|
Fotbal, Liga I / Pandurii FC Vaslui 1-1
Gorjenii au nouă meciuri fără victorie în Liga I
Pandurii traversează o perioadă de criză a rezultatelor. Practic, gorjenii au uitat să mai bată vreo echipă în prima divizie acolo unde, de nu mai puțin de nouă etape, nu au mai reușit să câștige un meci. Scuze s-au găsit după fiecare insucces, așa că ieri oltenii au pus tunurile pe neexperimentatul arbitru Ivan care, în câteva rânduri, a dezavantajat echipa gazdă. Însă, de aici până a-i pune în cârcă remiza, este cale lungă. Gazdele au avut meciul în mână, au ratat o ocazie imensă la 1-0 când Mândrean a trimis balonul în transversală, așa că acuzele aduse arbitrajului nu-și prea au rostul. Iar în ceea ce privește ghinionul, acesta și-l cam face și omul cu mâna lui. În concluzie, Pandurii au ajuns la minus 12 în clasamentul adevărului, iar soarele pare a nu mai răsări pe ulița pandurilor.
[...] |
|
|
| Titlurile zilei: |
| |
| |
|
Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu are începând de ieri un rector interimar, în persoana profesorului Liviu Cârțână, un apropiat al rectorului demisionar Adrian Gorun. Nu este pentru prima dată când Gorun își anunță decizia de a pleca din fruntea instituției de învățământ superior, însă de această dată și-a înaintat demisia la Ministerul Educației și Cercetării. [...] |
|
|
Taximetriștii târgujieni cu acte în regulă au ieșit în stradă, vineri dimineața, nemulțumiți că alți taximetriști pirați le-au acaparat piața. Din acest motiv, reprezentații acestora s-au deplasat la Primăria Târgu-Jiu unde au avut o discuție cu reprezentanții conducerii acestei instituții dar și cu cei ai Poliției Rutiere și Poliției Comunitare. Negocierile au fost conduse de către viceprimarul Gabriel Sanda, cel care le-a promis taximetriștilor că vor fi analizate și puse în practică sugestiile venite din partea șoferilor de taxi. [...] |
|
|
Circulația în Defileul Jiului a fost blocată, joi seara, mai bine de o jumătate de oră, din cauza unui accident produs în zona Mănăstirii Lainici. Două autoturisme s-au lovit frontal după ce unul dintre șoferi s-a angajat într-o depășire neregulamentară. Conducătorul celui de-al doilea autovehicul a fost transportat de urgență la Spitalul din Târgu Jiu. Șoferul vinovat a scăpat fără nicio rană. La fel și copilul de 6 ani aflat pe scaunul din dreapta. [...] |
|
|
Unele partide politice din Gorj înțeleg că în campania electorală totul este permis. De pildă, primarul din Dănești, Emilian Rusu, e pe față cu partidul, având biroul plin de afișe cu PD-ul. Astfel, în loc să se ocupe de problemele gospodărești, edilul e mult mai preocupat de campania electorală a organizației de partid decât de doleanțele cetățenilor. [...] |
|
| Preferințe non-conformiste,
Cerceii în zonele genitale tind să devină o modă și în rândul gorjenilor. Ceea ce, până acum câțiva ani, se vedea doar la televizor, acum se poate vedea și în Târgu-Jiu. Îi zărești pe stradă și nici prin cap nu-ți trece că au un cercel în limbă, sfârc sau chiar în organele genitale. Cele mai dornice să-și pună o bijuterie sunt însă reprezentantele sexului frumos, urmate îndeaproape de către bărbații dornici să-și marcheze într-un fel bărbăția
[...] |
|
|
Un pachet de acțiuni Rompetrol Rafinare, reprezentând 1,19% din capitalul firmei, a fost transferat, vineri, printr-o tranzacție specială la Bursa de Valori București (BVB), pentru 23 de milioane de lei (6,7 milioane de euro), la un preț pe acțiune cu 14% sub cotația de referință. Tranzacția a fost perfectată, la ora 12:44, la un preț de 0,091 lei pe titlu. [...] |
|
|
|
|
|
|
| |