Cu parcarea în instanţă
Omul de afaceri Dumitru Huidu a avut ieri prima înfăţişare în procesul cu Primăria Târgu-Jiu pentru tergiversarea lucrărilor de la parcarea din Piaţa Centrală. L-a avut drept avocat pe liberalul Pantelimon Manta, ex-deputatul fiind cunoscut ca un specialist în drept administrativ. Amândoi sunt optimişti în succesul demersului lor, spre deosebire de cealaltă parte, Primăria Târgu-Jiu, a cărei reprezentanţi au considerat că nu îşi avea loc acţiunea lui Huidu în justiţie. Procesul s-a amânat însă după ce reprezentanţii legali ai autorităţilor locale au solicitat ca dosarul să fie judecat de magistraţii Secţiei de Contencios Administrativ şi nu de cei ai Secţiei Comerciale.
Fostul senator Dumitru Huidu şi-a respectat promisiunea făcută public de a acţiona în judecată autorităţile municipale pentru amânarea lucrărilor de la parcarea din Piaţa Centrală. La primul termen s-a şi prezentat alături de avocatul său, anunţând că nu este un procesoman, dar că tot ce s-a întâmplat în ultimul timp l-a determinat să facă acest demers. "Eu cer, prin intermediul instanţei, obligaţia de a face, adică cer Primăriei Târgu-Jiu să respecte obligaţia din contractul încheiat în 2008, privind parcarea din Piaţa Centrală. Sunt destule sincope acum în legătură cu terenul de aici; încă nu s-a demolat centrala termică din piaţă, nu a fost executat cadastrul pe teren, iar autorităţile trebuie să rezolve aceste problemele cadastrale", a declarat Dumitru Huidu, înainte de începerea procesului la Tribunalul Gorj. Acesta a menţionat, de asemenea, că vede o anumită reţinere a autorităţilor locale în cazul investiţiei pe care trebuie să o demareze, deoarece, "chipurile", Huidu nu ar avea banii necesari realizării acestei parcări.
Manta, alături de Huidu
Avocatul lui Huidu în procesul cu Primăria Târgu-Jiu, Pantelimon Manta, cunoscut om politic, dar şi profesor universitar, specialist în drept administrativ, crede în succesul demersului clientului său. El a anunţat că a văzut anumite deficienţe ale autorităţilor locale în privinţa contractului semnat cu Dumitru Huidu. Manta a anunţat, de asemenea, că în proces se cer daune pentru afacerea stopată de către autorităţi din diverse motive.
Autorităţile nu văd necesar procesul
Demersul lui Huidu la Tribunalul Gorj nu este considerat drept "necesar" de către reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu, instituţia figurând drept pârâtă în acest proces. De ceva vreme, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au început să demoleze fosta centrală termică din zona Pieţei Centrale, clădire care îl împiedica, de altfel, pe Dumitru Huidu să înceapă lucrările la parcarea supraetajată pe care acesta vrea să o ridice. Primarul oraşului, Florin Cârciumaru, spunea recent că lucrările la noua investiţie privată vor începe doar în momentul în care Huidu va face dovada bonităţii financiare, însă omul de afaceri afirmă că nu este obligat să prezinte cuiva de la primărie vreo astfel de dovadă. Fostul senator a susţinut de mai multe ori că are banii necesari pentru a duce la bun sfârşit investiţia de aproape 9 milioane de euro, iar, dacă va fi împiedicat, va cere daune autorităţilor locale pentru acest lucru.
Huidu a cerut, până acum, doar daune cominatorii de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere, bani care ajung însă la bugetul local.
Procesul, amânat
Prima înfăţişare a părţilor la Tribunalul Gorj de ieri s-a finalizat cu o amânare. Asta după ce juriştii Primăriei Târgu-Jiu au cerut să mute dosarul pentru judecare de la Secţia Comercială la Secţia de Contencios Administrativ al instituţiei de justiţie. Cererea juristului a fost aprobată de Huidu şi de avocatul Manta. Acum părţile aşteaptă ca instanţa să îi anunţe data viitoarei înfăţişări în faţa magistraţilor.
Societatea lui Huidu, SC Noua Agricultură SRL, a concesionat, pe o perioadă de 49 de ani, de la Primăria Târgu-Jiu un teren în Piaţa Centrală, în suprafaţă de 3900 metri pătraţi, pentru a construirea unei parcări supraterane, cu 550 de locuri, spaţii comerciale şi birouri.
Cristina Tănase | 24/03/2010 | 849 afisari










