulația ca să băgăm piatră peste pământul de acolo pentru că doar așa putem păstra drumul. Probleme deosebite s-ar putea să apară însă în cursul după-amiezii de miercuri pentru că am fost anunțați că va veni o ploaie cu 40 de litri pe metru pătrat. Asta chiar va fi o problemă și sperăm ca prognoza să fie greșită, spunea ieri seară primarul.
GIGI CIUNCANU |
| |
IML Craiova a contrazis SML Gorj!
Silvestru Fota, unul dintre membrii rețelei Portugalia, poate suporta detenția
Silvestru Fota, primul dintre rromii arestați preventiv acuzați de trafic de persoane în Portugalia care a depus cerere de eliberare pe motive medicale, nu va fi eliberat din această cauză, cel puțin până la termenul următor al dosarului când președintele instanței de judecată va lua o decizie în privința cererii. Silvestru Fota a declarat că este bolnav de inimă, că a suferit două preinfarcturi și că, atunci când era în libertate, cumpăra medicamente în valoare de 20 de milioane de lei lunar, iar în penitenciar nu poate supraviețui cu câteva pilule care nu sunt ceea ce are el nevoie.
Acesta a fost consultat de medici specialiști și a fost găsit suferind numai de glaucom și de tulburare depresivă postdetenție, motiv pentru care medicii legiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj au concluzionat că nu poate suporta regimul de detenție și că nu poate fi tratat în rețeaua din penitenciare. Deoarece procurorul a contestat raportul SML Gorj, precizând că glaucomul s-a tratat și până acum în rețeaua penitenciarelor, s-a solicitat opinia Institutului de Medicină Legală Craiova, care a concluzionat că poate fi tratat în penitenciar.
Avocatul acestuia, Mircea Hotoboc, a reluat solicitarea sa în fața instanței, cu toate concluziile nefavorabile ale IML Craiova, precizând că, oricum, motivele care au stat la baza luării măsurii de arest preventiv nu mai există. Același lucru l-au susținut și ceilalți avocați ai inculpaților arestați, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a interzicerii părăsirii localității și a țării. Președintele instanței a decis să se pronunțe asupra acestor cereri la termenul următor al procesului. Un alt arestat în aceeași cauză, Robert Bârcină, a depus și el cerere de eliberare pe motive medicale, dar SML Gorj a concluzionat că nu se pune problema eliberării sale, instanța însușindu-și concluziile medicilor legiști gorjeni.
Apărarea defăimează părțile vătămate
Avocații rromilor arestați pentru trafic de persoane, începând cu Mircea Hotoboc, au reliefat ieri ideea că părțile vătămate nu sunt ceea ce par a fi, precizând cu ocazia audierii unui martor: Ce credeau, că se duc acolo să fie directori?. Părțile vătămate care există în acest dosar, procurorii precizând la început că sunt aproximativ 200 de persoane, au declarat că li s-au promis foarte multe lucruri când au plecat, dar când au ajuns acolo totul s-a dovedit a fi doar o minciună, fiind exploatați, li s-au oprit pașapoartele și au fost ținuți sub amenințări în condiții mizerabile. Apărătorii inculpaților au spus însă că nu este vina rromilor care i-au cazat că nu au găsit de lucru sau că nu au muncit sau că locurile de muncă de acolo nu erau ceea ce credeau ei și s-au întors fără bani. Aceștia au mai precizat că nu există la dosar nici o probă că rromii ar fi exploatat pe cineva, că ar fi mințit și amenințat persoane cărora le-ar fi luat apoi banii, după ce îi transportau și îi cazau în Portugalia.
ANA-MARIA ILINCA |
| |
Funcționara BCR Novaci amendată la proces va fi reaudiată
Felicia Chiriac, fost ofițer de credite la BCR Novaci, va fi reaudiată de către instanța Tribunalului Gorj care a amendat-o cu 5 milioane de lei pentru sfidare Aceasta a dorit, inițial, recuzarea instanței pentru că i s-a încălcat dreptul la apărare și nu a fost lăsată să spună tot ce trebuia pentru a se apăra în privința infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată Apărătorul lui Ion Marin a cerut anularea cercetării de la termenul trecut, instanța refuzând acest lucru
Felicia Chiriac, fost ofițer de credite la BCR Novaci, trimisă în judecată pentru acordare de credite cu încălcarea legii, a fost amendată la termenul trecut al procesului cu suma de 5 milioane de lei vechi pentru sfidarea instanței. Președintele instanței, judecătorul Lucia Tomescu, a considerat că aceasta a avut o atitudine de sfidare după ce femeia a acuzat-o că îi încalcă dreptul la apărare și nu este lăsată să spună tot ceea ce este necesar pentru lămurirea acuzațiilor care i se aduc. Felicia Chiriac s-a dus în audiență la vicepreședintele Tribunalului Gorj, judecătorul Gheorghe Gârcu și i-a povestit acestuia ce i s-a întâmplat și de ce consideră că i s-a încălcat dreptul la apărare. Intenția inițială a Feliciei Chiriac a fost aceea de a solicita recuzarea instanței și de a contesta amenda primită. Aceasta a spus însă că după ce vicepreședintele Tribunalului Gorj a ascultat înregistrarea ședinței respective de judecată i-a dat dreptate, și-a cerut scuze în numele judecătoarei Lucia Tomescu și a decis să fie reaudiată în totalitate, iar amenda să fie anulată. Felicia Chiriac a precizat că așteaptă să fie audiată din nou pentru a putea să își construiască apărarea așa cum trebuie și să își dovedească nevinovăția, deoarece consideră că nu este vinovată de săvârșirea infracțiunilor de care a fost acuzată de către procurorii anticorupție.
Apărătorul ales al lui Ion Marin, avocatul Mihai Micu, cel care a lipsit la termenul trecut din cauza unui accident rutier, a cerut instanței refacerea tuturor lucrărilor de la ședința trecută, din cauză că Ion Marin a fost lipsit de apărare, adică anularea ședinței de al termenul trecut și reluarea audierilor. Ion Marin a precizat la ședința trecută că este dispus să accepte și un avocat din oficiu, dar ieri a încercat să schimbe sensul celor declarate în urmă cu două săptămâni. Avocatul său a spus că Ion Marin nu avea pregătire juridică necesară pentru a realiza ce înseamnă să opteze pentru un avocat din oficiu, lucru pe care procurorul anticorupție l-a contrazis, precizând că Ion Marin a fost trimis în judecată de mai multe ori și a participat la destule procese încât să știe ce înseamnă un avocat din oficiu.
ANA MARIA ILINCA
Ion Marin și Relu Ștefănoiu, audiați la termenul următor
Deși erau programați a fi audiați ieri și cei doi beneficiari ai creditelor luate ilegal de la BCR Novaci, Ion Marin și Relu Ștefănoiu nu au mai fost audiați din cauză că procesul a durat și așa peste trei ore, depășindu-se programul de lucru, iar numărul infracțiunilor reținute în sarcina lor și complexitatea acestora erau destul de mari. Ștefănoiu și Marin au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în acest dosar, pentru utilizare de credite în alte scopuri, complicitate la abuz în serviciu, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Prejudiciul adus BCR Novaci, constatat în acest dosar, a fost de 32 de miliarde de lei vechi. Din 83,618 miliarde de lei, 65,918 miliarde au fost utilizate contrar destinației stabilite prin contracte, fiind folosite pentru a fi virate către societățile lui Marin, Rarora și Ralbob Râmnicu Vâlcea, o parte 2,212 miliarde a fost folosită de Ștefănoiu în interes personal și restul de credite au fost folosite pentru a rambursa creditele anterioare, au spus procurorii anticorupție anul trecut. Pe rolul Tribunalului Sibiu mai există alte două dosare strămutate, instrumentate de procurorii anticorupție, în care au fost constatate alte prejudicii de 296 și 126 miliarde de lei vechi, bani care au ajuns în majoritate la Petre Paul Țârdea și Gabriel Mathyas, prin firmele lui Relu Ștefănoiu și Ion Marin. La termenul de ieri a fost audiată și Marilena Giurcă, fostă șef Birou Contabilitate BCR Novaci. Marilena Giurcă a declarat, în principal, că deși făcea parte din consiliul director nu a participat niciodată la ședințe, contractele de creditare erau aprobate numai de directorul Sorin Popescu și ofițerul de credite Ion Chiriac, ea semnând procesele verbale de ședință ale consiliului director doar când venea câte un control la bancă; că a fost un abuz al băncii că a fost pusă să semneze contracte de credit deși nu avea atribuții în acest sens și că directorul BCR Novaci, Relu Ștefănoiu și Ion Marin nu erau în relații apropiate și nu au organizat niciodată ospețe și chefuri.
(A.M.I.) |
| |
|
Pamflet
|
Energie și neputință
E un spectacol prost în energie!
În secretoasa lor academie,
Actorii au profesori din mafie
Mârșav scenariu, malefică-i regia
Cosmetizată-i toată energia!
Bilete pune-n joc SC Hoția
Cumperi bilete obligat-forțat.
În scenă intră unul Dan (mascat)
Cu altul Dan, rămas fără mandat.
Spectacolul cel ieftin aparent,
Se vinde împătrit în mod CURENT!
Cortina oscilează permanent
Un papițoi, un actoraș (Codruț)
În aparență un băiat finuț,
Pe zi ce trece pare mai grăsuț
Își caută un loc printre actori
Alți derbedei mascați în senatori
Ce-n alte piese sunt coautori
Acei actori în roluri de bandiți
Pe scena lor vor fi descoperiți!
Ce va urma? O să mai auziți.
NELU POCHEA |
| |
| |