Gradație de merit pentru penalul Mitescu
În timp ce mii de profesori tineri, dedicați unei meserii pe care o practică mai mult din vocație, nici nu îndrăznesc să viseze la obținerea unor sporuri salariale, la Gorj accesul la gradații de merit continuă să rămână apanajul unor dinozauri cu dosare penale, care profesează, majoritatea, în sictir, pe la tot felul de instituții școlare obscure, dar nu se feresc să declare în fals, negru pe alb, că scot olimpici naționali pe bandă rulantă. Mârșăvia este girată fără urmă de remușcare de directori și consilii de administrație ale unor școli și licee, de aceiași lideri sindicali uitați de timp în funcții, de inspectori școlari de specialitate și de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, cu încălcarea flagrantă a reglementărilor legale în materie. Deși cercetat pentru ilegalitățile săvârșite în calitate de inspector general adjunct, într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, evaluat în 2008 cu calificativul nesatisfăcător de către Ministerul Educației, Gheorghe Mitescu urmează să obțină, prin ordin al ministrului, gradație de merit pentru următorii patru ani, fiind propus în acest sens de către inspectorul Sebastian-Justin Paralescu, liderii sindicali Vasile Mija și Gheorghe Cîlniceanu și de consiliul de administrație al ISJ Gorj.
Care-s meritele lui Mitescu?

O dată la patru ani, orice cadru didactic își poate elabora un dosar de concurs, în baza activității desfășurate în ultimii patru ani, care, conform Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit și a salariului de merit în învățământul preuniversitar, este evaluată de mai multe comisii independente (consilii de administrație ale unităților școlare, inspectori de specialitate, lideri sindicali, consiliul de administrație al Inspectoratului) și înaintat sau nu ministerului, în vederea includerii în ordinul de ministru ce consfințește acordarea gradației de merit pentru următorii patru ani.
Din punct de vedere legal, Gheorghe Mitescu nu putea participa la concursul de acordare a gradației de merit. Are, pentru faptele de vitejie săvârșite ca inspector general adjunct, un dosar penal încă nesoluționat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și un calificativ de nesatisfăcător primit de la minister în 2008, ambele făcându-l incompatibil. În plus, nu îndeplinea majoritatea criteriilor prevăzute de metodologia în materie, fiind greu de crezut că, în calitate de profesor la Grupul Școlar Industrial de Materiale de Construcții din Târgu Jiu și la Liceul Teoretic Novaci, a scos olimpici naționali pe bandă rulantă, a impulsionat cercetarea științifică ș.a.m.d.
Deși metodologia în materie prevede mai multe instanțe succesive, independente, de evaluare a candidaturilor, Gheorghe Mitescu le-a driblat pe toate consilii de administrație ale liceelor unde activează, inspectori de specialitate, lideri sindicali, consiliul de administrație al ISJ Gorj. Cel mai mult surprinde bunăvoința manifestată de liderii sindicali Vasile Mija și Gheorghe Cîlniceanu, care ar fi trebuit să se opună primii unui asemenea demers și să promoveze legalitatea și meritocrația. Cu certitudine, în contrapartidă, aceleași filtre de evaluare au dat la o parte cadre didactice cu vocație, rezultate profesionale deosebite și, mai ales, fără cazier.
Punctul de vedere oficial al Ministerului Educației, remis redacției noastre, este cel puțin stupefiant. Se confirmă legalitatea mârșăviei, arătându-se că Gheorghe Mitescu va beneficia, prin ordin de ministru, de gradație de merit în calitate de personal didactic de predare, pentru activitatea didactică desfășurată.
Pe o poziție total diferită se situează actualul inspector general, Nicolae Mergea. Întrucât, la momentul avizării în consiliul de administrație al ISJ Gorj, nu fusese instalat în funcție, Nicolae Mergea ne-a asigurat că, sub conducerea dânsului, nu se vor întâmpla asemenea grozăvii. O deratizare în învățământul gorjean este aproape imposibil de realizat, întrucât se întrepătrunde până la contopire cu politicul.
Dispoziție ministerială ilegală

Pe de altă parte, scriam recent cum, în încercarea disperată de a reveni în funcția de inspector general adjunct, deși nu și-a clarificat cauza penală aflată în prezent pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, Gheorghe Mitescu a determinat o directorașă din Ministerul Educației, Corina Marin, să emită, la 14 aprilie a.c., o dispoziție ilegală adresată inspectorului general Nicolae Mergea, prin care îi ordona trimiterea lui Ion
Iștfan, detașat inspector general adjunct pe perioada suspendării lui Gheorghe Mitescu, la catedră, și reînscăunarea acestuia din urmă. Au trecut cinci săptămâni de la emiterea dispoziției ministeriale ilegale și, firesc, Nicolae Mergea nu a pus-o încă în aplicare.
În chestiunea de față am solicitat, de asemenea, punctul de vedere al ministerului. Cohorta de consilieri în relația cu media ai ministrului nu a reușit să obțină de la nenumăratele direcții și direcțiuni ale forului guvernamental un punct de vedere. Am așteptat mai multe săptămâni, procedura statuată de Legea 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public fiind încălcată în fel și chip, după care ne-am luat inima în dinți și i-am adresat un mesaj ministrului Ecaterina Andronescu, prin care o informam în legătură cu această stare de fapt. La câteva ore distanță, am primit de la minister câteva kilograme de fax, vreo 21 de pagini, întreaga documentație semnată, într-o maximă bătaie de joc, chiar de director Corina Marin, cea cu dispoziția ilegală de reînscăunare a lui Mitescu. Deși Curtea de Apel a respins încă din 19 martie a.c., definitiv și irevocabil, cererea lui Gheorghe Mitescu de anulare a suspendării, Corina Marin ne informează că cel în cauză s-a adresat instanței de judecată, acțiunea judiciară fiind în desfășurare. Contrazicându-se flagrant, reiterează legalitatea deciziei de reînscăunare a lui Mitescu și ne comunică faptul că ISJ Gorj va întreprinde măsurile necesare privind încetarea suspendării acestuia.
Prefectura dezinformează Ministerul Educației
Curioși să vedem până unde merge bulibășeala din instituțiile de stat și de încasat banii publici degeaba, ne-am readresat ministerului, Daniel Tomoni, consilier al ministrului, spunându-ne că decizia adresată de Corina Marin către ISJ Gorj se fundamentează pe o notă primită de la Prefectura Gorj, în martie a.c., prin care ministerul era informat că Gheorghe Mitescu și-a clarificat cauzele penale!!!
Așteptăm cu maxim interes să vedem ce personaj din cadrul Prefecturii Gorj va răspunde penal pentru fals în acte publice. Reamintim că, după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a adoptat, în cazul lui Gheorghe Mitescu soluția de netrimitere în judecată, aceasta a fost contestată, aflându-se în prezent pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. Această instanță poate confirma sau infirma soluția Parchetului. În ipoteza confirmării, cauza va merge la Tribunalul Gorj, chestiune care va mai dura luni de zile, deci până la clarificarea situației juridice a lui Gheorghe Mitescu este cale lungă. Cu toate acestea, Prefectura Gorj și-a permis să dezinformeze Ministerul Educației într-un document oficial.
NARCIS DAJU |