Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
POLITICĂ

Lecție învățată !

PSD Gorj nu are chef de sondaje

Vasile PopeangăSătui de cifrele și procentele care îi dau pe unii sau pe alții ca fiind cei mai iubiți în ochii alegătorilor din județ, fruntașii PSD Gorj au făcut cunoscut că filiala nu va comanda sondaje. Vicepreședintele filialei Vasile Popeangă spune că fostul partid de guvernământ se pregătește pentru viitoarea campanie electorală, când vrea să prezinte faptele de corupție ale actualilor guvernanți. „Cine le comandă, e normal să aibă rezultatele scontate, iar eu nu mă așteptam să fie PSD pe primul loc în cele de până acum. Aceste sondaje vor produce însă victime după alegerile din 2008, pentru că alegerile vor fi la termen și degeaba își fac unii calcule de pe acum pe cine trimit în parlament”, susține „oracolul” din Lelești. Și previziunile acestuia nu se limitează numai la atât. Vicepreședintele PSD Gorj spune că partidul său vrea ca la viitoarele alegeri tema campaniei electorale să fie cea a corupției ori a sărăciei din țară. Popeangă declară că ambele teme îi vor permite PSD să discute despre modul în care este condusă țara în prezent. „Cu deosebit respect, în 2008 tema nu va fi corupția, iar dacă va fi vor avea surprize chiar și la nivelul județului Gorj. Atunci veți constata ce au făcut ei cu banul public. PSD va accepta să discute situația sărăciei ca temă, pentru că la inundații sau la gripa aviară s-a văzut foarte bine cât de disperați sunt oamenii”, spune Popeangă. Iar unii vor fi atât de „disperați” încât vor vota din nou cu cine au mai votat măcar o dată, iar Popeangă știe foarte bine lucrul ăsta.

GIGI CIUNCANU

 

Deputații cer bani pentru seminarii
despre rugăciuni

Deputații din comisia de învățământ vor să facă chetă pentru ca cel puțin doi dintre ei să participe la rugăciunea berlineză, o conferință internațională pe tema responsabilității în fața lui Dumnezeu. Vor recurge la acest gest după ce Biroul Permanent al Camerei Deputaților le-a refuzat decontarea deplasării. Deputatul conservator de Gorj, Pantelimon Manta, spune că nu înțelege refuzul conducerii Camerei de a aproba deplasarea la rugăciunea berlineză. El face parte din comisia de rugăciune a Camerei Deputaților și urma să plece la seminarul de la Berlin, însoțit de un alt coleg din opoziție. Deputatul Manta a hotărât să ajungă cu orice preț la seminarul de la Berlin, în ciuda refuzului Biroului Permanent de a-i deconta deplasarea.
Alți doi deputați reprezentanți ai Alianței PNL-PD au avut mai multă trecere la Biroul Permanent. Liberalul Mircea Valer Pușcă va merge cu un coleg democrat la Bruxelles, la o conferință privind spațiul cosmic. Deplasarea lor va fi integral decontată din bugetul Camerei Deputaților. Deplasarea altor trei deputați în Capitala Africii de Sud va fi de asemenea decontată. Timp de cinci zile, deputații vor aprofunda problematica dezvoltării Africii.
Victor Ponta, secretar al Camerei Deputaților este de părere că deplasările pentru astfel de seminarii nu ar trebui decontate.

(R.T.)

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.