Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Politizând un proiect,

Hoară şi-a făcut imagine pe banii Guvernului şi pe spinarea gorjenilor

Gorjeanul Marcel Hoară, ajuns graţie PD-L-ului în funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, a venit şi în judeţul de unde a plecat. Motivul pentru care acesta s-a aflat la Târgu-Jiu a fost acela de a se lăuda pe sine şi a arăta tuturora ce merite a avut în asfaltarea a două drumuri. Astfel, în loc să vorbească despre aceste proiecte ca despre nişte realizări pentru care este de fapt plătit, Hoară a preferat să amintească faptul că este membru al partidului aflat la guvernare şi să garnisească întâlnirea cu „noroiul care i s-a prins pe ghete în vremea când mergea la grădiniţă…”

„Ne-am întors la guvernare şi reuşim să dăm drumul la un pachet de proiecte pe care le începusem din 2005”, a rostit Marcel Hoară în deschiderea discursului pe care l-a ţinut cu prilejul semnării contractelor de asistenţă tehnică şi execuţie a lucrărilor proiectelor „Asfaltare drumuri în comuna Albeni, judeţul Gorj”, în valoare de 1.595.800 lei şi „Asfaltare drum comunal DC 84 Slivileşti”, în valoare de 1.582.360 lei. În acest cadru, preşedintele ARDDZI declara că „am ţinut să fiu prezent aici şi să semnez contractele şi alocările bugetare în faţa dumneavoastră într-un exerciţiu pe de o parte de transparenţă, pe de altă parte într-un exerciţiu de responsabilitate şi responsabilizare a fiecăruia dintre noi”. Continuând să se ridice în slăvi de unul singur, Hoară a adăugat că „îmi fac datoria, în primul rând, în calitate de angajat al Guvernului sau membru în cabinetul acesta”.

Hoară şi noroiul de pe ghetele sale

În timp ce comuna Glogova, locul de baştină al lui Hoară, zace în sărăcie, iar de două mandate primarul este de la PD-L, preşedintele ARDDZI face un efort pentru a arăta că este fiu de ţăran. „Eu sunt şi de-al locului. Am în suflet noroiul care mi s-a prins de ghete atunci când mergeam la grădiniţă pe dealurile Gorjului”, vorbea Marcel Hoară despre noroiul din sufletul său. Mai mult, a început să joace rolul bunului samaritean, zicând că „ştiu că există şi acum copii, nepoţi de-ai mei, cunoştinţe, care păţesc la fel şi o să crească cu acelaşi noroi în suflet dacă noi nu găsim modalităţi prin care ei să trăiască puţin mai mult”.

De asemenea, ca şi cum ar fi în opoziţie şi nu la putere, Hoară le spunea celor care îi ascultau oda că e momentul „să găsim formule care să conducă la o viaţă mai bună pentru cetăţeni”. În final, acelaşi preşedinte al ARDDZI n-a omis să aducă în discuţie iarăşi faptul că face parte dintr-o organizaţie politică. „Şi ca membru al partidului îmi doresc ca şi colegii mei de viaţă politică să susţină comunităţile miniere în creionarea de noi programe”, se încheia discursul pompos al şefului uneia dintre agenţiile aflate în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Călinoiu stopează îngâmfarea lui Hoară

Prezent la acest eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, l-a readus pe Marcel Hoară cu picioarele pe pământ. „Nu vreau de nici un fel să politizez ce a spus şi domnul Hoară (…); dar una zicem şi alta facem (…). E nevoie să ne implicăm cu toţi factorii responsabili la nivelul judeţului Gorj”, afirma şeful judeţului, subliniind totodată că „sunt adeptul vorbelor puţine şi al materializării proiectelor”. Totodată, Călinoiu îi aducea aminte preşedintelui ARDDZI că există investiţii sociale la nivelul judeţului care se degradează, în timp ce aceia care au puterea de decizie vorbesc prea mult.

„Fac un apel. Domnul Hoară, haideţi să revizuim în judeţul Gorj toate investiţiile sociale realizate de agenţii economici care au adus prosperitate în Gorj, au strămutat însă sate şi aceste investiţii nu sunt predate autorităţilor locale şi sunt lăsate în vârf de ac, iar nerecepţionarea acestora înseamnă degradarea unei lucrări”, preciza Călinoiu. Tocmai de aceea, şeful judeţului menţiona, în prezenţa lui Hoară, că ar fi cazul „să învăţăm să vorbim aceeaşi limbă de către toţi oamenii din judeţul Gorj”. Nu în ultimul rând, preşedintele Consiliului Judeţean a concluzionat, declarând că atunci „când am făcut o realizare nu m-am bătut cu pumnii în piept că este meritul meu. Haideţi să avem merit cu toţii!”

Irinel Ceuranu  |  19/03/2010  |  1057 afisari

citeste si:

Gorjenii încearcă să „combată” violenţa

Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...

Cariera Roşiuţa scoate „aurul negru” de 25 de ani

Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...

Iarnă cu restricţii la Rânca

Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...

Criza bumbacului scumpeşte hainele confecţionate la Târgu-Jiu

Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...

Investiţiile în desulfurarea CE Turceni continuă

Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...

Secrete pescăreşti

Mare sau mic! Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009