Cotidian editat de GNC Press Impact in Gorj                                                                                                    office@impactingorj.com, tel/fax: (0253) 217202
NAŢIONALE

Guvernul ridică carantina umană,
unii primari o mențin

Instituirea carantinei umane a fost interzisă în toată țara, potrivit unui ordin emis, ieri de ministrul Sănătății, însă peste 200 de bucureșteni din sectorul 4 sunt încă izolați, potrivit unei dispoziții a primarului acestei zone administrative, Adrian Inimăroiu, emise în aceeași zi. Directorul Direcției de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, Rodica Costina, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și analizele de laborator efectuate pe tulpina virusului H5 din România au impus o revizuire a măsurilor de carantină.

„FAO și OMS recomandă, până în luna mai 2006, ca în localitățile unde a fost confirmat H5N1 să fie restricționată circulația persoanelor și autovehiculelor, pentru limitarea pe cât posibil a apariției de noi focare. Cele două organisme au revizuit regulamentul internațional, adoptat miercuri seara, astfel că măsurile în zonele focar vizează doar controlul circulației. Se iese din focare, însă ordonat, prin filtre prevăzute cu toate mijloacele de dezinfecție și decontaminare”, a spus medicul Costina.
Potrivit noilor reglementări OMS, „gripa aviară este o boală care afectează în principal păsările și rareori reprezintă o amenințare pentru oameni”. „Este chiar mai puțin probabil ca virusul să apară în zone urbane. De la începutul anului 2004 până la 19 mai 2006 au fost confirmate în total 217 cazuri, toate în zone rurale sau la periferia orașelor. În gestionarea focarelor de boală la animale, FAO accentuează importanța controlării transferurilor de animale domestice, animale de companie și bunuri din zonele infectate sau aflate în carantină către zone neafectate”, a precizat medicul Costina, citând din raportul OMS. Ea a adăugat că populația poate părăsi zona în care a fost diagnosticată tulpina înalt patogenă a virusului gripei aviare, există suspiciuni sau a fost plasată în carantină veterinară, dacă respectă procedurile de igienă corecte și își schimbă hainele, își curăță pantofii cu atenție folosind o baie cu dezinfectant și părăsesc toate animalele, produsele animale și echipamentele care au intrat în contact cu păsările infectate, suspecte sau intrate în carantină. „Oamenii care locuiesc în gospodării afectate, suspectate sau aflate în carantină veterinară trebuie să își spele atent mâinile cu apă și săpun, în special dacă îngrijesc păsări de curte”, a mai spus oficialul Ministerului Sănătății.

„Eroare izolat㔠în București
Rodica Costina a precizat că, ier, „Ministerul Sănătății și-a însușit noile reglementări (decizia OMS adoptată miercuri seara - n.red.)”, în cursul dimineții fiind transmis către toate instituțiile locale din țară un ordin al ministrului Nicolăescu, prin care instituirea carantinei umane este interzisă. „În niciun loc din țară nu se mai instituie carantina umană, potrivit ordinului emis astăzi de ministrul Sănătății. Primarii, celelalte autorități locale cu putere de decizie trebuie să se conformeze acestei hotărâri”, a mai spus Rodica Costina. Cu toate acestea, ieri, în aceeași zi în care carantina umană era ridicată în toată țara, peste 200 de bucureșteni din zona Luică, unde a fost confirmat un al doilea focar de gripă aviar, sunt izolați, potrivit unei dispoziții a primarului Adrian Inimăroiu. Potrivit dispoziției primarului sectorului 4, în perimetrul străzilor Pogoanelor, Drumul Bercenarului, Făgețel și Acțiunii se instituie carantină de gradul I. Medicii sanitari au finalizat de prinderea și eutanasiere păsărilor în zona izolată în sectorul 4.
„Perimetrul de carantină cuprinde 49 de gospodării, iar în urma intervențiilor echipelor de eutanasiere au fost prinse și sacrificate 248 de găini din 17 gospodării. De asemenea, au mai fost ridicate 172 de ouă și 6 Kg de carne. În această nouă zonă de carantină gradul I locuiesc aproximativ 200 de persoane”, se arată într-un comunicat al primăriei de sector. Documentul mai precizează c㠄până în momentul de față, conducerea primăriei sectorului 4 nu a primit o înștiințare oficială potrivit căreia nu se mai instituie carantină de gradul I nicăieri pe teritoriul țării (...)”.
Menținerea în carantină a celor două sute de bucureșteni a fost comentată de oficialul Ministerului Sănătății ca „o eroare izolată, nu o regulă”. „Mi-e greu să cred că domnul primar nu recunoaște o adresă oficială emisă de Ministrul Sănătății. Primarul Inimăroiu, ca și ceilalți primari care mențin carantina umană sunt obligați să respecte deciziile comandamentul”, a mai spus medicul Rodica Costina.

MEDIAFAX

 
  

AUTO

DIVERSE
IMOBILIARE
ELECTRONICE
LOCURI DE
MUNCĂ
 
 

© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright
si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.