|
| |
Focar de hepatită în cartierul
rromilor Obreja

Mai mulți copii din cartierul târgujian Obreja, locuit de populație de etnie rromă, au fost afectați, în ultimele luni, de hepatită. Din ianuarie și până în prezent, peste 15 cazuri de îmbolnăviri au fost înregistrate în zonă, spre disperarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Gorj care s-au confruntat, tot aici, și cu focare și mai mari de rujeolă. Boala a pus la pat, în aceste zile, 12 copii și doi adulți, motiv pentru care în Obreja a fost declarat un focar de hepatită virală tip A.

S-a trecut la măsurile de limitare a focarului, la educație sanitară în rândul rromilor și dezinfecție la domi-ciliu. Totul se datorează problemelor de igienă, a declarat Marius Boeriu, directorul DSP Gorj. |
Sărăcia și mizeria din cartierul Obreja au fost ascunse de autoritățile municipale, obligate să accepte într-o zonă, apropiată de centrul orașului Târgu-Jiu, o comunitate de rromi în general indisciplinați, cu grave carențe legate de curățenie și igienă. Ca orice mizerie care o ascunzi sub preș, și problemele din Obreja iasă la suprafață când autoritățile și reprezentanții etniei se așteaptă mai puțin. Recentele cazuri de îmbolnăviri cu hepatită virală au pus astfel la pat, în nici patru luni, câte un copil sau doi din cartier, acest lucru necreând prea mai bătăi de cap nici măcar personalului medical de la cabinetul rromilor ,,Speranța vie, obligat să țină sub control situația. ,,În ianuarie am avut un caz de hepatită, în februarie încă un caz de hepatită, în martie au fost două cazuri, în aprilie au fost două cazuri, iar acum avem 11 cazuri de îmbolnăviri cu hepatită de tip A și trei suspiciuni. Bolnavii sunt copii și doi adulți, a declarat directorul Direcției de Sănătate Publică Gorj, Marius Boeriu, care menționează că a tras primele semnale de alarmă în acest caz în timpul săptămânii europene a vaccinării.
Apa nu este infestată

Boala poate apărea și la copiii de români, și nu este doar din cauza mizeriei, cum spune directorul Direcției de Sănătate Publică. Sunt mai multe căi de luat boala; mi-a spus mie soția care este asistent medical, a precizat liderul rromilor, Nelu Pavel. |
În momentul în care cei 11 bolnavi și persoanele suspecte au fost internate în Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Târgu-Jiu, în cartierul Obreja s-a creat panică. Rromii speriați de numărul prea mare de îmbolnăviri au început să vocifereze, acuzând că apa din zonă este infestată. Chiar și reprezentanții etniei au luat de bun cele spuse de rromii supărați că li se îmbolnăvesc copiii. ,,Apa este infestată, cred că și aceasta este una dintre cauzele care au dus la numărul mare de bolnavi, a declarat, inițial, liderul rromilor, Nelu Pavel. Ipoteza lui Pavel s-a dovedit însă ireală deoarece din zonă s-au prelevat și probe de apă, iar rezultatul a fost negativ. ,,S-a trecut la măsurile de limitare a focarului, la educație sanitară în rândul rromilor, făcută de medicul de familie privind regulile de igienă și curățenie în caz de hepatită, dezinfecție la domiciliu, dezinfecție cu antisept la școlile unde învățau copiii, s-a recoltat apă din cartier, cinci probe pentru examen chimic și cinci pentru examen bacteriologic, care au fost declarate însă corespunzătoare. S-a constatat că apa este curată. Apa nu are nicio problemă, ci totul se datorează problemelor de igienă, a declarat Boeriu.
După ce a aflat că apa este bună, Nelu Pavel a menționat că boala nu se ia doar prin ,,mâinile murdare și nici pentru faptul că în Obreja lumea este săracă și sunt probleme cu igiena. ,,Boala poate apărea și la copii rromi și la cei de români, și nu este doar din cauza mizeriei, cum spune directorul Direcției de Sănătate Publică. Eu, dacă aș fi în locul directorului de acolo, nu m-aș grăbi să dau astfel de declarații. Sunt mai multe căi de luat boala; mi-a spus mie soția care este asistent medical, a declarat Pavel.
Epidemie de rujeolă în 2007
În urmă cu doi ani, în Gorj s-au înregistrat 72 cazuri de rujeolă, din care 48 numai în municipiu Târgu-Jiu, 11 în Scoarța, iar restul fiind cazuri izolate. Dintre acestea, 37 de cazuri au fost descoperite numai în cartierul Obreja, la populația infantilă de etnie rromă, printre copiii care nu au fost niciodată vaccinați. Pentru a stăpâni acest focar de rujeolă s-a început o campanie de vaccinare în rândul populației de etnie rromă. Au fost repartizate 807 doze de vaccin antirujeolic pentru această categorie de populație, iar 182 doze de vaccin au fost făcute atunci numai în Obreja. De asemenea, 151 de copii au fost vaccinați în Meteor, iar 149 la Budieni, zone locuite de populație de etnie rromă. |
Vaccin obligatoriu

Medicii au decis vaccinarea copiilor rromi
din Obreja |
Pentru a împiedica răspândirea bolii, mai ales că focarul de hepatită este declarat, mediatorul sanitar din zonă a solicitat administrarea de urgență a unui vaccin pentru populația din Obreja. ,,Pentru limitarea focarului, mediatoarea din zonă a găsit soluția ca persoanele să fie vaccinate. Noi am luat măsuri în acest sens, am solicitat o sută de doze de vaccin, care se vor efectua prin intermediul medicului de familie. Oricum este o comunitate în care se înregistrează mereu probleme, sunt probleme de sărăcie, lipsă de educație, iar boala mâinilor murdare și-a făcut simțită prezența imediat, a menționat Boeriu. Liderul rromilor, Nelu Pavel, susține că va ajuta personalul medical să efectueze vaccinul în cartierul Obreja. ,,Am participat deja la niște întâlniri cu cei de la Direcția de Sănătate Publică și vom face în așa fel încât focarul de hepatită să fie stins, a declarat reprezentantul rromilor.
ANAMARIA STOICA |
| |
|
| |
Poeta Victoria Sârbu caută lumina în poezii
Poeta nevăzătoare Victoria Sârbu a câștigat recent premiul III la Concursul de creație literară Pașii Profetului, desfășurat la Oradea. Juriul competiției a fost alcătuit din reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din România. Ochii Victoriei Sârbu, cea care a absolvit în tinerețe Facultatea de Istorie și Filozofie la Universitatea din București, sunt răpuși de boală. La unul are nistagmus - afecțiune caracterizată prin mișcări involuntare - iar cu celălalt nu vede deloc, nervul fiind atrofiat. După doar câteva pagini citite din cărțile preferate, oboseala se instaurează complet și doar vocile de la radio se mai aud în casa locuită de fosta profesoară de istorie și filozofie. Doar dimineața, după o noapte de odihnă, atunci când este lumină afară, poeta poate distinge rândurile din cărți. Lumina dimineții mă ajută foarte mult să citesc. Dar obosesc foarte repede, după doar câteva pagini citite. Cu toate acestea, speranța mi-o găsesc în credință și în poeziile autorilor preferați. Printre aceștia se numără Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura sau Ioan Alexandru, povestește Victoria Sârbu.
Am o imaginație foarte bogată
Căutarea luminii reiese necontenit din versurile poeziilor sale. Dar uneori aceasta este regăsită doar în gând, acolo unde poeta întâlnește zambile sălbatice, acolo unde există o lumină mai mare tolănită pe pietre, asemenea celei mai neîncepute culori de ape. Am o imaginație foarte bogată. După o perioadă în care sunt dezamăgită sau într-o angoasă, încep să sper. Merg deseori la liturghii duminicale și de sărbători pentru că mă ajut să îmi găsesc liniștea, mai afirmă nevăzătoarea.
Aflată acum la o vârstă înaintată, Victoria Sârbu își amintește cu bucurie de întâlnirile de la Florești, loc unde mergea în timpul facultății când se organiza tradiționala sărbătoare dedicată poetului Mihai Eminescu. La Florești a stat Eminescu în anul 1878, la conacul lui Nicolae Mandrea din Câmpul Cerbului. Tot la Florești, în urmă cu 30 de ani, mergeam și noi, poeții gorjeni, pentru a ne întâlni cu scriitori din toată țara. Veneau acolo Ioan Flora, Anghel Dumbrăveanu, Tudor Voinea, Gheorghe Țărnea sau Ion Pachia Tatomirescu, spune poeta atinsă acum de vălul întunericului. Dar totul a început în curtea școlii, atunci când prima poezie intitulată Spre stele a fost aplaudată de colegii din clasa a VII-a ce făceau parte din cenaclul școlii din Țânțăreni.
Editarea unui volum de poezii, un vis împlinit
Dar nu doar prin intermediul versurilor își exprimă sentimentele Victoria Sârbu. Pe lângă cele o sută de poezii, am scris și o serie de eseuri filosofice dedicate lui Constantin Brâncuși și lui Mihai Eminescu. De asemenea, dețin și o serie lucrări de proză scurtă din sfera fantasticului, explica Victoria Sârbu. Ideile decurg atât din operele lui Brâncuși și din credință, cât și din experiența vieții, cu bucuriile și nenorocirile ei, și din incursiunile interioare și în timp.
Una dintre dorințele pe care Victoria Sârbu ar vrea să i se îndeplinească ar fi editarea unui volum de versuri. Deși multe dintre ele au apărut în nenumărate reviste din țară, strângerea tuturor versurilor într-o colecție ar însemna un vis împlinit. Cu toate că de nenumărate ori a încercat să strângă bani cu care să tipărească o carte, aceștia nu au fost niciodată de ajuns. După ce mi-ar apărea un volum de poezii, aș dori să îmi concentrez atenția asupra prozei scurte, pe care am neglijat-o în ultimul timp, adaugă Victoria Sârbu.
ANA ANDREI |
| |
|
| |
Motocicliștii fac paradă de
Zilele orașului Târgu-Jiu
Municipiul Târgu-Jiu va fi invadat de motocicliști și mașini de epocă, pentru o scurtă vreme în perioada Zilelor municipiului Târgu-Jiu. Cu această ocazie, târgujienii care vor să-și facă poze ținând în mâini coarnele unui motor sunt așteptați, joi, 21 mai, în Târgu-Jiu, la finele paradei motocicliștilor, după cum spunea Simona Buzărin, reprezentanta Primăriei Târgu-Jiu.

De asemenea, tot în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor orașului Târgu-Jiu, gorjenii vor avea ocazia, vineri, 22 mai, să vadă și 20 de autoturisme de epocă, proprietarii acestora poposind cu bolizii și în orașul de pe Jiu, după care vor pleca la Motru. Începând de marți, 19 mai, evenimentele dedicate sărbătorii municipiului Târgu-Jiu vor debuta cu deschiderea Târgului Meșterilor Populari din Oltenia. În următoarea zi, în centrul atenției se vor afla caricaturiștii ce se vor posta pe Aleea Scaunelor din Parcul Central, după care, spre seară, la Biserica Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena va avea loc o procesiune religioasă dedicată patronilor spirituali ai urbei de pe Jiu.
Peste 2000 de tineri sărbătoriți la împlinirea majoratului
În ziua de joi, Primăria municipiului Târgu-Jiu a stabilit o altă slujbă religioasă, la finele căreia târgujienii care poartă numele de Constantin și Elena vor primi cadouri din partea reprezentanților administrației municipale. La scurtă vreme, consilierii municipali vor susține ședința festivă, urmată de un cocktail oferit de către primarul Florin Cârciumaru. Spre seară, la foișorul din parc, instrumentiștii de la Fanfara Armonia vor încânta mulțimea, după care, la ora 19.00, în zona centrală își vor face apariția motocicliștii. Seara se va încheia după ora 22.00, când în Piața Prefecturii, cei de la Școala de dans Ritmo Caliente din București vor susține un spectacol dansant.
Ziua de vineri va fi marcată de câteva evenimente culturale, pentru ca, începând cu ora 15.00, gorjenii să poată admira, atinge și fotografia mașini unicat, de epocă. Totodată, tinerii care împlinesc 18 ani sunt sărbătoriți sâmbătă de către edilii locali, reprezentanții administrației municipale declarând că sunt în jur de 2000 de adolescenți care devin majori, ziua încheindu-se cu un alt spectacol susținut, de această dată, de cei de la Refflex. Duminică va fi ziua în care vor lua sfârșit Zilele orașului Târgu-Jiu, pentru această zi fiind programate un turneu de tenis pentru copii, o cupă la motocros, o nouă expoziție a mașinilor de epocă, un recital al Orchestrei de Cameră Lyra Gorjului, un concert ce va avea loc începând cu ora 21.00, pe insulița de pe Jiu, în cadrul căruia vor cânta Anda Adam, Animal X, Smiley și Morandi, pentru ca la miezul nopții manifestările să se închidă printr-un foc de artificii.
IRINEL CEURANU |
| |
|
| |
Parcări noi în Abator
Parcările din zona Abator vor fi primele care vor fi repartizate posesorilor de autoturisme din Târgu-Jiu. Garajele din această zonă au fost deja demolate, în locul lor realizându-se noi parcări. Reprezentanții municipalității cred că aici vor fi onorate toate solicitările privind locurile de parcare. Demolarea garajelor a început în zona aflată vizavi de Kaufland, loc în care au fost stricate deja câteva zeci de garaje improvizate. Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu au construit în locul lor noi parcări care se pare că fac față numărului de solicitări venite din partea locatarilor, depuse la asociațiile de proprietari. Demolarea garajelor din municipiul Târgu Jiu a început în luna februarie, iar o parte a cetățenilor au privind această acțiune cu nemulțumire și neîncredere. Cei din Abator însă și-au schimbat treptat impresia după ce au văzut că în locul garajelor s-au ridicat parcări ecologice. Operațiunile de demolare s-au mutat în zona Victoria, aici înregistrându-se probleme, unele garajele fiind ridicate pe terenuri proprietate personală.
(A.S.) |
| |
|
| |
Tot mai mulți șomeri
Sutele de disponibilizări efectuate în ultimele luni plasează județul Gorj pe locul al șaptelea pe țară la rata șomajului. Dacă în luna martie, rata era de 8,2%, la finele lunii aprilie procentul a crescut la 8,5, înregistrându-se 12.532 de șomeri. Dintre aceștia, 5.942 sunt femei, 763 cu studii superioare, 3.321 cu studii medii și 8.448 muncitori. Potrivit reprezentanților Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, rata șomajului va cunoaște o creștere în perioada următoare. Ne așteptăm ca rata șomajului să crească în perioada următoare, având în vedere că în cursul lunilor mai și iunie urmează, conform notificările transmise la AJOFM de către societățile comerciale, să fie disponibilizate 820 de persoane, a precizat Ana-Maria Niculescu, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Gorj.
(A.A.) |
| |
|
| |
Fotbal pentru copiii cu dizabilități
Copiii și adulții cu dizabilități intelectuale vor beneficia de activități sportive la sediul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. Manifestările sportive sunt organizate în parteneriat cu Fundația Special Olympics Romania. În programul parteneriatului este inclus un seminar de informare asupra fitness-ului, susținut de cadre universitare din cadrul Agenției Naționale de Educație Fizică și Sport din București, titulari ai disciplinei Didactica sportului adaptat. De asemenea, din programul manifestărilor mai face parte și etapa regională de fotbal unificat ce se va desfășura la Școala cu Program Special din Târgu Jiu, la finalul acestei săptămâni.
(A.A.) |
| |
|
| |
 |
Grupurile
sanitare ar trebui să fie curate precum niște farmacii. Așa
ar trebui numai că proprietarii acestora preferă să tragă
apa după prevederile legii și trec cu vederea peste modul
în care arată WC-urile.
Gândacul, un simbol al mizeriei,
va fi steaua acordată fiecărei toalete, arătând astfel gradul
de educație al acelora care întrețin aceste grupuri sanitare. |
| |
| |
|
| |
    - mediu toxic
   -
ca în fundu' grădinii
  -
daca nu ai de ales
-
acceptabil
-
modelul occidental și în Gorj |
| |
|
| |
|
|