Furnizorii de formare profesională, verificați la sânge Furnizorii de formare profesională din județul Gorj, autorizați de către Direcția Muncii Gorj, au intrat într-un proces de monitorizare, după cum a declarat directorul Direcției Muncii Gorj, Vasile Picioruși. Acesta a organizat luna trecută o testare a evaluatorilor care au aceste responsabilități de verificare și control, în urma căreia au rămas doar evaluatorii care au obținut cel puțin 70 din 100 de puncte posibile. Din cei 48 de evaluatori chemați la testare, 23 au fost absenți și 22 au reușit să obțină peste 70 de puncte. În primul rând vor fi verificați cei 18 furnizori gorjeni care au, în prezent, cursuri în derulare, după care vor fi controlați și restul furnizorilor, pentru a se constata dacă mai îndeplinesc condițiile pe care le aveau în momentul autorizării. Vasile Picioruși a precizat că aceste măsuri erau necesare, deoarece, pe de o parte evaluatorii ori nu erau pregătiți ori nu își făceau cum trebuie datoria, iar pe de cealaltă parte furnizorii care organizau cursuri de pregătire în anumite meserii prezentau multe deficiențe spre deosebire de momentul în care au obținut autorizația. În urmă cu două luni a și fost retrasă prima autorizație de funcționare a unui furnizor de formare profesională, Fundației pentru Tineret din Târgu Jiu, care organiza cursuri de calificare în meseria de instalator instalații tehnico-sanitare și gaze, pentru grave deficiențe în organizarea cursurilor. Furnizorilor care vor fi găsiți cu deficiențe li se va trimite o notificare pentru a-și remedia deficiențele. Dacă la a doua verificare furnizorii vor continua să nu îndeplinească acele condiții necesare funcționării, li se vor retrage autorizațiile, a precizat directorul Vasile Picioruși.
ANA-MARIA ILINCA |
UNIUNEA EUROPEANĂ - scurt istoric, tratate, extindere, obiective Ideea unei Europe unite a fost enunțată, se pare, pentru prima dată, la începutul secolului al XVII-lea de către scriitorul francez Charles-Louis de Secondat, baron de MONTESQUIEU care, după o vizită prelungită în mai multe state europene face referire la necesitatea unei cetățenii europene. Două secole mai târziu, la data de 9 mai 1950, un alt francez, Robert SCHUMAN, care la vremea respectivă îndeplinea funcția de ministru al afacerilor externe în Guvernul Franței, a materializat ideea compatriotului său Jean MONNET de a realiza o Europă unită care să asigure garantarea păcii și securității durabile, solidaritate economică și socială în scopul promovării unui model nou de societate. Declarația-program SCHUMAN constă în înființarea unei structuri în cadrul căreia resursele de cărbune și oțel ale Franței și Germaniei să fie gestionate în comun. La acest program-apel, deschis tuturor Statelor europene, au răspuns încă patru, voința acestora fiind legiferată prin Tratatul de la Paris, semnat la data de 18 aprilie 1951 de către Franța, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg și Olanda, cele șase țări fondatoare ale Comunității Economice a Cărbunelui și a Oțelului (CECO) și intrat în vigoare la data de 23 iulie 1952. Primul președinte al acestei înalte autorități a fost, în perioada 1952-1955, chiar Jean Monnet considerat, pe bună dreptate, părintele fondator al Comunității europene. Ca urmare a rezultatelor remarcabile obținute în cadrul CECO cele șase state au decis extinderea colaborării și în alte domenii și, în acest sens, au semnat la Roma la data de 25 martie 1957, Tratatele de instituire a încă două structuri, Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Ulterior, au fost adoptate încă trei tratate pe baza cărora s-a realizat întreaga construcție europeană existentă în prezent. Tratatul de la Maastricht, semnat la data de 7 februarie 1992 și intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, a pus bazele constituirii Uniunii Europene pe baza unor principii comunitare cunoscute sub numele de piloni. Primul pilon - Comunitățile Europene - stabilește pentru instituțiile Uniunii competența coordonării politicilor comunitare pe diferitele domenii. Al doilea pilon - Politica externă și de securitate comună - stabilește competențele Statelor membre în acest domeniu. Al treilea pilon - Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală - stabilește cadrul relațiilor dintre structurile de poliție și justiție din Statele membre. Tratatul de la Amsterdam, semnat la data de 2 octombrie 1997 și intrat în vigoare la 1 mai 1999, extinde zona de acțiune a politicii de protecție a consumatorului, impune ca obiectiv comunitar activitatea de dezvoltare durabilă a mediului înconjurător și stabilește competențe sporite în domeniul ocupării forței de muncă și al protecției sociale privind egalitatea de șanse. Prin Tratatul de la Amsterdam au mai fost stabilite și unele obiective comunitare privind drepturile fundamentale ale cetățenilor. Tratatul de la Nisa, semnat la data de 26 februarie 2001 de către miniștrii afacerilor externe din Guvernele Statelor membre și intrat în vigoare la 1 februarie 2003 după ce a fost ratificat de către acestea, constituie documentul care reglementează activitatea instituțională din Uniunea Europeană atunci când procesul de extindere va fi încheiat. Reforma instituțională are, conform prevederilor Tratatului de la Nisa, trei elemente principale care se referă la componența și modul de funcționare al instituțiilor comunitare, procedura de decizie în cadrul Consiliului de miniștri și consolidarea cooperării între diferitele structuri europene. La temelia acestor construcții comunitare s-a aflat dorința Statelor de a lucra împreună și convingerea că, în anumite domenii, pe baza politicilor comune elaborate și adoptate de instituțiile comunitare, se pot obține rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel național. Pe de altă parte, adoptarea acestor politici comune conferă Uniunii Europene un statut distinct pentru că marchează acceptarea cedării, către structurile europene, a unei părți a suveranității Statelor membre care, în schimb, primesc anumite atribute în domeniul gestionării acestor politici. Pe baza prevederilor Tratatelor comunitare, până în prezent au aderat, în cinci etape de extindere, 19 State europene, astfel: in anul 1973, Danemarca, Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii; in anul 1981, Grecia; in anul 1986, Spania și Portugalia; in anul 1995, Austria, Finlanda și Suedia iar în anul 2004, la data de 1 mai, un grup de 10 țări Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Principala misiune a Uniunii Europene, așa cum aceasta rezultă din tratatele încheiate, este de a organiza relațiile dintre Statele membre și între popoarele acestora, pe baza principiului solidarității, într-o manieră cât mai coerentă. Din conținutul misiunii rezultă și principalele obiective ale Uniunii Europene ce constau în: promovarea progresului economic și social; afirmarea Uniunii Europene pe arena internațională; instituirea cetățeniei europene. De menționat că prin cetățenia europeană se realizează doar completarea cetățeniei naționale cu noi drepturi, comunitare, nu și înlocuirea acesteia; crearea și dezvoltarea unei zone de libertate, securitate și justiție, prin asigurarea funcționării pieței interne unice și, în special, a circulației libere a persoanelor; consolidarea tuturor relațiilor intercomunitare pe baza Tratatelor și a prevederilor legislative adoptate în cadrul Uniunii. Aceste obiective sunt puse în operă de către instituțiile comunitare create pentru a realiza o legătură cât mai strânsă între popoarele europene. Dintre aceste instituții comunitare vor fi prezentate, în continuare, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, Tribunalul de Primă Instanță, Comitetul Economic și Social, Curtea Europeană de Conturi, Comitetul Regiunilor, Mediatorul European, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiții, Fondul European de Investiții.
Petre POPEANGĂ Deputat PRM de Gorj, observator în Parlamentul Europei |