Câini
plini de râie se plimbă în voie pe străzile luxosului cartier
al Primăverii din municipiul Târgu-Jiu. Localnicii sunt revoltați
de acest lucru și îngroziți de patrupedele care le intră
prin curți în timp ce Asociația Pro Animals stă practic cu
botul pe labe. Nimeni nu mișcă un deget iar cei de la ecarisaj,
spun localnicii, au venit pentru câteva minute după care
și-au pus coada pe spinare și au plecat. Existența maidanezilor
râioși îi indignează și îi revoltă pe oameni. Normal că
mi-e teamă pentru că e foarte periculos pentru copii. Cred
că protecția animalelor ar trebui să ia măsuri, spune localnica
Angelica Dedu. Nemulțumită de această situație este și Cecilia Roșu.
E destul de neplăcut și în același timp urât pentru locuitorii ce
stau aici. Câinii ăștia arată cum arată iar mie chiar mi-e teamă
de câini, afirmă, speriată, femeia. [...]
Fostul secretar de stat Cosmin Popescu a atacat
în instanța de judecată decizia luată de fosta
conducere a Societății Naționale a Lignitului Oltenia
pentru că nu a fost repus în postul de director
de resurse umane, deținut anterior numirii în funcție
la Ministerul Economiei. Culmea, Popescu este supărat
pe măsura luată de susținătorul său și al lui Ionel
Manțog, Dan Burlan, nu pe actualul director Eugen
Davidoiu. Actualul director al Societății Naționale
a Lignitului Oltenia, Eugen Davidoiu, spune că
nu are nicio legătură cu decizia pe care a atacat-o
în instanță fostul secretar de stat Cosmin Popescu.
Din câte am înțeles, Cosmin Popescu dorea să
se întoarcă pe postul de director de Resurse Umane
din cadrul SNLO și în instanță a cerut repunerea
în funcția respectivă. [...]
Peste o sută de utilaje de ultimă generație
au ajuns în parcul auto de la Mătăsari aparținând
Asociației SC TPSUD SRL Motru și SC TPSUD Coremi
SA Rovinari, în urmă cu doar câteva zile. Cu
alte cuvinte, zeci de excavatoare, buldozere,
caterpilare sau wole, în total 130 de astfel
de utilaje, vor lua drumul carierelor miniere
pentru exploatarea lignitului la suprafață
și în subteran în concordanță cu normativele
europene. La momentul actual, investiția de
la Mătăsari este unică în Gorj, nemaiexistând
o altă firmă care să aibă în dotare un astfel
de parc auto. Potrivit liderului acestei Asociații,
Gheorghe Sarcină, investiția a fost enormă,
fiind achiziționate utilaje performante de
producție recentă. [...]
Peste 300.000 de gorjeni sunt așteptați
sâmbătă la urne, cu începere de la ora 8.00 și
până la ora 20.00, pentru a se pronunța cu privire
la demiterea sau menținerea în funcție a președintelui
Traian Băsescu. Pe listele electorale permanente
figurează 302.871 de persoane, din care în municipiul
Târgu Jiu sunt 79.990. Buletinele de vot împreună
cu materialele electorale speciale (ștampile cu
mențiunea VOTAT, autocolante, etc.) au fost vineri
distribuite la toate cele 306 secții de votare.
Subprefectul Constantin Dumitrescu a declarat că
în organizarea și derularea referendumului de sâmbătă
sunt angrenate peste 1500 de persoane, membre ale
secțiilor de votare și ale Biroului Electoral Județean.
[...]
Minerii și energeticienii din Oltenia întrerup
lucrul pe perioadă nedeterminată, ca urmare a
trecerii Complexurilor Energetice la Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului. Asta
au decis, ieri, sindicaliștii lui Marin Condescu
după aproape cinci ore de discuții: grevă generală,
începând de miercuri 23 mai a.c, ora 7.00. Complexurile
energetice Turceni și Rovinari au trecut, joi,
de la Ministerul Economiei și Finanțelor în subordinea
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului
(AVAS). Reprezentanții statului în AGA aveau
mandat de la ministrul Economiei și Finanțelor,
Varujan Vosganian, pentru a vota transferul respectiv,
joi fiind ultima zi în care se mai putea lua
o decizie în acest sens fără depășirea termenului
legal de două săptămâni de la mandatarea respectivă. [...]
Pandurii au o misiune imposibilă în
Ghencea. Fără opt jucători, gorjenii
par victime sigure în fața Stelei, echipă
care vânează locul doi în Liga I. Astfel
că jocul este cu miză doar pentru gazde,
și asta pentru că Pandurii și-au îndeplinit
obiectivul de a rămâne în primul eșalon
al țării. În aceste condiții, oltenii
și-au propus să nu piardă într-o manieră
categorică. Vreau să văd că joacă fotbal,
este doleanța președintelui pandurilor
Marin Condescu care este conștient că
nu avem nicio șansă în Ghencea. [...]
Pentru a vedea și alți factori care influențează
prețurile acțiunilor, putem lua exemplu
acțiunile ARTEGO care ieri s-au tranzacționat
și la 8,5000 lei, adică o creștere săptămânală
de aproape 35%. Această creștere s-a datorat
publicării rezultatelor financiare pentru
primul trimestru al anului, profitul societății
fiind în creștere față de perioada similară
a anului trecut. [...]