Adeverinţe de la APIA Gorj, pentru fermierii care fac credite
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor pe suprafaţă care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente. Convenţiile au fost încheiate de APIA cu două bănci, Banca Transilvania şi CEC Bank SA, şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA.
„Potrivit convenţiei, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru schema unică de plată pe suprafaţă (SAPS) pentru anul 2010 şi că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, au explicat, într-un comunicat de presă, reprezentanţii APIA Gorj.
Valoarea creditului va fi de 70 la sută din suma cuvenită din SAPS, denominată în lei la cursul leu, euro comunicat de BNR de la data solicitării creditului.
Totodată, Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA încheie cu banca o convenţie-cadru plafon de garantare, prin care va garanta până la 50 la sută din valoarea creditelor acordate de bancă.
www.impactingorj.ro | 16/07/2010 | 322 afisari
citeste si:
Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...
Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...
Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...
Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...
Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...
Mare sau mic!
Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...