Ex-şeful Gărzii de Mediu Gorj a ajuns la munca de jos
Fostul comisar şef al Gărzii de Mediu Gorj, Ovidiu Ilie, s-a reîntors la muncă. Nu ca director aşa cum figura în ştatul de funcţii atunci când a fost schimbat, ci ca simplu comisar de mediu. Intrat în concediu medical după înlăturarea sa de pe post, Ilie a dat în judecată instituţia, considerând abuzivă înlăturarea sa de pe scaunul pe care se afla de câţiva ani buni. De la sfârşitul anului trecut, într-o linişte deplină, fostul comisar şef a revenit la muncă, după ce adunase zeci de zile de concediu medical. Acum, Ilie face parte din personalul executant, dar foloseşte acelaşi autoturism pe care îl conducea şi-n vremea cât era şeful Gărzii de Mediu Gorj. Cât priveşte modalitatea în care acesta s-a reîntors la muncă, actuala directoare interimară, Simona Cornea, susţine că nu cunoaşte aceste aspecte. Singurul lucru pe care îl ştie comisarul şef Cornea despre subalternul său este acela că a şi dat câteva amenzi, dar nu are habar despre modalitatea în care acesta a revenit la serviciu.
Irinel Ceuranu | 16/03/2010 | 604 afisari
citeste si:
Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...
Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...
Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...
Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...
Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...
Mare sau mic!
Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...