Ex-prefectul Ion Florescu a atacat în instanţă Consiliul Local Târgu-Jiu
Fostul prefect de Gorj, Ion Florescu, a atacat, anul trecut, în instanţă hotărârea de Consiliu Local Târgu-Jiu, iniţiată de şeful său de partid, Florin Cârciumaru, care stabilea impunerea unor taxe privind eliberarea actelor de identitate la 12 primării din judeţ. Procesul a fost câştigat de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu la Tribunalul Gorj, dar Prefectura a făcut recurs, ce se judecă acum la Curtea de Apel Craiova. Procesul se află încă pe rolul instanţei doljene, spre bucuria primarilor care se folosesc de acest lucru şi nu plătesc nimic pentru serviciile prestate localnicilor de către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu. Puţini sunt cei care îşi explică acţiunea lui Florescu împotriva Consiliului Local Târgu-Jiu.
Şase localităţi din Gorj, arondate Direcţiei de Evidenţa Populaţiei Târgu-Jiu, nu au plătit, până acum, niciun ban instituţiei care le asigura de câţiva ani confecţionarea şi eliberarea actelor de identitate pentru localnici. Primarii din aceste localităţi, deşi trebuie să respecte o hotărâre a Consiliului Local Târgu-Jiu, dată anul trecut, preferă să eludeze actul acesta, găsind tot felul de scuze ca să nu plătească serviciile instituţiei din municipiu.
Potrivit şefului Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei Târgu-Jiu, Constantin Talabă, în 2004 s-a dat o Ordonanţă de Guvern care stabilea ca fiecare din localităţile arondate instituţiilor de evidenţă a populaţiei să îşi constituie propriile servicii de evidenţă a populaţiei. Din lipsa banilor, dar şi din comoditate, edilii locali din cele 12 comune arondate Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu nu şi-au constituit aceste servicii, iar cetăţenii din aceste localităţi au beneficiat, în continuare, de serviciile instituţiei din municipiu. Luând drept model marile primării din Craiova şi Sibiu, autorităţile locale din Târgu-Jiu au stabilit să impună o taxă primăriilor care beneficiază de serviciile Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor din oraşul nostru. Şase dintre primării au încheiat o convenţie, în acest sens, cu instituţia târgujiană, dar alte şase nu au vrut să semneze acest document.
Obligaţi să plătească
"Direcţia noastră, subordonată Consiliului Local Târgu-Jiu, deserveşte 12 entităţi teritorial administrative, respectiv 11 comune şi un oraş. Urmare a hotărârii Consiliului Local din 2009, am încheiat convenţii cu şase dintre localităţi, ca dumnealor să achite o taxă lunară în raport de numărul populaţiei pentru serviciile prestate de către noi, care înseamnă cheltuieli substanţiale. Problema este destul de delicată deoarece se află pe rolul Curţii de Apel Craiova această problemă litigioasă, pentru că a fost atacată în instanţă de către Prefectura Gorj şi aşteptăm hotărârea instanţei. Dacă rămâne definitivă hotărârea Tribunalului Gorj, care ne-a dat câştig de cauză, desigur că primarii vor trebui să încheie aceste convenţii ori să îşi înfiinţeze propriile servicii de evidenţă a populaţiei", a declarat Constantin Talabă, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu.
Deocamdată însă, primarii din Băleşti, Dăneşti, Padeş, Peştişani, Runcu şi Tismana nu plătesc nici un leu pentru serviciile Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu, în timp ce primăriile de la Arcani, Drăguţeşti, Godineşti, Leleşti, Stăneşti şi Teleşti plătesc lunar instituţiei din municipiu între câteva sute de lei şi câteva mii de lei, în funcţie de numărul populaţiei şi a celor care cer eliberarea unor acte de identitate.
Primarii se plâng de lipsa banilor
Primarul oraşului Tismana, Costel Buzianu, spune că nu a plătit nici un leu Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu deoarece şi-ar face singur un astfel de serviciu în următoarele două luni. Emilian Rusu, primarul comunei Dăneşti, se plânge şi el de lipsa banilor şi spune că a fost informat de această convenţie, dar nu prea ştie nimic concret deoarece se află în concediu. Primarul susţine că nu şi-a făcut un astfel de serviciu din lipsa banilor şi a faptului că nu putea angaja pe nimeni. Primarul din Băleşti, Aristică Paicu, şi cel din Dăneşti au anunţat însă la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu că vor să înfiinţeze un astfel de serviciu în colaborare, fapt acceptat de lege.
Cristina Tănase | 16/03/2010 | 864 afisari













