Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Primarul din Văgiuleşti a cumpărat CAP-ul cu 300 de lei

Grajdurile fostului CAP din comuna Văgiuleşti au fost cumpărate de către primarul Constantin Pârjol, edilul plătind pentru acestea echivalentul unui aparat de bărbierit performant. Astfel, şeful administraţiei locale a scos din buzunar puţin peste 300 de lei, adică trei milioane de lei vechi, considerând că preţul a fost unul echitabil. Numai că dacă în mod normal astfel de spaţii aflate în subordinea consiliilor locale ar fi trebuit scoase la licitaţie, la Văgiuleşti, această lege a fost ignorată. Primarul Pârjol explică faptul că nu a fost nevoie de licitaţie întrucât contractul său de concesiune pe grajduri a avut "o clauză specială".

Cu alte cuvinte, la vremea când a preluat grajdurile în concesiune, în baza unui program destinat tinerilor fermieri, una dintre clauze a fost aceea ca Pârjol să aibă dreptul de preemţiune, în eventualitatea unei cumpărări. "În contract era o clauză specială astfel încât dacă îl menţin cinci ani, am dreptul de preemţiune la 10% din valoarea lui de inventar", explica edilul modul în care a fost favoritul la achiziţionarea acestor grajduri. Chiar dacă l-a cumpărat la un preţ de nimic, primarul din Văgiuleşti consideră că spaţiile respective nu valorează foarte mult, aflându-se pe un teren privat cu al cărui proprietar se judecă. În aceste condiţii, edilul susţine că "până la urmă o să-l distrug, dacă nu ajung cu proprietarul la o înţelegere".

Irinel Ceuranu  |  23/07/2010  |  551 afisari

citeste si:

Gorjenii încearcă să „combată” violenţa

Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...

Cariera Roşiuţa scoate „aurul negru” de 25 de ani

Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...

Iarnă cu restricţii la Rânca

Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...

Criza bumbacului scumpeşte hainele confecţionate la Târgu-Jiu

Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...

Investiţiile în desulfurarea CE Turceni continuă

Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...

Secrete pescăreşti

Mare sau mic! Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009