Scheele declară că decizia privind aderarea României nu va fi amânată Șeful Delegației CE în România, Jonathan Scheele, a declarat, joi, că, în pofida recentelor speculații privind conținutul raportului de monitorizare elaborat de Executivul european, nu se vorbește despre o amânare a deciziei referitoare la momentul aderării României. Întrebat despre ipoteza amânării deciziei privind aderarea României la UE până în toamnă, Jonathan Scheele a precizat că, "de obicei, Comisia Europeană nu comentează despre raport" și a amintit că, potrivit declarațiilor președintelui CE, Jose Manuel Durao Barroso, există trei opțiuni pe care Executivul european le ia în calcul - aderarea în 2007, amânarea cu un an, până în 2008, sau aderarea în 2007 cu anumite condiții. Totuși, el a spus că "nimeni nu vorbește despre o amânare a deciziei" și s-a declarat optimist că România va intra în UE la 1 ianuarie 2007. Pe de altă parte, el a apreciat că, după aderare, România va avea nevoie de "proiecte mature, care sunt gata de implementare", pentru a putea absorbi fondurile europene disponibile. La rândul său, Anca Boagiu, ministrul Integrării Europene, a declarat, joi, că este "stupefiată" de unele dintre speculațiile recente pe tema raportului de țară. Ea recomandă maturitate și o schimbare de atitudine a românilor față de România, subliniind că, în prezent, poate fi văzută "o cu totul altă Românie" decât în ultimii ani. Ea și-a exprimat convingerea că România va adera la 1 ianuarie 2007 și a insistat că Bucureștiul este judecat pe baza progreselor făcute și va fi evaluat sincer și obiectiv, ca și până acum. În schimb, Anca Boagiu a refuzat să comenteze diferitele informații de presă, calificându-le drept "zvonuri", nu fapte. Anca Boagiu și Jonathan Scheele au participat la conferința cu tema "Finanțarea proiectelor de investiții și dezvoltare: consiliere și acces la fondurile europene", care s-a desfășurat, joi, la București, ambii insistând asupra sumelor mari pe care România le va avea de cheltuit până în 2013 și a faptului că este nevoie de numeroase proiecte, elaborate riguros și a căror implementare să fie strict verificată, pentru ca acești bani - circa 30 de miliarde de euro ca fonduri structurale și de coeziune, plus alte aproape 20 de miliarde de euro alte tipuri de finanțări europene - să nu fie pierduți.
MEDIAFAX |