PROFIL DE PEŞTE

CARASUL

Răspândit în toate bălţile din ţară, în Delta Dunării şi lacurile de acumulare, carasul este cel mai popular şi îndrăgit peşte de la noi. Se poate spune că la noi în judeţ este specia cea mai vizată de către pescari. Eu zic că sunt foarte puţini pescari gorjeni care să nu se fi întâlnit cu acest peşte, fiind de fapt specia care formează cei mai mulţi împătimiţi în ale pescuitului. Fiind un adevărat artist al supravieţuirii, se simte cel mai bine în bălţile mici şi călduţe de şes, suportând totodată şi apele adânci din lacurile de acumulare. Spre bucuria pescarilor, carasul, odată «înţepenit» într-o baltă, dispare cu greu de acolo, dezvoltându-se încet, încet, pentru că este un peşte cu o dezvoltare lentă. Carasul este un peşte absolut uimitor din punct de vedere ştiinţific, poate trăi în ape foarte sărace în oxigen, între nişte limite ale PH-ului pe care puţini peşti le suportă, poate trăi zile întregi în ape scăzute, doar în noroi, rezistă uimitor de mult fără hrană şi se adaptează cu uşurinţă la orice fel de condiţii de hrănire, se poate împerechea cu alţi peşti din familia ciprinidelor, urmaşii fiind întotdeauna caraşi. Carasul are tendinţa de a destabiliza mediul în care se adaptează, astfel, se pare, că el este direct răspunzător de dispariţia endemicei caracude, în arealul căreia a intrat. Motivele sunt multiple, concurenţă la hrană, carasul fiind mult mai îndrăzneţ şi mai rapid, depunerea încrucişată în urma căreia nu au rezultat decât caraşi etc. În Delta Dunării s-a observat chiar fenomenul de urmărire a femelelor de crap de către masculii de caras şi vărsarea lapţilor peste icrele crapilor sau chiar mâncarea icrelor de crap.
Reproducerea carasului are loc în perioada primăverii, aprilie-iunie. Carasul este un peşte de talie medie, ajungând până la 3,5 kilograme.

La salcâmi

În salcâmi (la ciobani) este o baltă situată în zona de nord a oraşului Targu-Jiu, chiar în locul unde apele râului intră în baraj, mai precis la poligonul Turcineşti. Acolo am făcut şcoala primară în ale pescuitului. Primăvara, imediat după topirea zăpezilor, ţinteam carasul care venea aproape de mal şi se strângea în cârduri mari. Cel mai important lucru în pescuitul carasului primăvara este localizarea. Mă orientam după orice mişcare a apei, fiecare tremur al trestiilor sau săritură mai fricoasă. Foloseam o tehnică destul de ciudată, denumită local „la cumpănă”. Încercam să găsesc zone cu apă mai mică unde triburile de caraşi veneau la soare, în special în apropierea pâlcurilor de papură. Acolo, printre firele de papură, plasam linia foarte delicat, pentru a nu speria peştii. Uneori aşteptam câteva momente pentru a afla exact locul unde erau caraşii, deconspiraţi fiind de mişcările vegetaţiei. Echipamentul de primăvară, dacă ar trebui să fie descris, într-un cuvânt acesta ar fi finuţ: pluta de 1-2 grame, cârlig maxim nr. 8, cu tija subţire, echilibrare cu un plumb picătură, cu varniş, respectiv o alică. Măsura e cuvântul cheie în ceea ce priveşte nădirea, caraşii putând fi saturaţi uşor primăvara. Nada de primăvară trebuie să fie foarte umedă, practic cea mai moale nadă care se poate lansa. Acest lucru este foarte important pentru că scopul nostru e să creăm un nor atrăgător şi nu o masă îndestulată care să sature cârdul.

Pescuit la coşuleţ

O altă tehnică destul de prolifică în pescuitul carasului este folosirea coşuleţului sau a arcului năditor. O montură destul de simplă, constând în două cârlige legate în apropierea arcului, mai denumită şi „montura fixă”, folosindu-se un fir de 0,18-0,20, cârlige nr.8 - nr.10. Această montură este foarte utilă acolo unde sunt suprafeţe mari de apă (lacuri, ghioluri) dar şi pe râuri îndeosebi în baraje. În cârlig se pune de obicei râmă sau viermuş, dar rezultate extraordinare dă uneori şi pufarina (miere, natur). Pe cât de simplă, pe atât de eficace este această montură. Am aplicat această tehnică pe un baraj de pe Jiu acum câteva zile şi am avut rezultate spectaculoase. Folosesc lansete uşoare şi o linie principală de 0,20 mm pentru a-mi facilita aruncările la distanţă. Lansetele se aşează în poziţie orizontală cu bambină semnalizatoare pusă pe fir. Trăsăturile sunt fine datorită faptului că peştele încă este amorţit, iar apa rece îl face un pic letargic.
Carasul, pe lângă faptul că este un peşte destul de accesibil, are şi o carne gustoasă de o delicateţe care-l diferenţiază de restul familiei sale (ciprinide). Atenţie la dimensiunea minimă legală care este de 15 centimetri.

Până săptămâna viitoare, vă doresc „fir întins”.

CLAUDIU FIU