Peste 200 proiecte ale IMM eşuate, după obţinerea finanţării UE
Oficialii spun că „trendul de creştere este puternic”
78 de proiecte ale microîntreprinderilor au fost reziliate, în cadrul Programului Operaţional Regional şi aproximativ 126 în cadrul Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice - potrivit declaraţiilor de vineri, 5 martie, ale directorilor autorităţilor de management, în cadrul unui seminar organizat de Ziarul Financiar, corelate cu datele publicate de Ministerul Finanţelor Publice.
13% - procent cu ghinion pentru fondurile europene pentru Creşterea Competitivităţii Economice. Este vorba despre numărul proiectelor reziliate, raportat la cele contractate - după cum a declarat Cătălina Melita, directorul acestui Program. Conform datelor oficiale disponibile la 28 februarie 2010 pe www.fonduri-ue.ro, numărul proiectelor contractate este de 973.
„Procentul nu este mare, dar trendul de creştere este puternic”, a spus directorul POS CCE. Cătălina Melita a explicat că motivele rezilierilor ţin, în principal, de „capacitatea beneficiarilor de a asigura resurse financiare”. Însă, în opinia sa, mai este şi altă cauză: „supraevaluarea forţelor proprii. Aceasta are legătură cu bugetul proiectului şi cu plafoanele maxime care se alocă, prin program. Mulţi solicitanţi spun: 1 milion de euro este valoarea maximă care se poate primi? Atunci, atâta cerem! Ulterior, constată ca nu au capacitatea să duca acel proiect la bun sfârşit”, a explicat Cătălina Melita. Aceasta a mai spus că autorităţile sunt interesate ca „relaţia beneficiarilor cu consultanţii şi să nu se oprească la semnarea contractelor de finanţare”.
La Programul Operaţional Regional, procentul proiectelor reziliate ale microîntreprinderilor este mai mare, de peste 20%. Gabriel Friptu, directorul Autorităţii de Management a acestui program, a declarat ca 78 de proiecte au fost reziliate „la solicitarea beneficiarilor, cu foarte puţine excepţii". Motivele, prezentate de Gabriel Friptu, constau în lipsa posibilităţii de finanţare şi, ca o cauză a crizei economice, „a dispărut oportunitatea de pe piaţă”. Puţinele rezilieri care au avut loc la iniţiativa finanţatorilor au avut drept cauză „constatarea încălcării prevederilor contractuale: la 6 luni după semnarea contractului beneficiarii nu făcuseră nimic”.
Gabriel Friptu a mai atras atenţia că „pe zona de mediu de afaceri ne lovim de o chestiune practică - sunt mulţi care aplică pentru a lua bani europeni şi nu se gândesc că e un mijloc şi nu un scop în sine”.
Sursa: EurActiv | 16/03/2010 | 67 afisari









