Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
EVENIMENT

Nenorocire la „Cupa Primăverii”

Femeie strivită de un automobil

O femeie și copilul său de numai patru ani au fost accidentați, ieri, în timpul concursului de îndemânare automobilistică, „Cupa Primăverii”. Unul din șoferi a pierdut controlul automobilului, iar tânăra de 33 de ani a fost prinsă între autoturism și un pom de care se sprijinea. În urma impactului, femeii i-au fost zdrobite ambele picioare și o parte din bazin, iar copilul de doar patru ani a suferit o fractură de maleolă tibială. Participanții la manifestare au fost șocați de cele văzute, piciorul stâng al femeii fiind cel mai afectat.

Manifestarea organizată pe bulevardul Constantin Brâncuși, lângă stadionul municipal, de către Clubul Sportiv AUTOCOREX Târgu Jiu se afla la prima ediție. La acest concurs au participat pasionați de sportul automobilistic din Gorj, trotuarele fiind pline de spectatori care doreau să vadă de aproape întrecerea în cadrul căreia șoferii trebuiau să parcurgă câteva sute de metri prin jaloane.
Unul dintre automobiliști a pierdut însă controlul volanului și a intrat direct în spectatorii de pe margine, aceștia nefiind protejați decât cu o fâșie de bandă din plastic, asemănătoare cu cele folosite pentru împrejmuirea locurilor accidentelor. Majoritatea spectatorilor din acel grup au reușit să de ferească, cu excepția unei singure familii. Ioana Penciu, în vârstă de 33 de ani și Răzvan Penciu, în vârstă de patru ani, au căzut victime. Din fericire pentru băiețel, acesta nu a fost lovit foarte grav, dar mama acestuia nu a fost la fel de norocoasă, fiindu-i zdrobit bazinul, picioarele fiindu-i sfârtecate sub ochii a sute de oameni. Imaginile au fost șocante, chiar și pentru cei mai tari de inimă.
Ambulanța a venit de urgență la fața locului și i-a transportat pe răniți la spital, femeia intrând direct pe masa de operație, personalul de pe ambulanță precizând că este unul dintre cele mai grave accidente pe care le-a văzut vreodată. Ioana Penciu a fost transportată la Spitalul Județean Târgu Jiu, internată la Secția de Reanimare unde i s-a pus o transfuzie cu sânge și a fost introdusă imediat în operație. Lui Răzvan Penciu i s-au acordat primele îngrijiri la Secția Ortopedie, având o fractură de maleolă tibială.

„Dacă acel pom nu exista, era carnagiu acolo”
Șoferul care a produs accidentul se numește Marius Nicușor Pirtea, în vârstă de 26 de ani. Tânărul conducea o Skoda Fabia cu numărul de înmatriculare GJ-99-MMM, când a pierdut controlul volanului și a intrat într-un pom de pe marginea drumului. Soțul victimei, Mircea Penciu, i-a spus subprefectului Constantin Dumitrescu c㠄dacă acel pom nu exista, era carnagiu acolo”. Nicolae Grama, șef securitate traseu, a precizat că tânărul a semnat, înainte de începerea concursului, un contract prin care își asumă răspunderea, din punct de vedere juridic, pentru orice eveniment în care ar putea fi implicat. La întrebarea de ce spectatorii erau protejați numai cu o fâșie de bandă de plastic sau de ce li s-a permis să stea pe lângă traseu, șeful Securității traseului a mai precizat că alte măsuri de siguranță, mai drastice, nu se pot lua, deoarece acesta este regulamentul Federației de Automobilism.
Ion Tudor, șeful Poliției Comunitare Târgu Jiu, a precizat că femeia se afla într-o poziție aplecată, pe șezut, lângă un pom și lângă banda de delimitare și a fost prinsă între mașină și pomul de care se sprijinea, parbrizul automobilului fiind spart de către un alt spectator lovit mai puțin grav. Aceasta se pare că și-a aruncat copilul într-o parte și nu a mai avut timp să se ferească și ea de impactul cu autoturismul.

Comisie de anchetă
Polițiștii și procurorii au constituit o comisie care să stabilească cine se face vinovat de problemele de organizare. Potrivit organizatorilor, Poliția Comunitară este vinovată că a permis accesul publicului în apropierea zonei de concurs, în timp ce Ion Tudor susține că cei care trebuiau să întrerupă competiția, dacă publicul nu se afla în zona de protecție, erau comisarii de concurs. Organizatorii au spus că acesta este regulamentul și nu pot interzice accesul spectatorilor pe lateral deoarece nu există nici un cadru legal să facă acest lucru. Practic, spectatorii își asumă un oarecare risc atunci când asistă la asemenea concursuri. De asemenea, surse din rândul polițiștilor au precizat că nu se poate reține ca fiind un accident rutier.

Transportată cu elicopterul la Târgu Mureș
Ioana Penciu a fost operată inițial la Târgu Jiu, pentru a putea fi stabilizată, apoi a fost transportată cu un elicopter Târgu Mureș, de către serviciul SMURD de acolo. Medicul primar ortoped Dan Dincă a precizat că femeia era într-o stare critică și că trebuia ajuns în timp util la o clinică universitară. Diagnosticul cu care a fost internată a fost traumatism major cu strivire a bazinului, coapselor și gambelor, practic toate țesuturile moi și oasele erau strivite de la buric în jos, după cum a precizat medicul. Femeia a suferit o pierdere majoră de sânge și pentru faptul că la locul concursului nu exista o ambulanță, aceasta venind de la spital, din momentul în care a fost anunțată, în aproximativ 10 minute. Șansele de supraviețuire acordate de medici au fost rezervate, precizându-se că pentru a scăpa cu viață este necesară amputarea ambelor picioare. Mircea Penciu, în momentul în care a văzut-o la câteva secunde pe soția sa, a început să se jelească întrebând repetat : „De ce Doamne? De ce tocmai nouă? De ce tocmai ea?”. Inițial, Ioana Penciu, de profesie farmacistă, nu a știut ce s-a întâmplat cu ea, dar când a ridicat capul și și-a văzut picioarele a leșinat. În momentul în care a venit elicopterul SMURD, femeia era inconștientă, iar soțul era sfâșiat de durere și abia mai putea sta în picioare. Familia a plecat cu mașinile personale la Târgu Mureș să fie alături de persoana dragă.

ANA-MARIA ILINCA

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ

 

 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.