Visul american trăit de două studente gorjence

„Spălam câte 15.000 de farfurii pe zi
pentru 8 dolari pe oră”

Ţara tuturor posibilităţilor, America a devenit realitate şi pentru două dintre studentele gorjence. S-au înscris, au obţinut viza şi au plecat în „State” să muncească în perioada vacanţei ca să câştige câteva mii de dolari prin programul „Work and Travel”. Gabriela Borşuc, studentă la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, şi Andreea Tarapana, o altă gorjeancă studentă în Bucureşti, au spălat atâtea farfurii câte nu şi-au imaginat vreodată. Deşi mergeau cu spaimă la serviciu din cauza bandelor de gangsteri, studentele gorjence spun că a meritat pentru că au câştigat în trei luni 6000 de dolari…

Reporter: Cum aţi ajuns în SUA?
Gabriela Borşuc: Din punctul meu de vedere, foarte simplu. Am depus actele la o agenţie de turism, apoi ne-am prezentat la un interviu unde trebuie să ştii bine limba engleză şi apoi îţi pui dosarul la Ambasadă. Desigur, trebuie să îndeplineşti nişte condiţii, adică să ai o anumită medie şi să nu fi în an terminal.

Reporter: Şi apoi?
Andreea Tarapana: Apoi semnezi contractul, bineînţeles după ce stai la coadă la Ambasadă, de la ora nouă dimineaţa până la ora patru după-amiaza, după care intri la un interviu unde ţi se pun tot felul de întrebări. Dacă treci de toate astea, aştepţi să pleci.

Reporter: Aşadar, cum a fost plecarea?
Gabriela Borşuc: Păi, ardeam de nerăbdare să plecăm. În schimb, drumul a fost lung, cred că am zburat vreo 13 ore cu tot cu escală până am ajuns prima dată la New York.

Reporter: Care a fost prima impresie când aţi pus piciorul pe pământ american?
Andreea Tarapana: Dezamăgitoare pentru că ni s-au pierdut bagajele la Roma, unde am făcut escală. Prima dată când am fost am început să plâng pe aeroport, iar de data asta am rătăcit pe străzi până am găsit locul în care trebuia să fim cazate.

Reporter: Cum adică, nu v-a aşteptat nimeni?
Gabriela Borşuc: Nu, pentru că acolo eşti pe cont propriu. Noi ne-am urcat în avion şi ne-am descurcat de unele singure. Tu trebuie să te descurci prin forţe proprii şi nu ai nici o gratuitate. Programul costă 750 de dolari, biletul de avion dus-întors vreo 650 de euro, chiria 250 de dolari pe lună, vizitele, transportul, totul este suportat de tine.

Reporter: În final, v-aţi aşezat unde?
Andreea Tarapana: După ce am umblat pe străzi în miez de noapte, hai în stânga, hai în dreapta, am ajuns în sfârşit într-o casă unde urma să locuim, iar peste o săptămână am început să muncim.

Reporter: Şi ce aţi muncit?
Gabriela Borşuc: Nu puteai să găseşti alt job, aşa că noi am spălat vase. În prima zi de muncă ne venea să plângem, dar apoi, chiar dacă era greu, ne-am obişnuit. Zgomotul însă era infernal de la maşinăriile din restaurantul unde lucram.

Reporter: Şi nu vă simţeaţi umilite?
Gabriela Borşuc: Nu, şi aveam şi o scuză pentru că eram studente acolo. Şi, chiar dacă era o muncă de jos, erai plătit destul de bine pentru ceea ce făceai.

Reporter: Munceaţi mult sau era mai mult o distracţie?
Andreea Tarapana: Distracţie în filme! Unul dintre colegii noştri a făcut un calcul şi a ieşit că în opt ore cât dura un schimb, spălam cam 15 mii de farfurii, iar noi uneori lucram şi câte 16-20 de ore.

Reporter: Şi care era recompensa pentru toată această muncă?
Gabriela Borşuc: Destul de bună comparativ cu ceea ce e la noi. Dacă speli vase într-un restaurant din România nu câştigi câte 8,74 de dolari pe oră, din care nouă ne mai rămâneau opt în mână pentru că restul mergeau la taxele ce trebuiau plătite la stat.

Reporter: Totuşi, cât aţi câştigat în cele din urmă?
Andreea Tarapana: Pe hârtie era una, iar ce-ţi revenea ţie, era altceva. Adică, pe fluturaş câştigasem vreo 6000 de dolari, dar am rămas cu 3000 de dolari, iar din ăştia a trebuit să plătim absolut tot.

Reporter: Deci, a meritat?
Gabriela Borşuc: Da, a meritat şi dacă ar fi să mai pot pleca, aş pleca din nou.

Reporter: Ce v-a plăcut şi ce nu în „State”?
Andreea Tarapana: Mi-a plăcut sentimentul de libertate pe care îl simţi acolo, mi-a plăcut Cascada Niagara, mi-au plăcut o mulţime. Nu mi-a plăcut însă că oamenii erau violenţi, se auzeau tot felul de chestii care te speriau.

Reporter: O comparaţie între Târgu-Jiu şi New York?
Gabriela Borşuc: (Râde) Cred că glumeşti! God Bless America!

A consemnat IRINEL CEURANU