Primarul din Cătunele, reclamat pentru tulburare de posesie
Şeful administraţiei locale din comuna Cătunele a fost vizitat de către poliţişti, oamenii legii cerându-i socoteală primarului pentru că a tulburat posesia unei localnice. Astfel, edilul Florinel Ţuilă a trebuit să explice poliţiştilor de ce a executat o lucrare pe terenul unui proprietar fără ca în prealabil să fi cerut acordul celei care deţinea pământul. Ba mai mult, femeia care l-a reclamat îi cere socoteală lui Ţuilă şi pentru că i-a distrus copacii de pe proprietatea sa. În consecinţă, ofiţerul de la Poliţia municipiului Motru i-a spus edilului că „s-a terminat cu haiducia”, iar acum „trebuie să le respecţi oamenilor proprietăţile”.
În plus, primarul din Cătunele trebuie să explice oamenilor legii şi modul în care a exploatat pietriş de pe marginea râului Motru, existând suspiciuni asupra faptului că nu au fost întocmite toate procedurile legale în privinţa modului de exploatare. În acest sens, poliţistul i-a precizat lui Florinel Ţuilă că „lucrează după ureche şi trebuie să lucreze după lege”. La rândul său, primul gospodar se apără zicând că a încercat doar să realizeze o lucrare menită a stopa alunecarea terenului care ar fi pututa afecta câteva gospodării. Momentan însă lucrurile sunt abia la început, Ţuilă fiind astfel nevoit să facă vreo câteva drumuri la Poliţia Motru pentru a face declaraţii cu privire la acuzele ce i se aduc.
Irinel Ceuranu | 22/07/2010 | 435 afisari
citeste si:
Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...
Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...
Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...
Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...
Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...
Mare sau mic!
Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...