Spinnerul, pescarul cu artificiale

....întotdeauna atacul survenit asupra unei năluci care evoluează la suprafaţa apei, indiferent de gradul de concentrare, ridică nivelul adrenalinei instantaneu în raport direct cu spectaculozitatea ambuscadei. Scena se desfăşoară sub privirile a doi prădători care sunt atenţi la mişcările „actorului” ce mimează o victimă sigură. Acest fapt nu duce doar la întâlnirea fizică dintre spinner şi răpitor, ci şi la intersectarea acelor instincte primare ce sunt adânc înrădăcinate în subconştient. (Claudiu Fiu - Pescuitul la Artificiale).

Năluci de sezon

Atunci când vegetaţia abundentă şi aflată aproape de suprafaţa apei ne îngreunează prezentarea unor năluci clasice, gen oscilantă, folosirea de artificiale cu evoluţie cât mai aproape de suprafaţă este esenţială. Fie că folosim un popper, stick bait sau orice altă nălucă, capabilă să facă „gălăgie” pe suprafaţa apei, rezultatele nu ar trebui să dezamăgească. Reuşita unei astfel de partide de pescuit este însă strâns legată şi de alţi factori. Localizarea zonei de vânătoare, corelarea condiţiilor de mediu şi experienţa în ale pescuitului fac ca balanţa să se încline considerabil către prădătorul suprem: spinnerul.

Balta Sălbatică

Acum fiind prohibiţie, majoritatea şedinţelor de pescuit le fac pe la Dunăre, la scrumbie, sau la o ştiucă pe bălţile din apropierea Târgu-Jiului. Astfel, am hotărât în cadrul trupei de spinneri să facem un pescuit pe Balta Sălbatică de la Sărdăneşti, mai precis aşa cum o ştiu  pescarii „La movilă”. Ne punem de acord asupra orei la care trebuie să fim acolo. Dimineaţa nici nu simt drumul, bărcile sunt pe apă şi nălucile pregătite de confruntare. O baltă foarte frumoasă şi cu adevărat sălbatică unde eu mă simt de parcă aş fi pe o incintă din Deltă. Datorită vegetaţiei abundente din apropierea malurilor, pescarii cu multe lansete nu o prea frecventează. Drumul de acces cu maşina pe malurile sale se face greoi şi numai în anumite zone.

Avem parte de o vreme excelentă, fiind senin şi fără vânt. Ne împrăştiem pe apă şi începem să căutăm adversarii subacvatici. Eu m-am ancorat în apropierea unui brâu de papură, tatonând o zonă în care la fiecare ieşire în primele ore ale dimineţii aveam atacuri asupra nălucii. Când pescuieşti cu artificiale la ştiucă ar fi bine să te afli pe apă dimineaţa, chiar atunci când începe să se facă lumină. Un alt mare avantaj îl ai dacă şi cunoşti balta, să ştii locurile unde apa este mai adâncă sau zonele cu apă mai mică. Acolo unde este mai mică apa să ştii şi zona prin care intri pe locul de pescuit, fără a stârni suspiciunea ştiucilor.

Spinning ca la carte

Personal, în majoritatea cazurilor, dimineaţa deschid partida cu o oscilantă tip dolinger, de data asta folosesc un doli BertiLure de 11g. Încep să fac lansări radial în jurul bărcii căutând să las oscilanta să lucreze cât mai mult pe cădere, adâncimea apei fiind de 1-3 metri. Când deja mă gândesc că trebuie să am un atac, o simt cum se zbate, firul pleacă un pic lateral şi, după câteva clipoceli deasupra apei, scot prima ştiucă. Nu este mare, dar intră în „puncte”. În următoarele două ore de pescuit am scos în jur de zece ştiuci şi un somotel, dar majoritatea mârliţe, astfel că pe ciorchinar au rămas doar patru, restul fiind eliberate instant. Atacurile la oscilanta mea treptat-treptat se diminuează şi soarele începe să fie deranjant. Deşi apa nu are claritate maximă, cu ajutorul ochelarilor polarizanţi se văd bancuri de roşioare împrejurul bărcii.

Pe o zonă cu mult brădiş şi apă mică observ câteva atacuri la suprafaţă. Încerc un slider care este imediat atacat de o altă mârlă. Este clar, ştiuca mare oricum nu prea vrea să tragă, aşa că încerc să mă distrez cu cele mărunte. Astfel că încep să pescuiesc în alt stil, la suprafaţă direct, folosind un popper de 5 cm. Distracţia nu întârzie să apară. Pur şi simplu, o vedeam cum se repezea în popper sau îl urmărea pe distanţe mai lungi; uneori renunţând la urmărirea popperului, pentru ca la prezentarea următoare să îşi reia atacul.
În primele mele partide la popper aveam un procent mic, chiar foarte mic de finalizare, dacă reuşeam ca din zece atacuri asupra nălucii să scot două ştiuci era bine. În majoritatea cazurilor înţepam mai devreme decât trebuia sau mă grăbeam la recuperare. Pe parcurs am observat că, dacă dau înţepătură, după câteva clipe ce dispare popperul sub apă şi nu imediat ce ştiuca face voltă asupra lui, şansele de reuşită sunt mult mai mari. O altă constatare, cel puţin pe zonele unde am pescuit eu, este că ştiucile mari nu prea sunt interesate de popper. Foarte rar am reuşit să prind mai mari de 50-60 cm. În schimb, la somn, o cicadă popper folosită în anumite zone pe înserat sau chiar noaptea, atunci când este linişte deplină, te poate pune faţă în faţă cu captura vieţii. Pentru mine, utilizarea nălucilor de suprafaţă (topwater) rămâne cel mai incitant şi spectaculos stil de pescuit.

CLAUDIU FIU