Profil de peşte
Mreana vânătă - Jumuga
Denumită şi peştele copilăriei, mreana vânătă atrage pescari pe malurile apelor prin prisma faptului că se pescuieşte foarte uşor, dar şi datorită cărnii sale delicioase. Cunoscută în zona Gorjului sub denumirea populară de jumugă sau moioagă, se găseşte în apele din regiunile deluroase şi de munte, dar poate să coboare uneori până în zona de câmpie. O recunoaştem foarte uşor datorită corpului său alungit şi îndesat, cu solzi mici. Spatele este cenuşiu-vânăt, laturile şi burta argintii. Este punctată cu pete negre. Se deosebeşte de mreana mare prin lipsa radiei zimţate a înotătoarei dorsale. Icrele jumugii nu sunt toxice, în schimb, sora sa, mreana mare-argintie, are icrele toxice.
Este o rudă mai mică a mrenei, în general nu creşte mai mare de 300-400 grame, dar poate ajunge şi până la şi 1-1,5 kilograme, în cazuri excepţionale. Circulă în bancuri şi sunt mereu în căutarea hranei, din moment ce ai prins una, şansele să prinzi alta în aceeaşi zonă sunt foarte mari. Locurile des frecventate sunt pragurile şi barajele de beton, unde înaintarea lor pe cursul râului este obturată. Acolo se adună în grupuri mari şi se hrănesc frenetic, mai ales în perioada de primăvară-vară, când apele sunt ceva mai tulburi. Jumuga se simte în largul ei atunci când apa are structuri (pietre mari, betoane, humă), ceva curent şi e tulbure.
Cum o pescuim
Când eram copil le prindeam cu o nuia lungă de alun, aţă şi bold îndoit. Acum am mai evoluat, totuşi pescuitul la jumugă nu necesită un echipament sofisticat. Dacă pescuim la plută, este nevoie de o vargă fixă sau chiar o bologneză, atunci când vrem să aruncăm mai departe. Pescuitul la plută se poate face în două feluri: „la întins” şi „la târâş”.
„La întins” este atunci când ridicăm o plută ceva mai lunguiaţă până aproape de vârful undiţei. Mai punem o alică de plumb culisabilă, cu greutate în funcţie de curentul apei. Momeala se lansează pe curent, iar undiţa se pune pe suport astfel încât să facă un unghi de 30-40 grade cu apa. Odată ce peştele apucă momeala din cârlig, firul se întinde, iar pluta este scuturată; atunci este momentul când trebuie înţepat peştele.
„La târâş” e ceva mai simplu deoarece lansăm montajul în amonte şi urmărim pluta încercând s-o ţinem cât mai mult timp în faţa vadului. Când pluta începe să plece în salturi în amonte sau să se ridice puţin, apoi să se lase dusă de curent, peştele trebuie înţepat.
Se mai poate pescui şi la plumb, fără plută. Se lansează pe curent, lansând plumbul să târâie până în faţa vadului. Dacă nu trage în traseul parcurs de momeală, aşteptam cu degetul pe fir până simţim trăsătura. Totuşi, pescuitul la plută este mai spectaculos, fiind metoda preferată de cei mai mulţi pescari.
Momeala care trebuie pusă în cârlig variază în funcţie de pescar. Cea mai versatilă pare a fi scorobetele de râu, larva unei insecte ce trăieşte în pâraiele limpezi şi nepoluate. Este uşor de recunoscut prin aceea că îşi face o căsuţă (tub) în formă de teacă din nisip, bucăţele de frunze şi lemn, tub al cărui diametru exterior este de 5-6 milimetri. În momentul deplasării îşi scoate din tub numai capul şi picioarele. Se târăşte cu propria căsuţă, ca şi melcul. Scoasă din tub, larva are lungimea de 2 centimetri, are corpul alb-crem, un căpşor cu doi ochi mari şi 3 perechi de picioare scurte pe torace. Alte momeli sunt viermuşul, râma roşie sau carii de lemn, dar topul momelii este scorobetele.
Dragii noştri pescari gorjeni, vă dorim fir întins şi sănătate şi prin intermediul acestui material transmit jumugii că nu am uitat-o, peştele copilăriei mele...
Claudiu Fiu | 02/07/2010 | 1005 afisari
