Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Înscrierea la facultate, influenţată de rezultatele slabe de la Bacalaureat

Universitatea "Constantin Brâncuşi" (UCB) din Târgu-Jiu şi-a deschis ieri porţile pentru viitorii studenţi. În prima zi de înscriere la facultăţile instituţiei de stat, tinerii absolvenţi au optat, în special, pentru specializările umaniste, fiind preferate limbile străine, istoria şi dreptul. Din păcate, numărul studenţilor care au trecut pragul facultăţilor târgujiene a fost însă mai mic decât anul trecut, la acest aspect contribuind rezultatele dezastruoase de la prima sesiune de bacalaureat.

Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale, Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Inginerie şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu pun, în total, la dispoziţia proaspeţilor absolvenţi de liceu peste 1600 de locuri, în variantă buget şi cu taxă. Deja, din prima zi de înscriere, la Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale s-au prezentat numeroşi studenţi, care au optat pentru administraţie publică, istorie, relaţii internaţionale şi română-engleză. "A început totul bine de dimineaţă. Cele mai căutate specializări sunt, în ordine, română-engleză, relaţiile internaţionale, administraţie publică şi istorie, deci cam toate. Studenţii sunt interesaţi, optează pentru toate pentru a rămâne măcar în final cu una dintre opţiuni. Unii nu sunt hotărâţi, îi îndemnăm noi, îi consiliem şi sperăm ca totul să fie bine până la final. Cu siguranţă locurile bugetate se vor ocupa din prima sesiune de admitere", a declarat Camelia Dicu, profesor de limba engleză în cadrul UCB Târgu-Jiu.

Locuri mai multe la "fără taxă"

Studenţii care şi-au depus, în cursul zilei de ieri, dosarele la Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale au optat în general pentru locurile bugetate, această facultate punând la dispoziţia absolvenţilor de liceu peste 90 de locuri în regim fără taxă. Conducerea UCB a făcut eforturi pentru ca, în acest an, să majoreze numărul locurilor fără taxă la facultăţile universităţii. Un exemplu în acest sens este specializarea "Istorie", unde, anul acesta, la dispoziţia studenţilor pasionaţi de această disciplină se află 15 locuri bugetate, cu 5 mai mult decât anul trecut. "Avem o clasă bună de Istorie, care este acum în anul II, şi sperăm într-o clasă similară şi pentru acest an. Istoria este o disciplină de viitor şi absolvenţii noştri, la finalul perioadei de studii, pot deveni profesori sau specialişti la muzeele din judeţul Gorj", a declarat şi profesorul de istorie Livian Rădoescu.

Bacalaureatul pune pe butuci admiterea

Viitorii studenţi s-au prezentat în număr mult mai mic la înscriere, în acest an, faţă de anul trecut şi asta deoarece absolvenţii de liceu din Gorj au picat în procent de aproape 47% examenul de bacalaureat. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport este singura care organizează concurs în această sesiune, la restul facultăţilor din cadrul UCB candidaţii fiind admişi doar pe baza dosarului de înscriere.

Cristina Tănase  |  13/07/2010  |  862 afisari

citeste si:

Gorjenii încearcă să „combată” violenţa

Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...

Cariera Roşiuţa scoate „aurul negru” de 25 de ani

Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...

Iarnă cu restricţii la Rânca

Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...

Criza bumbacului scumpeşte hainele confecţionate la Târgu-Jiu

Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...

Investiţiile în desulfurarea CE Turceni continuă

Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...

Secrete pescăreşti

Mare sau mic! Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009