Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Pătrăşcoiu şi Râbu, la judecată pentru şefia ITM

Traian Pătrăşcoiu şi Vasile Râbu, fostul inspector şef şi ex-inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, se judecă cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi cu Inspecţia Generală a Muncii deoarece anul trecut au fost schimbaţi abuziv din funcţii. Cei doi au cerut anularea deciziei prin care au fost demişi, fiind înlocuiţi din considerente politice. Râbu a câştigat deja în instanţă revenirea pe vechiul post, el aşteptând acum doar dispoziţia prin care poate să reintre în drepturi.

Pesediştii Traian Pătrăşcoiu şi Vasile Râbu au atacat în instanţă, mai precis la Curtea de Apel Bucureşti, decizia prin care, în luna octombrie 2009, au fost înlocuiţi din funcţiile de conducere pe care le aveau la ITM Gorj. Procesul lui Pătrăşcoiu se află încă în fază de recurs pe rolul instanţei bucureştene, următorul termen fiind stabilit pentru 15 septembrie. Consilierul municipal Traian Pătrăşcoiu a declarat că în septembrie ar putea să se reîntoarcă la şefia ITM Gorj: "Am acţionat în instanţă şi pe 15 septembrie am o întrevedere aici, vor să mă audieze. Am făcut plângere la Curtea de Apel Bucureşti, am avut două înfăţişări, urmează o a treia. Colegii mei care au avut funcţii similare au câştigat. Dacă mă repun înapoi pe funcţie, mă duc cu dragă inimă, pentru că este de muncă".

Funcţia lui Pătrăşcoiu este ocupată acum, în interimat, de la 1 iulie de către George Romanescu.

Râbu nu renunţă la Consiliul Judeţean

Vasile Râbu, fostul inspector şef adjunct al ITM Gorj, demis şi el prin decizie la 13 octombrie 2009, a atacat actul prin care a fost destituit din funcţie. Procesul s-a finalizat însă la aceeaşi instanţă de judecată, la Curtea de Apel Bucureşti, Râbu obţinând, în luna aprilie anul acesta, sentinţa prin care trebuie să fie repus pe post. Din păcate, acesta nu a primit nici până în prezent ordinul de numire pe funcţie. Râbu declară că va acţiona din nou în judecată Ministerul Muncii şi Inspecţia Generală a Muncii deoarece trebuie să obţină şi drepturile băneşti pentru cele 10 luni de când a fost înlocuit abuziv din funcţie. Pesedistul menţionează însă că nu va onora ordinul de numire pe fosta funcţie de inspector şef adjunct la ITM Gorj, chiar dacă îl va primi, deoarece nu vrea să renunţe la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, pe care o deţine de doar câteva luni.

Căruntu, primul câştigător

Alecxandru Căruntu, cel de-al doilea inspector şef adjunct al ITM Gorj, înlocuit din funcţie prin aceeaşi metodă, în octombrie 2009, a câştigat primul în instanţă, adică la Curtea de Apel Craiova, revenirea pe funcţie. Acesta a fost repus deja pe 1 iulie în postul deţinut anterior, făcând acum parte, ca urmare a sentinţei judecătoreşti, din actuala echipă de conducere a ITM Gorj. Căruntu este, prin dispoziţie emisă de Marius Amzulescu, inspectorul general al Inspecţiei Generale a Muncii, inspector şef adjunct pe Relaţiile de Muncă în cadrul instituţiei gorjene. În scurt timp, şi cei doi foşti inspectori îşi vor redobândi drepturile.

Cristina Tănase  |  07/07/2010  |  853 afisari

citeste si:

Gorjenii încearcă să „combată” violenţa

Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...

Cariera Roşiuţa scoate „aurul negru” de 25 de ani

Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...

Iarnă cu restricţii la Rânca

Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...

Criza bumbacului scumpeşte hainele confecţionate la Târgu-Jiu

Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...

Investiţiile în desulfurarea CE Turceni continuă

Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...

Secrete pescăreşti

Mare sau mic! Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009