România – parte a sistemului
de transport European

de Mihăiţă Nedelcu

•  Ce este Politica Comună a Transporturilor ?
Politica Comună a Transporturilor, aşa cum a fost elaborată, datorită importanţei pe care o deţine, de către Comunităţile Europene existente, a fost cu greu pusă în aplicare şi a evoluat tot la fel de greu, acest lucru datorându-se în mare măsură diferenţelor semnificative ale acestui sector în statele membre, care aplicau o politică tradiţională proprie, neliberalizată, dar şi extinderilor din anii `80 şi `90, care au adus noi probleme, nu numai dacă ne referim strict la această politică. Aşa cum este prevăzut în Tratatul de la Maastricht şi cel de la Amsterdam, o Piaţă Internă care să fie pe deplin funcţională trebuie să fie liberalizată, deschisă concurenţei. S-a stabilit, astfel, că este absolut necesară o Politică Comună a Transporturilor în sensul eliminării acelor obstacole, de natură fiscală ori tehnică, ce stăteau în calea liberei concurenţe şi instituirii unor norme care să garanteze eficacitatea şi dezvoltarea continuă a transporturilor comunitare.

•  Care sunt obiectivele Politicii Comune a Transporturilor?
Politica de Transporturi a UE a fost instituită cu scopul de a pune în aplicare obiectivele stabilite prin Tratatul de la Maastricht şi care conţine norme comune ce sunt aplicabile tuturor statelor membre, aşa cum sunt, de exemplu, regulile comune care vizează transportul internaţional, dar care afectează, mai mult sau mai puţin, statele membre.
Astfel de norme au fost, în principal, aplicate de către cele 15 state membre, însă o dată cu extinderea spre centrul şi sud-estul Europei şi, mai ales, în contextul obiectivelor stabilite prin Strategia de la Lisabona, punerea în aplicare a prevederilor acestei politici a devenit o reală provocare. Mai mult decât atât, s-a stabilit ca prin intermediul acestei politici să se reorganizeze transporturile europene, cu scopul de a institui o concurenţă loială între tipurile de transport existente, ceea ce va duce la o competitivitate mai strânsă şi, implicit, la stabilizarea acestui sector.
Luate per ansamblu, transporturile comunitare reprezintă acea „piesă de rezistenţă ” fără de care Piaţa Internă nu se poate realiza. Spun acest lucru, deoarece transporturile sunt legate aproape în totalitate de activităţile altor sectoare cu importanţă majoră în dezvoltarea Pieţei (de exemplu activităţi economice).

•  Cum se transpune această politică în România?
UE a oferit României, aflată în proces de tranziţie spre economia de piaţă, începând cu 1994, un important sprijin pentru redresarea sistemului de transport, în sensul alinierii progresive la standardele comunitare specifice. Autorităţile de la Bucureşti, alături de oficiali europeni, au stabilit că trebuie să se acţioneze în direcţia refacerii acelor drumuri naţionale care fac parte din sistemul de transport european (reţelele transeuropene); de asemenea, modernizarea reţelei de căi ferate şi a procedurilor de tranzit aplicate la toate punctele vamale sunt două obiective la fel de importante.
Pentru realizarea acestor obiective, UE acordă României un sprijin financiar considerabil, în special înainte de data aderării, dar şi după această dată, din cauza deficienţelor considerabile pe care le are România, chiar şi faţă de state ca Ungaria sau Polonia. Până în momentul aderării, însă, UE finanţează programele PHARE, denumite „multi-ţară”, adică se adresează unora sau tuturor statelor care beneficiază de programul PHARE şi care sunt orientate în principal în direcţia eliminării blocajelor la punctele vamale la ţările central-est europene, aflate pe linia principalelor rute transeuropene şi în Portul Constanţa. Mai sunt finanţate programele PHARE naţionale, care au ca scop dezvoltarea continuă a transporturilor din România şi programul ISPA, care include proiecte de infrastructură de mari dimensiuni în sectorul transporturilor şi în cel al mediului.

Cipru – eforturi de reîntregire
sub umbrela UE

de Adrian Kanovici

Cipru este un stat insular, a şezat în bazinul de est al Mării Mediterane, la circa 80 de kilometri de ţărmul Turciei . Insula Cipru este una dintre cele mai mari din Marea Mediteran ă şi este străbătută de o depresiune de la nord-vest la sud-est, depresiune cuprins ă între două lanţuri muntoase. Încă din antichitate Cipru era o sursă de cupru accesibilă celor trei continente (Europa, Asia şi Africa ), ale c ăror interese au fost convergente în acest punct. În anul 1914 a fost anexat de către Marea Britanie, pentru ca în 1925 să devină colonie a Coroanei. Nemulţumiţi de dominaţia britanică, între anii 1955-1959 ciprioţii greci luptă împotriva acesteia, cerând unirea cu Grecia. Conflictele se încheie în anul 1960, când, după semnarea tratatelor între Marea Britanie, Grecia şi Turcia, se proclamă independenţa Ciprului, în cadrul Commonwealth-ului.
În insulă izbucneşte, însă, un alt conflict, între comunitatea greacă şi cea turcă, ce culminează în anul 1974, când trupe turceşti debarcă în Cipru şi ocupă o treime din teritoriul acesteia, în zona de nord-est, pe care o proclamă unilateral stat autonom şi federal sub denumirea de "Republica Turcă a Ciprului de Nord”.
Deşi economia Ciprului a suferit din cauza conflictului armat din 1974, dintre etnia turcă şi cea greacă, ţara a avut o dinamică economică susţinută de turism şi de atractivitatea bancară, în care joacă un rol important în zonă, mai ales după declinul Libanului din ultimele decenii. Zona cipriotă greacă a avut un ritm de dezvoltare superior, bazat în special pe acordurile economice cu Comunitatea Economică Europeană, conform cărora s-a pus accentul pe dezvoltarea viticulturii şi a recoltelor de citrice.
Ca urmare a poziţiei sale strategice şi a faptului că este un stat aflat sub influenţa Greciei, membru al Uniunii Europene încă din 1981 şi al Turciei, ţară invitată la negocieri, era de aşteptat ca şi Ciprul să fie chemat la negocieri în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Limba oficială: greacă şi turcă
Capitala: Nicosia
Populaţie: 835.000
PIB/cap locuitor: $ 21,232
Monedă: În zona greacă - Lira Cipriotă (CYP)
În zona turcă - Lira Turcească

Economia Ciprului după integrare
Ca urmare a finalizării cu succes a negocierilor privind aderarea, Cipru a devenit, de la 1 mai 2004, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Deşi se poate spune că întreaga insulă a aderat la Uniunea Europeană (incluzând teoretic şi regiunile din nord), acquisul comunitar nu se aplică decât regiunilor greceşti, ce se află sub controlul deplin al Republicii Cipru. Astfel, este de remarcat faptul că, începând cu momentul invaziei trupelor turceşti, regiunile sudice s -au bucurat de o de zvoltare economică puternică ce a avut un caracter constant, lucru ce a favorizat creşterea nivelului de trai de care se bucură populaţia, în timp ce regiunile nordice au cunoscut o stagnare economică, în special ca urmare a embargourilor impuse de comunitatea internaţională după declarea independenţei acestei regiuni.
În ultimii ani, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, economia Ciprului a devenit tot mai prosperă, diversificându - şi ramurile de activitate. Cu toate acestea, ca urmare a faptului ca aproximativ 76% din PIB-ul ţării provine din sectorul serviciilor şi, în special, din turism, economia Ciprului este extrem de sensibilă la şocurile externe, mai ales la cele legate de instabilitatea politică zonală. În ciuda unor fluctuaţii, media creşterii economice a Ciprului a fost de aproximativ 3,7% în anii 2004 şi 2005, apropiată de cea a Uniunii Europene.
De asemenea, Cipru a trecut la Mecanismul European al Ratelor de Schimb II în luna mai 2005. Guvernul cipriot a adoptat un program de austeritate agresiv, menit să reducă deficitul bugetar sub 3% din PIB. În acelaşi timp, autorităţile au continuat să menţină o politică fiscală disciplinată, care să ajute la recuperarea decalajelor, astfel încât, la data de 1 ianuarie 2008, Ciprul să poată adopta moneda unică europeană.
Spre deosebire de sudul insulei, unde creşterea economică este una relativ scăzută, dar bazată pe indicatori macroeconomici stabili şi reali, partea de nord, zona cipriotă turcă, a avut în anul 2004 o creştere economică de nu mai puţin de 11,4%, alimentată de explozia din domeniul construcţiilor, cât şi de angajarea multor ciprioţi turci în Republica Cipru, analiştii economici considerând-o una volatilă..
Deşi reprezintă un stat cu numeroase posibilităţi, Ciprul continuă să se confrunte cu principala sa problemă, şi anume divizarea politică, problemă ce se spera că poate fi rezolvată prin aderarea întregii insule la Uniunea Europeană, lucru ce nu s-a întâmplat până în prezent, în ciuda negocierilor derulate între cele două tabere.