Un cărbuneștean a făcut avere
colindând lumea
Un tânăr cărbuneștean care a lucrat ca ospătar pe vapor a reușit să câștige în doi ani cât alții în câteva vieți. Îmbinând utilul cu plăcutul, marinarul a muncit pe brânci între câteva fumuri de havană cubaneză, s-a plimbat prin China, Venezuela, Hong Kong, Bahamas și alte zeci de țări, acostând în porturi la care nu visase nici măcar în copilărie. Uimit de frumusețile din Singapore și dezgustat de urâțenia și sărăcia din India, tânărul de pe vapor și-a deschis propria afacere la Cărbunești cu banii câștigați pe mare, controlându-și, acum, afacerile de la volanul unui BMW, seria cinci. O experiență de viață interesantă presărată cu tsunami și câteodată condimentată cu damele de companie de prin porturi, viața pe mare a cărbuneșteanului a fost uneori învolburată, iar alteori lină ca valurile ce loveau vaporul ce îi devenise a doua casă.
Casa plutitoare a cărbuneșteanului |
Sărăcia orașului Târgu-Cărbunești l-a făcut pe Mihăiță Ridichie (28 ani) să caute o soluție pentru a se realiza în viață. Astfel, deoarece orașul nu-i oferea alternative, cărbuneșteanul a plecat în Constanța unde a urmat, timp de câteva luni bune, un curs de ospătar pentru marinari, obținând carnetul de marinar. În anul 2004 a plătit pentru cursul ce avea să-i deschidă ușa către lume, în jur de 3000 de lei, iar pe toată perioada cât s-a instruit, Mihăiță și-a făcut ucenicia ca ajutor de ospătar și apoi ca ospătar în cazinoul din Constanța. Odată terminate cursurile și-a depus CV-ul și a așteptat. Norocul și un pic de ajutor au făcut să obțină primul contract, luându-și zborul spre China, locul unde trebuia să se îmbarce într-un petrolier. Deși au trecut câțiva ani de atunci, Mihăiță Ridichie spune că a fost super frumos. Astfel, timp de cinci luni cărbuneșteanul a fost ospătar pentru echipajul de pe vaporul de 140 mii de tone ce transporta petrol și păcură. Asta nu înainte de a avea parte de botez. Tânărul povestește că, așa cum se obișnuiește pe vapor, a primit botezul vaporenilor. Chestii de-ale marinarilor, spunea Mihăiță, explicând că odată cu botezul său a fost împroșcat cu ulei, cu păcură și i s-a dat să bea apă cu sare.
Trei săptămâni între apă și cer
Santiago de Chile la babord
|
Al doilea voiaj avea să dureze șapte luni și jumătate, de această dată cărbuneșteanul având ca loc de muncă un petrolier de 60 de mii de tone. De pe puntea acestui vapor, copilul, cum îl porecliseră colegii de echipaj, a văzut Cuba, Bahamas, insulele Caraibe, Venezuela și Singapore. Numai că viața pe vapor nu este așa frumoasă cum pare de la țărm. Cel mai greu e momentul psihologic pentru că trebuie să fii mai indiferent, mai flegmatic, mai rece. Marinarii sunt acei oameni care stau cu tine la masă și dacă îți ia foc o hârtie de lângă tine, el nu se deranjează să te ajute dacă nu-l arde pe el. Apoi, te acomodezi, devii robotizat, explică Mihăiță. Tăria de caracter este o condiție esențială cu atât mai mult cu cât, zice cărbuneșteanul, au fost voiajuri în care timp de trei săptămâni dimineața, la prânz și seara, vedeai doar apă.
Peste 2000 de dolari câștig lunar
Amintiri din camera de control |
Câștigul pe vapor depășea o mie de dolari, pe lună, copilul spunând că, de exemplu, în 2005, avea un salariu de bază de 1100 dolari. Mai târziu, leafa sa avea să crească, la aceasta adăugându-se orele suplimentare, pentru fiecare oră muncită peste programul normal, cărbuneșteanul primind aproape patru dolari. Cât privește programul de lucru pe vapor, Mihăiță Ridichie spune că avea deșteptarea la ora șase, pregătindu-se să servească dejunul, după care între 10.00 și 10.30 se ocupa de pauza de cafea pentru ca între 11.00 și 13.00 să aducă la masă prânzul. După această oră, timp de alte două ore, marinarul avea pauză, intrând apoi în focuri pentru masa de seară, încheindu-și programul de lucru la ora 19.00. Tot ce presta după această oră era trecut la ore suplimentare. Numai că românii care aveau funcția de căpitan sufereau de șefie, după cum spune cărbuneșteanul, și ca atare erau zgârciți când venea vorba de plata orelor suplimentare. Mult mai generoși erau grecii care plăteau fiecare minut de muncă. Banii câștigați la final i-au adus satisfacții cărbuneșteanului, acesta considerând că se merită să muncești pe vapor până la un anumit punct. Viața de vaporean nu e atât de simplă. Se merită banii dar până când ajungi să ai o familie pentru că apoi sunt unele momente în sânul familiei pe care le pierzi dacă nu renunți la marinărie. Acum depinde însă ce vrei de la viață. Dacă vrei doar bani, sau mai vrei și altceva pe lângă, spunea marinarul din Cărbunești.
Trabucuri vândute la suprapreț în Bahamas
Pozele pe vapor, o preocupare care alină durerea marinarilor aflați departe de țară |
Trabucurile cubaneze i-au adus lui Mihăiță Ridichie venituri în plus, pe lângă leafa obișnuită. Astfel, cărbuneșteanul lua cutii de trabucuri Havana din Cuba de la cubanezi în schimbul cărora le oferea detergent, săpunuri, pe care comuniștii le ascundeau la ciorapi, totul nedepășind 20 de dolari. Apoi, odată ajunși în Bahamas, vindeau cutia de trabucuri cu 200 de dolari, făcând astfel alte câteva mii de dolari. Havanele cubaneze, își amintește Mihăiță, erau la mare căutare, mai ales prin cluburi, pe piața neagră o astfel de cutie costând între 1500-2000 de lei. Numai că pe lângă miile de dolari câștigate apăreau și alte câteva mii de dolari cheltuite cu telefoanele date rudelor de acasă, dar și cu celelalte cumpărături făcute în porturile unde vaporul acosta. Și pentru că timpul petrecut pe mare era destul de îndelungat, ca orice marinar, cărbuneșteanul spune că nu ocolea femeile. Cele mai bune și frumoase dame de companie erau, potrivit lui Mihăiță, cubanezele. O oră de clipe fierbinți alături de o cubaneză focoasă îl costa pe cărbuneștean între 50 și 70 de dolari, în timp ce o noapte de amor cu o astfel de femeie avea un tarif de 150 de dolari. În acest fel, recunoaște marinarul, a mai cheltuit alte câteva mii de dolari în toate voiajurile pe care le-a avut de-a lungul lumii.
Zeci de mii de dolari câștigați pe apă
Cuba comunistă văzută de un gorjean |
În cele patru voiajuri făcute, adică în jur de doi ani pe mare, Mihăiță Ridichie a câștigat mai bine de 50 mii de dolari. Per ansamblu a meritat, zice cărbuneșteanul. Cu banii adunați, tânărul și-a făcut o firmă de comerț și un bar ca să nu stea degeaba până când va urca din nou pe puntea unui alt vapor. În plus, și-a luat, în primă fază, un autoturism BMW seria 3, pentru ca acum să aibă un BMW seria 5, full options, pe lângă o autoutilitară Peugeot pe care o folosește în activitatea de comerț. Toate aceste lucruri, recunoaște Mihăiță, nu le-ar fi realizat dacă stătea în Cărbunești pentru că, spune el, aici nu ai nici un viitor. Pe lângă toate acestea, viața pe vapor îl schimbă pe om.
Era o vorbă în rândul marinarilor că dintr-un om faci un marinar, dar dintr-unmarinar nu mai faci un om, spune cărbuneșteanul. În ciuda tuturor vorbelor marinărești, tânărul s-a ales cu o experiență de viață utilă, chiar dacă i-au displăcut atât de mult vacile de pe drumurile, lipsite de semne de indicatoare, din India sau ultima cabină de pe petrolierul românesc ce semăna cu o celulă de pușcărie. Mihăiță Ridichie a trecut însă peste toate, și-a făcut treaba excelent, acesta fiind ultimul calificativ obținut pe vapor, și a reușit să se realizeze în viață, obligat să plece dintr-un oraș unde trebuie să te naști de 50 de mii de ori să poți să câștigi atât cât a câștigat cărbuneșteanul în doi ani.
IRINEL CEURANU |
