Cum apreciați că s-a desfășurat în Gorj campania
pentru referendum ? .:: raspunde ::.
Membru
Cosmin Popescu a dat în judecată SNLO
Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei și Comerțului,
Cosmin Popescu, a precizat, ieri, că a dat în judecată Societatea
Națională a Lignitului Oltenia pentru că, întors din fotoliul
de demnitar, nu și-a recăpătat funcția deținută anterior.
Popescu a avut o mai mare surpriză când a aflat că actuala
conducere a SNLO nu l-a dorit în echipa managerială.
Întors de la București cu un dosar penal în brațe, Cosmin Popescu credea că va
reveni în funcția de director de Resurse Umane la SNLO. De altfel, o funcție
pe care a deținut-o înaintea numirii ca secretar de stat în MEC. N-a fost așa,
la SNLO a putut ocupa doar funcția de șef al Serviciului Juridic, după ce s-a
întors din capitală. Popescu spune că prevederile Codului Muncii stabilesc clar
că pentru o persoană care este numită într-o funcție publică, pe perioada mandatului,
contractul de muncă pentru funcția deținută anterior se suspendă, revenind astfel
în funcție odată ce renunță la calitatea de demnitar. Și într-adevăr, Codul Muncii
reglementează această situație, dar vorbește și despre angajații care sunt trimiși
în judecată pentru fapte de corupție, pentru care angajatorul este obligat să-i
suspende din funcție.
Actuala conducere a SNLO a găsit o altă soluție, l-a numit pe Cosmin Popescu
șef la Serviciul Juridic, după care a schimbat organigrama și și-a făcut o altă
echipă managerială. Considerându-se nedreptățit, Cosmin Popescu a dat în judecată
conducerea Societății Naționale a Lignitului Oltenia prin care solicită repunerea
în drepturi, întrucât s-au încălcat prevederile Codului Muncii.
Gorjenii
care vor plăti taxa de primă înmatriculare nu își
vor mai calcula singuri suma pe care o datorează
statului. Începând de ieri, Direcția Generală de
Finanțe Publice Gorj a desemnat o persoană din
cadrul instituției care să se ocupe de calcularea
taxei, scutindu-i astfel pe proprietarii de autovehicule
să-și calculeze valoarea impozitului. Exista oricând
riscul ca taxa să fie achitată sub cuantumul legal
iar în această situație proprietarul de autoturism
trebuia să achite diferența după ce era întors
de la Poliție iar, dacă plătea mai mult, nu mai
primea nimic înapoi.De la începutul
anului și până acum, peste trei sute de gorjeni și-au înscris
autovehiculele aduse din străinătate. [...]
Edilul șef al orașului Tismana, Costel Buzianu,
refuză să folosească banii alocați pentru asfaltarea
unui drum pe motiv că au fost primiți cu sprijinul
democraților. Secretarul general al PD Gorj,
Cosmin Popescu, afirmă astfel că în bugetul
Primăriei Tismana există 4,5 miliarde de lei
vechi încă de anul trecut, bani pe care primarul
nu i-a folosit nici până în prezent. De atunci
și până acum putea fi deja asfaltat drumul.
Primarul putea să înceapă totul încă din luna
decembrie când avea la dispoziție efectuarea
unei cereri de ofertă pentru că nu intrase
în vigoare obligativitatea publicării în sistemul
electronic național a oricărei forme de licitație
sau cerere de ofertă, afirmă Cosmin Popescu. [...]
Ziua Eroilor, sărbătoare națională a României,
care coincide cu Înălțarea la Cer a Domnului Isus,
a fost marcată, ieri, prin ceremonii desfășurate
în întreg județul. Jandarmii i-au cinstit pe eroii
neamului. Ceremonia s-a desfășurat la Cimitirul
Eroilor și a început la ora 10:00 cu un semnal
de trompeți. După intonarea imnului de stat și
oficierea slujbei de pomenire, colonelul Ilie Lupu,
comandantul Garnizoanei Târgu-Jiu, i-a evocat pe
cei căzuți în lupta pentru apărarea patriei. Nu
au lipsit nici mai marii orașului care au adus
un omagiu celor dispăruți în clipele grele ale
războiului. De altfel, Inspectoratul de Jandarmi
,,Tudor Vladimirescu Gorj a derulat în perioada
2-7 mai a.c. un program de reabilitare a tuturor
monumentelor istorice ce aparțin de Jandarmerie.
Cinstirea memoriei eroilor constituie un obiectiv
prioritar al Inspectoratului nostru, a declarat
Constantin Alin Ivan, purtător de cuvânt în cadrul
instituției. Șase monumente ale eroilor din localitățile
Vlăduleni, Stoina, Motru și Târgu-Jiu au fost recondiționate. [...]
Șeful Serviciului Ambulatoriu al Policlinicii
Târgu-Jiu, Vasile Stănculete, refuză să ofere
informații despre activitatea pe care acesta
o desfășoară în schimbul salariului pe care
îl bagă în buzunar la fiecare lună. Astfel,
medicul ginecolog nu stă de vorbă cu ziariștii
care îndrăznesc să-l întrebe cum administrează
activitatea policlinicii. Cu mine nu mai stați
de vorbă pe nici o problemă. E purtător de
cuvânt al Policlinicii și al Spitalului așa
că mergeți acolo, a fost replica directorului.
Mai mult, acesta s-a crezut la tac-su acasă
și ca atare i-a scos afară pe ziariștii care
l-au deranjat din meditațiile pe care le face
pe scaunul de director. [...]
Președintele pandurilor Marin Condescu
a declarat ieri că la vară e posibil ca
unii jucători din lot să plece. Astfel,
boss-ul gorjenilor anunță o primă curățenie
în lot, cei vizați fiind veteranii Vancea
și Bogoi. De ce ei? Explicația a dat-o
Viorel Temelescu în cadrul unei emisiuni
sportive. Vancea are unele probleme medicale,
iar în ultima vreme acestea s-au accentuat.
Am vrea să rămână la Târgu Jiu pentru că
este un fotbalist util echipei, însă are
și el o vârstă iar perioadele de recuperări
după accidentări sunt mai lungi. Vedem
la vară ce va fi, a afirmat vicepreședintele
pandurilor. Astfel, s-a lansat ideea că
mijlocașul venit la Târgu Jiu în urmă cu
patru ani, și care între timp a mai avut
oferte de a pleca în străinătate, toate
refuzate, ar putea să părăsească Pandurii. [...]
În aceste zile s-au putut observa variații
foarte mari de preț ale unor cotații la
Bursa de Valori București. Nu mai puțin
decât ieri, ați putut vedea acțiunile SIF
TRANSILVANIA scăzând cu aproape 50%. Același
lucru s-a întâmplat săptămâna trecută cu
acțiunile BĂNCII TRANSILVANIA, BIOFARM
București, Banca Comercială Carpatica,
toate înregistrând mari scăderi de preț.
Aceste scăderi drastice au fost de fapt corecții de preț ale acțiunilor societăților
care în loc să acorde dividende în bani, au hotărât reinvestirea profitului și
majorare de capital prin distribuirea de noi acțiuni. [...]