APIA preia cererile pentru sprijinul pe suprafaţă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) lansează azi, 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 17 mai 2010, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată după data de 18 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.
„Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa fermei”, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de către APIA Gorj.
Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Pentru campania 2010, România beneficiază de o alocaţie financiară de 729,8 milioane de euro (FEGA) pentru plata unică pe suprafaţă (SAPS), ceea ce reprezintă circa 81 de euro pentru un hectar.
Mihai Popescu | 01/03/2010 | 550 afisari










